Morile de vânt din Sibiu, povestea unei colecţii unice în Europa. Cea mai veche moară datează din anul 1833
0Morile de vânt expuse în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului reprezintă cea mai variată colecţie de acest tip din Europa. „Adevărul“ vă spune ce conţine această colecţie.
Morile de vânt din Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului sunt admirate an de an de zeci de mii de turişti români şi străini, constituind una din principalele atracţii ale celui mai mare muzeu în aer liber din România. Morile au aproape 15 metri înălţime, toate sunt în perfectă stare de funcţionare, iar cea mai veche moară din muzeu a fost construită în 1833. Informaţii despre fiecare dintre cele peste 20 de mori sunt oferite de către Adrian Scheianu, muzeograf în caderul Complexului Naţional Muzeal Astra.
Moară de vânt cu etaj, Dunavăţ (Jud. Tulcea)
Construită la începutul secolului al XX-lea a fost achiziţionată şi reconstruită în muzeu în anul 1966. Instalaţiile de măcinare acţionate de forţa vântului au avut în Dobrogea cea mai mare răspândire din spaţiul românesc, datorită condiţiilor geografice deosebite de aici. Moara din Dunavăţ este o moară cu pivot cu etaj şi două instalaţii de măcinat, casa morii putând fi rotită.
Moară de vânt joasă, Enisala (jud. Tulcea)
Dateză din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind transferată şi reconstruită în muzeu în 1966. Aparţine categorie morilor de vânt cu pivot central, pe care casa morii se roteşte circular, în direcţia vântului. Are o singură încăpere ce adăposteşte o singură instalaţie de măcinat.
Moară de vânt cu etaj, Frecăţei (jud. Tulcea)
Datează de la sfărşitul secolului al XIX-lea, a fost reconstruită în muzeu în 1967. Este o moară cu pivot, tipul cel mai răspândit în România. Caracteristic pentru acest tip de moară este existenţa unui pivot central, înfipt adânc în pământ, în jurul căruia casa morii se poate roti în întregime, pentru a îndrepta aripile în direcţia vântului.
Moară de vânt cu pânze, Curcani (jud. Tulcea)
Construită la sfărşitul secolului al XIX-lea, achiziţionată de muzeu în 1968 şi reconstruită în 1970. Face parte din tipul morilor de vânt cu pivot, ridicate pe soclu de piatră. Se deosebeşte de celelate mori de vânt din colecţia muzeului prin sistemul de captare a forţei vântului, care foloseşte în locul aripilor de scândură 12 aripi de pânză sub forma unor vele triunghiulare, caracteristică Europei mediteraneene.
Moară de vânt ‘’căciulată’’ , Beştepe (jud. Tulcea)
Construcţia, sub formă de turn înalt, reconstruită în muzeu la începutul anilor ’70, este fixă, numai acoperişul conic, împreună cu roata de vânt, sunt mobile putând fi rotite în direcţia vântului.
Moară plutitoare, Lucăceşti (jud. Maramureş)
Demontată şi transferată în muzeul în anul 1963 şi reconstruită în 1966. Este compusă din două vase. Condiţiile hidrologice ale cursurilor mari de apă cu debit mare şi cădere mică au dus la apariţia acestui tip de instalaţii, care exploatează la maxim avantajele oferite de marile râuri. Mecanismul de măcinare, instalat pe vasul cel mare, este adăpostit într-o construcţie de lemn de formă poligonală, care operă în întregime vasul suport.
Moară plutitoare, Munteni (jud. Vâlcea)
Reconstruită în muzeu în anul 1964. Moara este montată pe două vase de dimensiuni diferite, vasul mic sprijinind capătul axului motor, opus morii. Fixată de mal doar prin căteva ancore simple, moara poate fi mutată, după necesităţi, în locul cel mai avantajos prin plutire în aval.
Moară hidraulică cu ‘’alvan’’, Ciocmani(jud. Sălaj)
Construită în anii ’50 ai secolului trecut, reconstruită în muzeu în anul 2009. Aparţine, tipologic, categoriei morlor cu roată verticală şi admisie inferioară. Alvanul, o invenţie locală, reprezintă sistemul de suspendare a roţii hidraulice deasupra apei, construcţie din stâlpi şi grinzi orizontale care susţine dispozitivele care permit ridicare sau coborârea roţii, prin intermediul unor scripeţi, cabluri şi a unui troliu.
Moară de mână cu curea de transmisie, Bumbuieşti (jud. Vâlcea)
Datează din prima jumătate a secolului al XX-lea, transferată şi reconstruită în muzeu în 1966.Se bazează pe aceleaşi principia de funcţionare ca şi morile de apă. Mişcarea de rotaţie este transmisă pietrei de moară cu ajutorul unui angrenaj, format dintr-o roată cu măsele şi un pinion cu bolţuri.
Moară cu cai, Sânpetru Mare (jud. Timiş)
Reconstruită, în prima parte a anilor ’70, pe baza unor vestigii de instalaţii şi instalaţia de măcinat din localitate construită în 1829. Instalaţia aparţine tipului de moară cu angrenaj complex şi tracţiune pe roata dinţată orizontală, dispusă orizontal. Arhetipul morii cu cai este atestat încă din antichitatea Greco-romană, constând din pietre conice (cele inferioare) şi bitronconice (cele superioare), activate de pârghii tractate direct de cai, având doar colierul jugular ca sistem de tracţiune. Inovaţia adusă de evul mediu a constat din introducerea hamului pectoral pentru cal, a pietrelor aplatizate şi a roţilor măselate în locul tracţiunii directe prin pârghie, acestea fiind punctul final al instalaţiilor de gen.
Moară cu ciutură, Topleţ (jud. Caraş-Severin)
Datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, transferată şi reconstruită în muzeu în anul 1966. Moara cu ciutură reprezintă cea mai simplă instalaţie din seria tipologică a morilor hidraulice, având transmisia mişcării, de la roată la piatra alergătoare, direct fără mijlocirea unui alt angrenaj.
Moară cu ciutură şi admisie prin butoni, Sviniţa (jud. Mehedinţi)
Râşniţa cu butoni transferată în muzeu în anul 1967. Apa captată din părău este condusă printr-un canal artificial deasupra amplasamentului morii, de unde este apoi dirijată spre roată, printr-un trunchi de copac (buton) având un canal median care este puternic înclinat. În capătul inferior, acesta este înfundat cu un dop de lemn detaşabil, scobit conic în interior şi cu un orificiu central, prin care este eliminată apa spre roata morii.
Moară cu două ciuturi şi angrenaje de transmisie, Râu de Mori (jud. Hunedoara)
Construită în 1920, transferată şi reconstruită în muzeu în 1982.Impresionează diametrul mare al roţilor justificat de debitul constant mare al râului pe care moara era instalată. Sistemul de transmisie aduce o inovaţie faţă de cel classic, al tipului de moară cu roată hidraulică orizontală, prin angrenajul format din roata dinţată şi “crângul”, pentru a multiplica viteza de rotaţie imprimată de roata de apă.
Moară cu treiciuturi, Arcani (jud. Gorj)
Datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, reconstruită în muzeu în 1965. Este prevăzută cu trei instalaţii de măcinat ,acţionate fiecare de o ciutură, o roată orizontală cu cupe în formă de lingură. Axul vertical al ciuturii pune în mişcare piatra alergătoare prin transmisie direct, admisia apei fiind făcută prin trei scocuri separate, puternic înclinate.
Moară de tip roman şi cu admisie inferioară, Dăbâcă (jud.Hunedoara)
Construită în 1848 şi achiziţionată în 1963 şi reconstruită un an mai tărziu, fiind primul monument adus şi remontat în muzeu.
Moară cu admisie medie, Poienii de Jos (jud. Bihor)
Achiziţionată în 1974 şi reconstruită în muzeu în anii 1975-1976. Construcţia prezintă un plan dreptunghiular şi este compartimentată în două încăperi, cea destinată adăpostirii instalaţiei şi locuinţa morarului angajat de comunitate.
Moară cu admisie superioară, Orşova (jud. Mureş)
Costruită în 1833 şi reconstruită în muzeu 1965. Construcţia adăposteşte două încăperi – casa morarului şi moara propriu-zisă – sub care este montată roata hidraulică, spre a o feri de intemperii şi pentru a putea măcina si iarna, la temperaturi scăzute. Pe fruntarul morii sunt sculptate şi incizate motive decorative ilustrând păcatul original din Vechiul Testament ce semnifică atenţionarea de a nu păcătui la moară.
Moară cu admisie superioară şi transmisie în două trepte, Rogojelu (jud. Cluj)
Instalaţia morii datează din 1853 a fost transferată în muzeu în anul 1981, prezintă roata cu cel mai mare diametru dintre toate instalaţiile de gen aflate în colecţia muzeului. Transmisia dublă formează partea cea mai originală şi constă în montarea a două perechi de roti dinţate cu pinioane în scopul accelerării vitezei iniţiale, foarte lente, datorită diametrului foarte mare al roţii.
Moară cu admisie superioară, Almaş-Sălişte (jud. Hunedoara)
Datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, adusă şi reconstruită în muzeu în 1967. Face parte din seria morilor cu roată hidraulică verticală, cu admisie superioară, a cărei răspândire cuprinde întreg teritoriul ţării.
Moară cu admisie inferioară şi elevator, Roşcani (jud. Hunedoara)
Datează de la mijlocul secolului al XIX-lea a fost transferată în muzeu în 1999 şi reconstruită în anii 2002-2003. Particularitatea care individualizează moara o constituie prezenţa unor instalaţii auxiliare: elevatorul( care urcă cerealele în pod pentru treierat), instalaţia de treierat, circularul şi piua pentru zdrobirea seminţelor plantelor oleginoase, aceste instalaţii acţionate prin forţa apei conferă morii calitatea de veritabil complex de industrii ţărăneşti.
Moară cu şase ciuturi, Găleşoaia (jud. Gorj)
Construită la mijlocul secolului al XIX-lea a fost transferată în muzeu în 1972. Adusă de pe râul Tismana cu debit de apă puternic, ce a permis construcţia de mori mari cu eficienţă sporită, cea aflată în muzeu având şase instalaţii de măcinat acţionate fiecare de căte o ciutură. Moara avea cca 40 de coproprietari repartizaţi pe cele şase instalaţii, drepturile de măcinare fiind calculate pe zilele şi orele lunii, pentru fiecare proprietar în parte.
VIDEO: CNM ASTRA
Vă mai recomandăm:
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului îşi aşteaptă vizitatorii să descopere monumente unice, printre care o instalaţie unicat în România în ceea ce priveşte tehnica de extracţie a apei, o gospodărie de prelucrare a chihlimbarului, meşteşug extreme de rar, dar şi singura moară cu pânze din România.
O casă aflată în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului este căutată de turiştii români, dar şi de foarte mulţi turişti străini, pentru că are o poveste extrem de interesantă. Se presupune că este casa care apare pe celebra bancnotă de 10 lei.
Se încarcă comentariile...
