Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, sărbătorit miercuri la Sibiu
0Miercuri dimineaţa, începând cu ora 9: 15, la Catedrala Mitropolitană se va săvârşi Sfânta Liturghie, la care vor participa ÎPS Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, ÎPS Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, PS Andrei Făgărăşanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Vasile, Episcop de Srem (Karloviţ, Serbia) şi PS Nicolae, Episcop de Apollonia.
Este primul an în care este sărbătorit Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, canonizarea având loc pe 29 octombrie.
Potrivit unui comunicat de presă al Mitropoliei Ardealului, manifestările încep în această seară la ora 18:00, cînd în Catedrala Mitropolitană din Sibiu se va săvârşi slujba de Priveghere (constând în vecernie, litie şi utrenie) de către un sobor de preoţi, în frunte cu ÎPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Între slujba vecerniei şi a litiei, va avea loc o procesiune cu Sfintele Moaşte ale Ierarhului Andrei Şaguna în jurul Catedralei Mitropolitane.
Miercuri, începând cu ora 9: 15, la Catedrala Mitropolitană se va săvârşi Sfânta Liturghie, la care vor participa ÎPS Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, ÎPS Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, PS Andrei Făgărăşanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Vasile, Episcop de Srem (Karloviţ, Serbia) şi PS Nicolae, Episcop de Apollonia (ca reprezentant al Preafericitului Părinte Anastasie al Tiranei şi întregii Albanii).
„Cei doi ierarhi invitaţi la Sibiu reprezintă nu doar fraternitatea celorlalte Biserici Ortodoxe în comuniune eclesială, ci şi un semn de preţuire pentru Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, ocrotitorul Sibiului şi al întregului Ardeal. Prăznuirea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna se face, începând din acest an, o dată cu cea a Sfântului Apostol Andrei, cel întâi Chemat, ocrotitorul României”, se mai arată în comunicat.