Secretele unei meserii pe cale de dispariţie: ultimii meşteşugari care produc nasturi îmbrăcaţi
0Pe o stradă lăturalnică din centrul istoric al Sibiului, poarta unei case istorice are afişată la intrare o plachetă direcţională: „executăm la comandă nasturi îmbrăcaţi“. Placheta îndrumă către soţii Aritina şi Gheorghe Stoian, ultimii meşteşugari de nasturi îmbrăcaţi din această parte a ţării.
Cei doi soţi fac nasturi îmbrăcaţi de mai bine de 18 ani, urmând o tradiţie de peste 50 de ani purtată de o vecină de-a lor. Ajutând-o pe această vecină, Aritina Stoian a deprins meşteşugul nasturilor personalizaţi prin îmbrăcare. „După ce vecina noastră a decedat, mai erau clienţi care continuau să vină şi să întrebe dacă nu mai este nimeni care face nasturi. Şi acest lucru ne-a determinat să continuăm noi”, aminteşte Gheorghe Stoian.
Acum, cei doi au rămas singurii din centrul ţării care mai produc astfel de articole la comandă. „Aici, în zona asta a ţării, da, suntem singurii care mai îmbrăcăm nasturi. Mai erau, în trecut, şi prin Cluj şi Oradea. Dar, cum să vă spun, este o activitate din care nu prea trăieşti. Ca toate activităţile meşteşugăreşti sau de mică serie, şi aceasta este pe moarte“, constată Gheorghe Stoian.
Un colţ de cameră
Cei doi soţi au început să personalizeze nasturi prin îmbrăcare din 1998, când valurile de disponibilizări i-a lăsat fără serviciu. Prin cunoştinţele dobândite cât timp şi-au ajutat vecina, cei doi soţi au contactat furnizorii de materie primă, adică matriţe, o presă şi, evident, materialele textile. „Am luat legătura cu producători similari din Oradea şi ei aveau şi matriţe. Din poveştile vecinei noastre ne ştiau şi aşa ne-au furnizat părţile componente. Nasturele care se îmbracă are un capac şi o parte din spate”, descrie Aritina Stoian.

Micul atelier de fabricat nasturi îmbrăcaţi a luat formă într-un colţ de cameră, iar comenzile au început să apară atât de la vechii clienţi ai vecinei, cât şi de la unii noi. Printre cei care comandau nasturi erau atât persoane fizice, cât şi ateliere de croitorie, care comandau uneori şi câte 1.000 de bucăţi o dată. Timp de mai bine de zece ani, activitatea era lucrativă, după care, din 2010, comenzile au început să se rărească. „Acum avem mai comenzi. Lucrăm pentru câteva ateliere care ne sunt clienţi fideli. Ei îşi aduc materialul, dacă au o rochie albă şi vor nasturi albi, trebuie să aducă materialul alb”, descrie Aritina.
Scăderea cererii pentru nasturii lor este pusă pe seama scăderii producţiei de haine la comandă. Iar pentru că a scăzut vânzarea, în ultimii ani cei doi soţi au început să producă şi magneţi de prins pe frigider, cu imagini realizate de Gheorghe Stoian.
Între doi şi patru lei
Nasturi produşi în micul atelier al soţilor Stoian sunt de mai multe dimensiuni şi au preţuri diferite. Cei mai mici nasturi costă doi lei, în timp ce nasturii mari, precum cei pentru paltoane, ajung la patru lei bucata. Diferenţa faţă de cei executaţi „industrial“ constă în unicitate, spun cei doi soţi. Fiecare nasture este, practic, personalizat, fapt ce conferă „caracter unic“ vestimentaţiei. În plus, nasturii personalizaţi sunt şi mai rezistenţi.

„Noi nu avem nasturi din plastic. Faţă de nasturii din magazine, majoritatea fabricaţi în China sau Turcia, sunt şi mai rezistenţi, aceştia sunt dintr-o tablă mai moale, pe când noi folosim un material mai tare produs la noi în ţară. Sunt foarte buni şi la tapiţerie şi ţin foarte mult, nu se rup”, îşi prezintă Aritina marfa.
Printre ultimii clienţi ai atelierului de nasturi mai sunt miresele care îşi fac rochii la comandă. Doar că aceşti nasturi sunt şi cel mai dificil de realizat. Nasturii rochiilor de mireasă sunt îmbrăcaţi în mai multe straturi de voal, care necesită atenţie la îmbrăcare pentru a nu se rupe.
