O șoferiță a intrat într-o mașină de pe contrasens: cinci persoane rănite și trafic blocat pe DN1, în Sibiu

0
0
Publicat:

Cinci persoane conştiente sunt transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, fiind rănite în urma accidentului rutier care a avut loc joi pe DN1, în Hula Bradului, unde au fost implicate trei maşini.

În accident au fost implicate cinci mașini FOTO: ISU Sibiu
În accident au fost implicate cinci mașini FOTO: ISU Sibiu

Cinci persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc joi, pe DN1, la Hula Bradului, în județul Sibiu.

"În urma evaluării medicale, cinci persoane sunt transportate la spital: o femeie în vârstă de 46 de ani cu traumatism toracic şi multiple contuzii; un bărbat în vârstă de 47 de ani cu traumatism toracic; un bărbat în vârstă de 52 de ani cu dureri lombare; o femeie în vârstă de 48 de ani cu dureri cervicale; o femeie de 31 de ani cu atac de panică. Toate victimele sunt transportate la UPU Sibiu conştiente", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan.

De vină pentru producerea accidentului ar fi o şoferiţă de 31 de ani care a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în maşina aflată pe sens opus, condusă de un bărbat de 47 de ani, fiind proiectată apoi într-un alt autoturism de un cetăţean străin de 52 de ani.

"În urma coliziunii, femeia de 31 de ani, conducătorul auto de 47 de ani şi pasagera acestuia, în vârstă de 46 de ani, precum şi celălalt conducător auto şi pasagera acestuia, tot cetăţean străin, de 48 de ani, au suferit vătămări corporale, fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului rutier şi luarea măsurilor legale. Traficul este blocat în continuare", a precizat Poliţia.

Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite