Portul Sibiului. Amănunte uluitoare despre cea mai veche lucrare hidrotehnică a țării, diferită de Bega
0Doi istorici susțin că în urmă cu trei secole, în interiorul arcului carpatic, a existat Portul Sibiului, prima construcție hidrotehnică modernă din țara noastră, înaintea celei consacrate de pe Bega.
Teoria muzeografului de la Brukenthal - Răzvan Pop și a directorului Bibliotecii Astra - Claudiu Munteanu - vine să demonteze ideea că pe Bega a existat „cea mai veche lucrare hidrotehnică de pe teritoriul actual al României”. Potrivit mai multor dovezi istorice strânse de cei doi cercetători în lucrarea „Portul orașului Hermannstadt (Sibiu) din anul 1703”, un circuit hidrotehnic complex și unic s-a construit în Sibiu cu cel puțin două decenii înainte.
Proiectul a primit acordul împăratului Leopold I al Sfântului Imperiu Roman, un imperiu multietnic ce cuprindea teritorii din Europa Centrală, inclusiv Germania actuală și teritorii din Italia, Boemia și Burgundia, dar care era și rege al Ungariei, Boemiei, Croației etc.. Un inginer imperial a realizat un canal navigabil pentru a ajuta la construcția celei mai puternice fortărețe a Sibiului - construcție ce nu a apucat să fie finalizată din lipsa banilor și a răscoalei curuților (haiducilor) îndreptată împotriva stăpânirii habsburgice din Ungaria și Transilvania -, dar canalul a fost folosit câteva decenii.
Complexul portuar era dotat cu ecluze și trei cheiuri pentru 30 de bărci. Transportul pe apă era menit să înlocuiască greoiul și costisitorul transport terestru al carelor cu boi pentru a asigura aprovizionarea cu materiale de construcții: calcar, var, nisip, pietriș etc. necesare pentru fortificațiile Sibiului.
Cea mai puternică fortăreață a Sibiului - nu a mai fost terminată
„Venirea habsburgilor în Transilvania a însemnat inclusiv demararea unor lucrări pentru construcția unor elemente de apărare în scopul asigurării posesiei acestei provincii, atât împotriva atacurilor exterioare, cât și împotriva elementelor recalcitrante din interior, iar capitala Hermannstadt nu putea fi ocolită de această tendință”, au explicat încă de la începutul lucrării istoricii, despre motivele construirii canalul navigabil din Sibiu.
Așa se face că generalul Rabutin, comandantul general al armatelor imperiale din Transilvania, a cerut construcția unui citadele în apropierea cetății, care să devină cea mai puternică dintre fortărețele acesteia.
Pentru realizarea acestui proiect a fost angajat inginerul imperial Mirando Visconti care, împreună cu Johann Conrad Predtscheiner şi Stefan Welzer au cartografiat cetatea și împrejurimile acesteia. Planul a fost adus la cunoștința împăratului Leopold I în 1702 și aprobat după numai câteva zile.
Se intenționa construcția unei citadele de tip Vauban (în cinci colțuri), pe terenul din fața Porții Cisnădiei, în partea de sud-vest a cetății. Se preconiza că lucrarea va fi realizată în trei ani, cu ajutorul a 3.000 de muncitori proveniți din toate colțurile Transilvaniei și va costa aproximativ 450.000 de galbeni.
Urmele canalului șterse de actualele construcții
„Cea mai puternică fortăreață” urma să se întindă de la zidul cetății medievale până la Parcul Arinilor de astăzi.
În final, din cauza lipsei banilor și a răscoalei curuților (haiducilor proveniți dintre nobili și iobagi) - care avea să și ducă în final la recunoașterea stăpânirii habsburgice – lucrarea a fost sistată. Nu s-a realizat decât un val de pământ, platforma de artilerie și rețeaua de aprovizionare cu apă, după cum au descoperit cercetătorii.
Pornind de la dovezile existente, cei doi istorici sibieni au refăcut traseul canalului navigabil pentru „identificarea locului în care a fost construit de autoritățile austriece un ansamblu hidrotehnic care urma să asigure transportul materialelor pentru construcția Citadelei”. Cu această ocazie au descoperit că acesta a fost acoperit de construcții precum: Casa Armatei, Biserica din Groapă, Complexul Campus, sediul Centrului „Junii Sibiului”, dar și nenumărate alte construcții edilitare și private: străzi, blocuri și case.
Prin urmare, urmele canalului navigabil și implicit ale Portului Sibiului au rămas mai mult în documentele istorice decât pe teren, unde traseul său fizic a fost înlocuit aproape în totalitate.
Canalul deținea 37 de puncte de triaj și se întindea pe mai bine de 13 km
„Planurile care cuprind împrejurimile orașului oferă informații prețioase despre cum ar fi trebuit să arate această citadelă, unde era amplasată și cât din aceasta a fost construită”, au mai menționat cei doi istorici, punctând detalii despre portul care se conecta cu „Canalul von Gurareu” care ducea până în localitatea Gura Râului.
Potrivit dovezilor istorice, canalul deținea nu mai puțin de 37 de puncte de triaj naval ce permiteau o circulație bună și evitarea bărcilor pe traseul lung de „7190 de stânjeni vienezi”, adică peste 13 km și lat de „20 de stânjeni vienezi” (aproximativ patru metri), deși lățimea era variabilă, în port ajungând la șase metri.
30 de bărci înlocuiau transportul a 450 de care cu boi
În două publicații diferite, fostul arhitect al Sibiului, Otto Czekelius, pomenea, pe la jumătatea secolului trecut, că la începerea construcției fortăreței canalul era deja construit. Menționa pe unde anume se făcea accesul (străzile Șaguna și Transilvania) către acesta, dar și că fusese realizat între localitățile Gura Râului și Sibiu din necesități politico-militare.
În raportul inginerului austriac Visconti Morandi despre rentabilitatea canalului, un alt document luat în considerare de autorii lucrării, se menționează că acesta putea asigura transportul de materiale de construcții care până atunci se făcuse doar terestru, cu carul. O parte din acestea proveneau de la exploatarea de calcar din Poplaca, iar pietrișul și nisipul necesare Sibiului proveneau din Cibin.
„Fără canal ar fi fost nevoie de 450 de care cu animale și hrana lor”, explica fostul arhitect șef. De aceea printre muncitori s-au aflat și maiștri corăbieri, iar canalul era dotat cu ecluze. Aceeași sursă a mai precizat că acest canal a fost folosit câteva decenii, potrivit unor documente din 1751 și a unei hărți din 1752.
„Proiectanții au avut grijă să nu includă cursul râului Cibin”
Revenind la lucrarea despre Portul Sibiului, autorii acesteia oferă și o serie de informații despre complexul portuar precizând că „proiectanții au avut grijă să nu includă cursul râului Cibin în cadrul acestuia”, ansamblul fiind legat de pârâul Mühlbach (în traducere Pârâul Morii).
Cercetătorii menționează inclusiv dimensiunea bazinelor portuare, spre exemplu despre bazinul principal susțin că deținea trei cheiuri - fiecare putând primi câte 10 bărci -, și oferă amănunte despre traseul canalului principal, precizând și că nu se cunoaște cu certitudine între ce puncte a măsurat Ludwig Reissenburger distanța de „7190 de stânjeni vienezi”, având în vedere că nu a descoperit efectiv portul.
De asemenea, cei doi istorici recunosc și că au descoperit în arhive documente care indică amănunte eronate și explică și cum au ajuns la concluzia că Portul Sibiului era atât de mare că putea primi 30 de bărci.
„În concluzie, la Hermannstadt (Sibiu), la începutul secolului al XVIII-lea, a fost proiectat și construit un circuit hidrotehnic complex, unic în interiorul arcului carpatic în stadiul actual al cercetărilor. Această construcție este cu atât mai importantă cu cât a fost realizată cu mai mult de două decenii înainte ca mareșalul Claudius Mercy să dispună începerea lucrărilor de canalizare şi navigabilizare a cursului Begăi, lucrare socotită a fi fost prima lucrare hidrotehnică modernă de pe teritoriul actual al României”, se mai precizează în lucrarea despre Portul Sibiului.
Se încarcă comentariile...
