Hermann Oberth, savantul născut la Sibiu care a ajutat NASA să ducă primii oameni pe Lună. Schiţele sale, folosite în celebrul Star Trek VIDEO
0
Povestea uluitoare a lui Hermann Julius Oberth, savantul român cu origini săseşti, a plecat de la romanele lui Jules Verne, dar destinul avea să-l ducă alături de Hitler, în cel de-Al Doilea Război Mondial, iar apoi la NASA.
Hermann Oberth, savantul român cu origini săseşti, a contribuit la crearea celebrei rachete V-2 împreună cu cel căruia i-a fost mentor, Wernher von Braun. Tot împreună cu inginerul neamţ, Oberth a ajuns la NASA, unde au colaborat la programele americane spaţiale, printre care Misiunea Apollo 11.
GALERIE FOTO CU SAVANTUL ROMÂN HERMANN OBERTH ŞI REALIZĂRILE SALE
Hermann Oberth avea să fie recunoscut, peste ani, drept unul dintre părinţii fondatori ai rachetei şi astronauticii, în onoarea căruia a fost denumit un crater de pe Lună.
Savantul cu teze fanteziste, ale cărui schiţe sunt parte a arhivelor KGB
Hermann Julius Oberth s-a născut pe 25 iunie 1894, la Sibiu, în Transilvania, într-o familie de saşi. Tatăl său, dr. Julius Oberth, era un renumit medic chirurg, iar mama, Valerie, era fiica poetului, gânditorului şi medicului sas Friedrich Krasser.
Pe când Hermann avea doar doi ani, familia Oberth s-a mutat la Sighişoara, unde tatăl a fost numit director al spitalului din localitate. A urmat şcoala primară şi gimnaziul „Teutsch“ (azi Liceul Teoretic Josef Haltrich) – cunoscut drept „Şcoala din Deal“, în Sighişoara.
Aventura sa spre spaţiu a început cu lecturile captivante ale lui Jules Verne, „Călătorie în jurul Lunii“ şi „De la Pământ la Lună“, după cum avea să recunoască într-un interviu acordat postului de radio „Vocea Americii“: „Când aveam 11 ani, am citit cartea lui Jules Verne, «Călătorie în jurul Lunii». Eram fascinant, dar în curând mi-am dat seama că ar fi imposibil de realizat cu ajutorul unui proiectil, aşa cum o descria Jules Verne. Şi astfel am început să speculez cum ar deveni posibil“.
La vremea respectivă, rachetele nu puteau ajunge mai departe de şapte kilometri. S-a apucat să calculeze şi a realizat că afirmaţiile lui Jules Verne nu sunt susţinute de legile fizicii. L-a descoperit pe
Jules Verne în timp ce era tratat de scarlatină, în Italia.
„Carnetul cu invenţii“ şi bunicul vizionar
Marea sa pasiune pentru aerodinamică şi fizică, născută în copilărie, i-a fost inspirată de mentori precum: Galilei, Newton sau Darwin. Dar cel mai important a fost chiar mama sa care citise mult despre ştiinţele naturii şi despre tehnică. „Ea mi-a cumpărat toate romanele lui Jules Verne pe care le-a citit împreună cu mine. M-a mirat întotdeauna că avea o memorie extraordinară, cred că am moştenit-o... Tata studiase medicina la Viena unde primise un post de profesor, dar a ales să se întoarcă acasă, pentru că ştia că este o lipsă mare de medici. A ajuns la spitalul din Sighişoara pe care l-a făcut celebru şi unde veneau pacienţi din toate regiunile“, avea să povestească mândru Hermann Oberth.
Mama a fost cea care i-a povestit cum au luat naştere soarele şi planetele, ce este norul primar sau jocul de forţe şi cea care i-a dăruit primul „carnet de invenţii“.
Despre ştiinţă a aflat însă cele mai multe lucruri şi de la bunicul matern. „Am avut norocul să provin dintr-o familie erudită. De aceea cred că l-am împărţit pe Kant cu bunicul meu fără probleme. El aplica legea morală în mine, iar eu visam la cerul înstelat“.
Este acelaşi bunic care s-a dovedit vizionar, o calitate pe care avea şi el să o moştenească. Aflase că la o discuţie cu prietenii, în 1869, ar fi spus că peste 100 de ani oamenii vor debarca pe lună. Şi fix un secol mai târziu, profeţia s-a împlinit în 1969, prin misiunea rachetei americane Apollo 11. Hermann Oberth avea să recunoască faptul că de când a aflat această poveste de la mama sa nu a mai avut linişte, dar şi că cele mai grozave idei pe care le-a avut i-au venit în Sighişoara de unde a plecat în lume convins că nu este nimic imposibil, trebuie doar descoperite mijloacele.
Descoperirile ştiinţifice din adolescenţă
Ideea de călătorie spaţială l-a captivat atât de mult încât la 13 ani a realizat că va deveni destinul său. Un an mai târziu a elaborat o centrifugă care să cerceteze cât de mult poate suporta omul condiţiile de acceleraţie mărită. La 15 ani proiecta deja prima sa rachetă – un concept cu recul, care putea folosi gazele de eşapament expulzate pentru a propulsa treptat vehiculul. La 16 ani a descoperit combustibilul lichid care permitea rachetei să zboare într-o zi. A început să deducă formulele pentru viteza optimă şi relaţiile de bază ale zborului rachetei, după cum avea să-şi amintească ulterior.
După obţinerea diplomei de bacalaureat la Sighişoara, în 1912, a plecat să studieze medicina la München. Dar munca sa academică a fost întreruptă de declanşarea Primului Război Mondial, când a plecat pe Frontul de Est. S-a întors acasă în 1916, fiind rănit, pentru a lucra ca sergent sanitar în spitalul condus de tatăl său, perioadă când a realizat că medicina nu este viitorul său.
Pionierul rachetelor
În 1917 a proiectat prima rachetă de mare distanţă din lume, cu combustibil lichid, distanţa de zbor calculată însumând 300 de kilometri, după cum se menţionează în lucrarea „Profiluri medieşene“. A fost cadoul pe care şi l-a făcut la 23 de ani: o rachetă de 25 de metri care cântărea 10 tone.
Ideea primei sale rachete balistice însă nu a fost brevetată, pe motiv că: „După cum demonstrează experienţa, rachetele nu pot zbura mai mult de 8 kilometri; în calculele dumneavoastră trebuie să se fi strecurat o eroare“. Dar acest răspuns l-a motivat şi mai tare. Astfel a apărut proiectul unei rachete propulsate cu oxigen şi etanol şi a început să studieze fezabilitatea unei rachete formată din mai multe secţiuni ce pot fi îndepărtate pe etape, în momentul în care devin inutile – acesta a fost primul proiect din lume de realizare a unei rachete cu mai multe trepte cu combustibil lichid bazat pe calcule numerice.
Muzeul Spaţial Hermann Oberth din Feucht - Germania Foto Dacy MS
„O metodă de a ajunge cât mai sus“
La finalul războiului s-a întors la studiul universitar, doar că a optat pentru matematică şi fizică, nu pentru medicină. Primul semestru l-a făcut la Cluj, dar a continuat mai apoi studiile la Budapesta, München, Göttingen şi Heidelberg, cu gândul la posibilitatea realizării unor zboruri spaţiale. Teza sa de doctorat, cu teorii despre propulsia rachetelor, a fost respinsă în 1922 de către profesorii germani pe motiv că reprezenta fantezie pură şi că nu se încadra în nici o disciplină ştiinţifică stabilită. La Facultatea de fizică din Cluj, însă lucrarea a fost acceptată şi a primit în schimb titlul de profesor.
Apoi a predat matematică şi fizică la Sighişoara, iar din 1925, s-a transferat la Liceul „Stephan Ludwig Roth“ din Mediaş, unde a obţinut un post definitiv – condiţia pusă de altfel pentru transfer. Interesant este însă, aşa cum reiese şi din documentele şcolii, că iniţial Consiliul profesoral a vrut să-l angajeze temporar, pentru că i se dusese vestea că deşi este extraordinar de bine pregătit ştiinţific, metodele sale de predare sunt discutabile – fapt dezvăluit de istoricul Helmuth Knall. Pe lângă matematică şi fizică, profesorul a predat şi chimie şi lăcătuşărie. O parte din instrumentele cu care lucra în cabinetul de fizică au fost realizate chiar de către acesta împreună cu elevii, din materiale reciclabile aduse de copii. În această perioadă, românul şi-a intensificat însă relaţiile cu comunitatea ştiinţifică, printre care savantul american Robert Goddard căruia i-a trimis lucrarea „O metodă de a ajunge cât mai sus“.
Cu agenţii sovietici pe urme
În perioada în care a predat la Mediaş a fost contactat de cel puţin două ori de agenţii Poliţiei secrete sovietice NKVD, care i-au propus să lucreze pentru URSS, după cum avea să reiasă din documentele declasificate după destrămarea Uniunii Sovietice, potrivit scriitorului de limbă germană Hans Barth, născut şi el în România, care a cercetat viaţa şi opera lui Hermann Oberth.
De altfel, multe din planurile sale, schiţe ale celebrelor sale „Kegeldüse“ – rachete –, 32 la număr, au fost regăsite în Arhivele KGB de la Moscova. Cel care le-a sustras şi le-a trimis Armatei Roşii a fost chiar proiectantul său, Aleksandr Şoşevski, un agent infiltrat. Prima rachetă din Rusia, ORM 1, seamănă de altfel foarte mult, la înfăţişare, cu cea germană, a lui Oberth.
Deşi născut şi crescut în România, în mai toate documentele Hermann Oberth este prezentat drept „inginer german, născut în Hermannstadt, Austro-Ungaria“. Savantul însă a recunoscut public că la Mediaş a conceput aproximativ 90% din întreaga operă ştiinţifică, care constituie bazele astronauticii moderne.
În 1938, după mai multe descoperiri ştiinţifice de succes – spre exemplu, brevetarea primului său motor de rachetă, „Motorul conic“, care avea să deschidă poarta spaţiului cosmic – Hermann Julius Oberth a plecat din Sibiu, împreună cu întreaga familie, luând calea Occidentului.
Mai întâi a ajuns în Austria, unde a profesat la Colegiul Tehnic din Viena, apoi în Germania, unde a lucrat la Colegiul Tehnic din Dresda, ajungând în final la Peenemünde, unde a predat sub numele fals de Fritz Hann.
În Germania nazistă şi-a reîntâlnit fostul student, Wernher von Braun, pe care îl cunoscuse în 1930. Acesta, inspirat de opera savantului român a devenit membru al grupului de rachete Societatea Germană de Călătorie Spaţială, începând apoi să lucreze la rachete cu combustibil lichid pentru armata nazistă.
Hermann Julius Oberth (prim-plan) alături de discipolul său Wernher von Braun Sursa NASA
„Oberth, steaua călăuzitoare a vieţii mele“
Aşadar, ajuns acolo, Hermann Oberth a colaborat cu von Braun la dezvoltarea celebrei rachete balistice V-2, realizată deja, în linii mari, de inginerul neamţ. Aceasta era o rachetă ghidată, cu rază lungă de acţiune, ce purta focoase care aveau să ucidă aproximativ 3.000 de oameni şi să rănească dublu, în Marea Britanie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Este prima rachetă modernă, în forma îmbunătăţită, care a utilizat 95% dintre invenţiile şi sugestiile lui Hermann Oberth, deşi istoricii germani susţin că nu a fost realizată cu ajutorul acestuia.
Creatorul rachetei V-2 avea să spună despre mentorul său: „Hermann Oberth a fost primul care s-a gândit la posibilitatea călătoriei în spaţiu cu ajutorul unei navete spaţiale şi a prezentat concepte şi designuri analizate matematice. Eu personal îi datorez nu numai steaua călăuzitoare a vieţii mele, ci şi primul meu contact cu aspectele teoretice şi practice ale rachetelor şi ale călătoriei spaţiale. Ar trebui să-i fie rezervat un loc de onoare în istoria ştiinţei şi tehnologiei pentru contribuţiile sale extraordinare în domeniul astronauticii“, a mărturisit Wernher von Braun.
După ce mai mult timp a avut relaţii conflictuale cu Gestapo-ul, românul a plecat din Germania chiar înainte de terminarea războiului, axându-se pe dezvoltarea rachetelor antiaeriene cu combustibil solid. Viaţa nu i-a fost însă uşoară.
Hermann Oberth a fost reţinut de americani timp de două luni într-un lagăr. De aici a plecat în Feucht, un orăşel german, unde-şi cumpărase o casă în 1943. Câţiva ani a fost şomer şi şi-a câştigat existenţa ca fermier, apoi şi-a găsit de lucru în Elveţia, în 1948, la Departamentul Militar Federal din Berna, ca expert şi consultant. A mai lucrat un an la o fabrică de artificii din Oberried.
Astfel, în 1950, savantul român a fost consultant în Elveţia şi a lucrat la dezvoltarea de rachete antiaeriene cu propulsie solidă pentru marina italiană, construind la Spezia o rachetă antiaeriană pe bază de azotat de amoniu, având ca model racheta proiectată în 1935 la Mediaş.
Inginer consultant la proiectele spaţiale ale NASA
Peste Ocean, americanii începeau Operaţiunea Overcast, prin care oamenii de stiinţă germani, din diverse domenii, dar în special cei care au creat rachetele V-1 şi V-2, au fost căutaţi, identificaţi şi racolati de către serviciile secrete americane, în vederea folosirii cunoştinţelor lor în serviciul SUA. Wernher von Braun a fost unul dintre ei.
Savanţii nazişti au fost exoneraţi de orice acuzaţii şi primiţi cu mare fast, împreună cu o parte din rachetele V-2. Astfel, a ajuns echipa lui von Braun şi implicit a lui Hitler să creeze prima rachetă americană folosită.
În 1955, von Braun, care devenise, între timp, conducătorul „Programului de cercetare cosmică al SUA”, unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă în cercetarea rachetelor, îl va lua în echipa sa şi pe Oberth. Acolo, cei doi au lucrat la Redstone Arsenal – George Marshall Space Center, din cadrul NASA, de mai târziu –, la programul spaţial american, ocazie cu care au elaborat un studiu despre călătoria pe Lună şi înapoi. Munca lor a dus la dezvoltarea rachetei Saturn V, cea mai mare rachetă construită vreodată şi cea care avea să transporte primii oameni pe Lună.
Savantul român a lucrat, de asemenea, şi cu Armata SUA, în Huntsville, Alabama, la dezvoltarea unor rachete militare şi civile.
La scurtă vreme după sosirea sa pe pământul american, românul a primit Premiul Pendray oferit de „American Rocket Society”. La fel ca în Germania, nici în America, Hermann Oberth nu a fost implicat direct în Programul Apollo. Dar el a fost cercetătorul de bază, atât pentru arma terorii răzbunării - V-2, cât şi pentru Apollo 11.
În America, Hermann Oberth a lucrat timp de trei ani pe postul de inginer consultant. Apoi a deţinut aceeaşi poziţie, următorii patru ani, în cadrul companiei Convair din California, unde a contribuit la dezvoltarea rachetelor Atlas.
În 1963, a ieşit la pensie şi s-a retras, împreună cu familia, în Feucht, lângă Nürnberg, unde şi-a continuat cercetările. Aici a gândit chiar şi posibilitatea construirii unei centrale eoliene.
Savantul român Hermann Oberth alături de alţi cercetători în Germania Foto imagine de arhivă Muzeul Hermann Oberth
„Profesorul Oberth a fost atât profet, cât şi savant“
În 1969 s-a întors în America, pentru ceremonia de lansare a lui Apollo 11, fiind prezent în tribuna personalităţilor. A recunoscut public cu această ocazie: „Sunt foarte bucuros că tot ce am prevăzut în prima mea carte, «Racheta spre spaţiile planetare», s-a adeverit pas cu pas“.
Şi discipolul său, Wernher von Braun, prevestise marea realizare din 1969 cu mult timp înainte, menţionând în acest sens pe savantul român: „Momentul dramatic în care omul va pune pentru prima dată piciorul pe un alt corp ceresc va reprezenta un nou punct culminant în istoria omenirii, un punct culminant ale cărui fundamente şi premize le-a creat Hermann Oberth“.
Tot Wernher von Braun spunea despre savantul român că este un profet: „Orice idee mare necesită un profet care are sarcina de a deschide calea pentru recunoaşterea şi traducerea ei în viaţă. Fiecare descoperire ştiinţifică are nevoie de un savant în măsură să formuleze bazele şi condiţiile pentru realizarea ei şi posibilităţile de aplicare. Profesorul Oberth a fost atât profet cât şi savant, cu geniala sa putere creatoare, a creat fundamentul unei noi industrii puternice“.
De altfel, şi savantul român se minuna cum de atât de târziu s-a recunoscut că este un vizionar: „Mă mir nu în privinţa realităţii, cât în privinţa faptului că nu mi s-a dat crezare timp de 40 de ani!“.
„The father of rocketry“
La un an după ce ajungea în SUA, Hermann Oberth avea să acorde un interviu pentru postul de radio „Vocea Americii“, vorbind excelent româna, uimindu-l astfel pe celebrul jurnalist Mircea Carp, glasul de la „Vocea Americii“ şi de la „Europa Liberă“ în perioada comunistă.
Cu această ocazie, omul de ştiinţă a vorbit despre cum se putea realiza o călătorie pe Lună, despre toţi paşii necesari înainte ca acest lucru să se întâmple: să pornească de pe o staţie spaţială şi de acolo să continue cu o navă electrică până pe orbită de unde cursa ar putea fi preluată de o rachetă cu combustibil solid. Un deceniu şi jumătate mai târziu, tot ce menţionase sasul transilvănean avea să se întâmple.
Tot în cadrul aceluiaşi interviu, Oberth a mai menţionat şi care sunt cele mai mari provocări în spaţiu: rezistenţa corpului uman la acceleraţie, la razele cosmice, cele mai bune materiale de protecţie împotriva temperaturilor extreme din spaţiu sau purificarea aerului care ar trebui să conţină heliu în loc de azot, ca să împiedice apariţia bulelor gazoase în sânge, din cauza presiunii, efectul unei lipse îndelungate a gravitaţiei şi posibilitatea impactului cu diverse corpuri cereşti.
„The father of rocketry“, cum l-a denumit NASA, a vorbit chiar şi despre efectul radiaţiilor cosmice, în funcţie de locul din spaţiu în care te afli şi a prevăzut că într-un viitor mai îndepărtat pe staţiile spaţiale se vor cultiva plante menite să purifice aerul şi să fie folosite drept hrană. De asemenea, Oberth a mai prevăzut că aerul trebuie îmbuteliat în formă lichidă, ca în cazul submarinelor, pentru ca atmosfera să fie purificată şi regenerată, în timp ce hrana folosită în spaţiu ar trebui conservată în recipiente de sticlă.
Savantul român Hermann Julius Oberth - părinte fondator al astronauticii - în 1935 în atelierul său din Mediaş Foto Smithsonian National Air and Space Museum
Schiţe pentru Star Trek
Şi cinematografia mondială a fost marcată de personalitatea lui Hermann Oberth. În 1928 a lucrat pe post de consultant ştiinţific la pelicula „Femeie în Lună“ pentru studiourile Universum Film AG din Berlin. Cu această ocazie, a construit în atelierele UFA o rachetă adevărată, care a contribuit la succesul internaţional al filmului, dar şi la popularizarea rachetelor. A construit o rachetă ca eveniment publicitar chiar înainte de premiera filmului şi a proiectat de asemenea şi modelul „Friede“, principala rachetă portretizată în film.
În onoarea sa, navetele spaţiale din „Star Trek III - The Search of Spock“ sunt concepute după schiţele savantului român şi chiar s-a introdus în film o navetă spaţială din clasa Oberth întâlnită mai apoi şi în serialul „Star Trek – The Next Generation“.
„Sunt doar un om care a visat să zboare în Cosmos“
Hermann Oberth a fost primul inginer care a transpus gândul teoretic că oamenii vor putea zbura în cosmos cu ajutorul rachetelor, în realitatea tehnică. Este savantul care şi-a imaginat pentru prima dată o staţie spaţială şi a definit-o exact. În plus, a descoperit efectul prin care un motor de rachetă generează o energie mecanică utilă mai mare atunci când călătoreşte la viteze mai mari, care astăzi îi şi poartă numele - „Efectul Oberth”.
A fost, de asemenea, primul om de ştiinţă care s-a gândit la medicina spaţială, la efectul imponderabilităţii asupra sănătăţii umane şi a venit cu soluţii concrete în acest sens. Oberth a anticipat cu 30 de ani înainte dezvoltarea propulsiei electrice şi a rachetei ionice.
A scris o carte „The Moon Car“ în care a detaliat modul în care se va călători pe Lună. De asemenea, a sugerat idei pentru viitoarele staţii spaţiale şi un telescop care orbitează planeta.
Staţia Spaţială Internaţională şi Telescopul Spaţial Hubble reprezintă împliniri ale zborurilor aproape profetice ale imaginaţiei ştiinţifice ale lui Hermann Oberth. Ideile lui teoretice au numeroase aplicaţii şi în ziua de astăzi.
„Unii zic că aş fi prooroc, alţii că aş fi savant sau cel mai important pionier al zborului, al explorării cosmosului, titanul navigaţiei spaţiale. Dar eu sunt doar un om care a visat să zboare în Cosmos“, a mărturisit modest savantul român în lucrările sale.
„Biblia astronauticii“
Hermann Oberth a publicat o lucrare: - Racheta în spaţiul interplanetar - ”ie Rakete zu den Planetenräumen" - în care descria detaliile rachetelor de astăzi şi care punea în discuţie posibilitatea ca în viitor oamenii să călătorească în spaţiu, prezenta ecuaţiile de bază ale rachetei şi descria modul în care combustibilii lichizi ar putea depăşi cu mult performanţele rachetelor cu praf de puşcă.
„Cu tehnologia actuală putem construi maşini sau putem zbura dincolo de atmosferă”, preciza în lucrarea sa, declarându-se convins că dacă aceste maşini vor fi îmbunătăţite, vor putea să zboare de pe pământ şi să meargă singure prin spaţiu – „Maşini care pot transporta oamenii în spaţiu fără să le fie afectată sănătatea. Şi mai mult, acestea se vor dovedi a fi profitabile economic“.
Toate afirmaţiile au fost făcute cu patru decenii şi jumătate înainte de primul zbor pe Lună.
Şase ani mai târziu, aceeaşi lucrare, îmbunătăţită, reintitulată „Moduri de a călători în spaţiu“ / „Căi spre zborul interstelar“, avea să traseze principiile de bază ale zborului spaţial, fiind denumită ,,Biblia astronauticii“, pentru care a şi primit recunoaşterea pe scară largă prin intermediul unui Premiu internaţional pentru ştiinţa zborurilor interplanetare – REP - Hirsch, instituit de către Societatea Franceză de Astronomie.
„Biblia astronauticii“ a inspirat mulţi alţi pionieri în domeniu, precum Wernher von Braun, lucrarea demonstrând matematic capacitatea unei rachete de a părăsi orbita Pământului, dar şi explorând teoria conform căreia rachetele ar putea funcţiona în vid, unde ar putea călători mai repede decât propriul eşapament.
Schiţă rachetă concepută de savantul român Hermann Oberth Foto Adevărul - credit Dacy MS
(Surse de documentare: Arhivele NASA; Arhivele Europa Liberă, Enciclopedia Britannica, Astronautix, Space.com, Myheritage, Intelligence Community's, The Space Techie; „Liceul Stephan L. Roth. Fragmente istorice”, Editura Crisserv, Mediaş, 2004, Knall, Helmuth Julius; „Aspecte din activitatea lui Hermann Oberth ca profesor la Liceul Stephan Ludwig Roth din Mediaş (1925-1958)”, „Profiluri medieşene – Sibiu” - Gheorghe Buşoiu / Lucian Giura, Editura Techno Media, 2011 etc.)
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
