Cosmin Rus: Transformă fructele în opere de artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Flori, dar şi lebede, iepuraşi sau ursuleţi, cu alte cuvinte, o mulţime de forme extraordinare, toate făcute din fructe, sunt pregătite cu multe migală de un sibian, pentru evenimente speciale.



Deşi se visa fotbalist de performanţă, realitatea i-a demonstrat că trebuie să aleagă altceva. „Eu făceam fotbal de performanţă. Jucam la o echipă din divizia judeţeană, la Alba. Dar un accident nefericit m-a determinat să renunţ, după ce m-am rănit serios la un picior, şi a trebuit să renunţ. Se întâmpla în 1999. Un an de zile a durat recuperarea şi tot nu am mai putut juca. Aşa că am început, încet-încet să intru în breasla ziariştilor, ca reporter de sport la o televiziune locală din Alba Iulia“, povesteşte Cosmin Rus.


Au continuat apoi să lucreze în presă locală, la diverse posturi de televiziune, dar în 2003 s-a mutat la Sibiu. „Atunci am decis să mă mut în alt oraş, pentru job. Era vorba de corespondent la o televiziune naţională, unde am lucrat până în 2008, când m-am angajat la o altă televiziune, ca şi cameraman“, mai adaugă Cosmin. Între timp şi-a găsit jumătatea, în persoana unei sibience cu care s-a şi căsătorit şi de doi ani este şi tătic.

O afacere proprie
Îndatoririle de familie l-au determinat să se gândească tot mai mult la o afacere proprie. Aşa se face că, din dorinţa de a face ceva nou, din care să îşi poată suplimenta veniturile familie, Cosmin a învăţat să sculpteze în fructe şi să facă aranjamente extraordinare. Anul trecut am petrecut mult timp pe internet, în căutarea unei afaceri pe care să o pot dezvolta aici în Sibiu. Căutam ceva ce nu mai există, cu o investiţie mică şi aşa am descoperit sculpturile în fructe. Mi-am comandat cuţitele speciale, un set de 17 bucăţi, şi timp aproximativ  şase luni am stricat zeci de kilograme de fructe. Am tot încercat, am exersat, am lucrat mult, dar cred că a meritat. De ceva vreme am început să şi intru efectiv pe piaţă, dar asta numai după ce mi-am căpătat îndemânarea necesară. E nevoie, pe lângă îndemânare, de multă răbdare şi migală. Nu e simplu, dar e oricum foarte plăcut“, spune sibianul.

Materia primă, naturală
Sibianul spune că este extrem de încântat de ceea ce face. Fructele sculptate sau bufetul de fructe au devenit specialitatea lui. „Aceste aranjamente sau sculpturile din fructe pe care le fac sunt tot mai cerute la petreceri de companie, la petrecerile de la locurile de joacă pentru copii, dar nu numai. Chiar şi la nunţi sibienii au ajuns să ceară astfel de aranjamente. Mulţi spun că este o fiţă, dar un astfel de aranjament dă un efect extraordinar“, se mândreşte Cosmin. Cele mai multe aranjamente pe care le face sunt din fructe variate şi întruchipează atât flori, cât şi diverse animăluţe. „De obicei folosesc orice fruct, dar mă cam feresc de mere sau banane, pentru că se oxidează. În rest, orice. Din pepene ies flori extraordinare, dar şi din mere ies lebede foarte frumoase. În ultima vreme am mers şi pe legume şi ies nişte palmieri extraordinari din ardei cu morcovi, dar şi căţei din conompidă“, spune Cosmin.

Profil:
Născut: 2 august 1980, Câmpia Turzii
Studii: Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu
Familie: căsătorit, un copil

Ce îi place:

Cel mai mult îi place să petreacă timpul liber alături de micuţul Matei. Când are timp ascultă muzică veche, dar şi citeşte tot ce prinde în mână, în special legat de istorie. Adoră cărţile despre Al Doilea Război Mondial.

Ce nu îi place:
Nu îi place minciuna şi nici prefăcătoria unor oameni. În rest, spune că nu se prea lasă uşor dezamăgit de nimic, pentru că, spune el, în timp, a ajuns să tolereze tot mai mult.

Întrebări şi răspunsuri:
Cât timp îţi ia să pregăteşti anrajamente sau sculpturi în fructe pentru un eveniment?

În general, dacă este vorba de un eveniment cu 100 de persoane de exemplu, munca mea începe în noaptea dinaintea evenimentului. Niciodată nu mă pun la treabă mai devreme pentru că fructele trebuie să fie proaspete, altel nu are niciun rost să faci.


Care formă ţi se pare cel mai dificil de realizat?
O floare dintr-un pepene roşu, spre exemplu, necesită foarte multă atenţie. Atenţie, pe lângă migală şi răbdare. Trebuie să am mare grijă la tăieturi pentru că există riscul ca petalele să se rupă şi atunci stic totul. Şi în general, atunci când mă apuc de o figurină trebuie să lucrez fără încetare. Nu pot face vreo pauză, pentru că nu mai există continuitate şi forma nu mai iese aşa cum ne-am dori. Şi o figurină durează, între 15 minute, dacă e mică, simplă, şi se poate întinde până la trei ore, de exemplu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

logo ads
Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite