Video Incident la un colegiu din Mediaș, între directoare și o elevă „N-am agresat-o, n-am fost agresată” VIDEO
0Un episod de violență școlară s-a consumat în urmă cu o săptămână la Colegiul Tehnic „Mediensis” din Mediaș - Sibiu. O filmare a surprins o altercație petrecută la o clasă de a IX-a.
Imaginile video realizate de unul dintre elevi au fost postate pe rețelele sociale. „O bate Ela pe directore”, a concluzionat cel care a realizat clipul.
Din filmare se observă cum o profesoară și o elevă se îmbrâncesc reciproc. Cadrul didactic, despre care ulterior s-a aflat că este chiar directoarea colegiului, a tras unei eleve scaunul de sub ea și a împins-o, iar eleva la rândul său a bruscat-o pe profesoară și i-a replicat cu tupeu: „Stau aici să-ți fac ție nervi!”.
În urma acestui incident la colegiul medieșean, o anchetă a fost declanșată la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, chiar dacă nu a fost depusă nici o plângere.
Profesoara de chimie Ana Bocioancă a refuzat să stea de vorbă cu reporterul „Adevărul” pe acest subiect, pe motiv că nu mai are de adăugat nimic în plus față de ce a comunicat presei locale.
Altercația catalogată drept „un incident regratabil”
Directoarea unității școlare - Colegiul Tehnic Mediensis - a declarat pentru „Ora de Sibiu” că a fost vorba despre un incident regretabil, dar și că nu a agresat și nici nu a fost agresată, în ciuda a ceea ce se observă în imaginile apărute în spațiul public.
Profesoara a explicat în schimb că eleva cu care a avut altercația deranja ora, motiv pentru i-a cerut să se mute din ultima în prima bancă. Doar că nici aici nu s-a potolit.
I s-a cerut să nu mai trântească scaunul și să se ridice în picioare, ca ora să poată continua în liniște, moment în care eleva a ripostat. După oră, când i s-a solicitat să vină cu părinții la școală, minora a motivat că aceștia sunt divorțați și nu pot să dea curs acestei cereri, a mai menționat directoarea implicată în altercația de la colegiul medieșean.
„Toate faptele de violenţă au un istoric în spate”
Un specialist de la un compartiment de Prevenire, din cadrul Poliției, contactat de „Adevărul”, pe tema bullying-ului, a mărturisit că profesorii sunt puși în dificultate când trebuie să facă diferenţa între un copil pre-delicvent şi un copil în pericol și a explicat ce măsuri trebuie luate la nivelul școlii în astfel de situații.
„Toate faptele de violenţă au un istoric în spate. Dacă nu pot interveni, dascălii trebuie să ceară ajutorul specialiștilor. Ideal ar fi să se intervină cât mai din timp. Totul porneşte cu nişte replici, ameninţări, şi abia în final se ajunge la violenţa fizică”, a menționat cms. șef Bianca Enăchescu.
De aceea, ar trebui ca profesorii să înţeleagă ce anume generează comportamentul elevului, pentru a ști cum, unde și când pot interveni.
Când și cui se poate cere ajutorul pentru soluționarea problemei
Faptul că directoarea i-a cerut elevei să vină cu părinții la școală, este una dintre primele măsuri care se impun în astfel de situații. Astfel de discuții trebuie purtate în prezența psihologului școlar, pentru a găsi cele mai bune soluții. În plus, orice ceartă petrecută în clasă nu trebuie trecută cu vederea, ci lămurită.
Dacă situația nu poate fi rezolvată la nivelul școlii, următorul pas este de a cere ajutorul Centrului Judeţean de Resurse Psihopedagogice existent la nivelul fiecărui inspectorat școlar și abia mai apoi Compartimentului de Siguranţă Şcolară din cadrul Poliției, sau dacă nu este posibil să se apeleze la postul local de Poliție ori la Poliţia de Proximitate. Dar acest lucru trebuie realizat înainte de a se petrece o faptă cu violență fizică, pentru că, în cazul bullying-ului totul depinde de etapa în care se află conflictul.
Elev agresor - victimă a violenței în familie
Dacă se constată că este vorba despre un elev agresor - victimă a violenței în familie, atunci trebuie cerut ajutorul asistenţilor sociali şi / sau direcţiei pentru Protecţia Copilului. „Din familie riscăm să ne transformăm copiii în victime sau agresori”, a mai atras atenția specialistul de la Prevenire.
Primul pas însă în rezolvarea situației este de a recunoaște că ai o problemă și de a căuta soluții, fapt conștientizat și de profesoara de la colegiul medieșean.
În cazul de bullying la Mediaș Sibiu, trebuie ca în primul rând să se afle dacă comportamentul elevei este sau nu unul singular, fiindcă modul în care se poate interveni este diferit.
Copiii cu probleme au nevoie de respect, înțelegere și susținere, dar și de psihoterapie, care poate fi individuală, de grup, sau sub alte forme.
Pe de altă parte, specialistul de la Prevenire a atras atenția asupra faptului că, deși în școli există planuri de prevenire a violenţei și comisii de bullying, de cele mai multe ori acestea se dovedesc a fi doar o formalitate, motiv pentru care fenomenul violenței școlare a luat amploare în ultimii ani.