Municipiul Satu Mare şi încă două localităţi din judeţ, în scenariul galben. Unde a devenit obligatorie masca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: Arhiva Adevărul
Sursă foto: Arhiva Adevărul

Masca de protecţie devine obligatorie în spaţiile publice deschise şi în municipiul Satu Mare. Măsura se aplica şi în oraşul Negreşti Oaş, dar şi în comuna Acâş, după ce incidenţa cazurilor a depăşit 1.5 la mia de locuitori.

Până nu demult, judeţul Satu Mare se clasa pe ultimul loc în ceea ce priveşte numărul total de cazuri de coronavirus. Totuşi, creşterea alarmantă a cazurilor din ultimele zile a dus la adoptarea scenariului galben pentru mai multe localităţi. Incidenţa cumulată a cazurilor la nivel judeţean în ultimele 14 zile este de 1.2%.

În continuare se menţine obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice exterioare pe raza comunelor: Cămin, Călineşti-Oaş, Tiream, Foieni, Crucişor, Ciumeşti, Socond, Căuaş, Păuleşti, Vetiş şi Căpleni

Conform hotărârii adoptate, principalele măsuri de prevenţie suplimentare prevăzute în perioada următoare sunt:

Art.1. 

(1) Se adoptă obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele începând de la vârsta de 5 ani prezente în toate spaţiile publice din afara locuinţei, în toate Unităţile Administrativ Teritoriale din judeţul Satu Mare în care rata incidenţei la mia de locuitori depăşeşte cifra de 1,5 conform anexei la prezenta hotărâre. 

(2) Prezenta reglementare se actualizează la fiecare 48 de ore cu introducerea obligativităţii prevăzute la pct.(1) în UAT-urile care ating/depăşesc cifra de 1,5/1000 de locuitori.

Art.2.

Se menţine obligativitatea respectării măsurilor dispuse în anexa la Hotărârea CJSU nr.35/16.10.2020. 

În judeţul Satu Mare au fost confirmate în ultimele 24 de ore 54 de noi cazuri. De la începutul pandemiei, judeţul a înregistrat un total de 1.568 de cazuri. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un bebeluş de patru luni, ucis de COVID

Ministerul Sănătăţii schimbă regulile de testare şi internare a pacienţilor cu COVID-19

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite