Grecul care iubeşte România atât de mult încât donează profitul din propria afacere copiilor bolnavi de cancer
0
Petros Petrakas (62 de ani) a avut o viaţă plină de experienţe, a cunoscut şi abundenţa şi lipsurile. De doi ani s-a stabilit la Satu Mare, după un periplu prin Zimbabwe, Grecia, Olanda, Suedia, Anglia sau Statele Unite, şi spune că doreşte să întoarcă României ajutorul care i l-a oferit.
Petros Petrakas este un bărbat care debordează de mai multă energie decât mulţi tineri de 20 de ani. Se arată plin de viaţă şi dornic să lase ceva în urma lui.
Din 2016, s-a stabilit în Satu Mare, locul despre care spune că sufletul său îl consideră acasă, deşi a locuit până acum în mai multe ţări de pe trei continente. Petros s-a născut în Zimbabwe, Africa, acolo unde părinţii săi au fugit după ce tatăl său a răpit-o pe mama lui, pentru că religiile şi politica satelor din Grecia din care proveneau nu le permitea să se căsătorească.
Prigonit în Africa pentru că era alb
„Eu m-am născut în Africa, unde am şi urmat şcoala, până la sfârşitul liceului. Am fost educat în sistem britanic în Zimbabwe dar împreună cu familia, am fost nevoiţi să plecăm de acolo din cauza persecutării albilor din zonă, a terorismului şi a pericolului la care eram supuşi zi ce zi, astfel că la 20 de ani am ajuns înapoi în patria părinţilor mei, în Grecia, în Afina. Eram tânăr şi plin de energie şi am început să îmi caut locul, am fost în marină, am fost în Statele Unite dar până la urmă m-am întors în Grecia”, afirmă Petros.
S-a căsătorit şi şi-a întemeiat o familie frumoasă, cu trei copii, având o viaţă prosperă în Edpsos – Evia, acolo unde a dezvoltat pensiunea pe care o avea soţia lui, transformându-o într-un hotel de lux, unde se tratau pensionarii din Grecia.
Lucrurile s-au schimbat, iar după ce copiii au crescut, fiecare şi-a urmat propriul drum . Petros şi-a cedat partea sa din afacere către copii, şi s-a mutat înapoi la părinţi, în Afins, acolo unde a avut primul impact cu românii, şeful său fiind un român. Totul a durat puţin timp, pentru că criza economică l-a împis să părăsească Grecia.
A plecat din Grecia, când a început criza, cu 200 de euro în buzunar
„Nu am făcut mult timp asta pentru că în Grecia a venit criza şi lucrurile nu mai mergeau. Am primit de la tatăl meu un bilet de avion şi 200 de euro şi m-a sfătuit să plec să îmi fac un rost în altă parte. Aveam 49 de ani şi 200 de euro în buzunar, deci nu mă aştepta o viaţă uşoară”, mai povesteşte Petros.
A ajuns în Olanda, în căutarea unui loc de muncă, dar în fabrici nu era primit. S-a lovit pentru a doua oară în viaţa sa de discriminare, pentru că el, ca şi grec, nu era primit în comunităţile de polonezi şi turci din fabrici, motiv pentru care după doar câteva luni a ajuns în Suedia, la un job găsit pe internet.
„Am avut la doamna Cristina, într-un sat de munte, în Suedia, ca îngrijitor. Nu am stat numai două luni acolo, pentru că simţeam că mă ataşez de copii şi nu îmi doream asta. A decedat soţul doamnei şi am decis să plec la Londra pentru a-mi căuta un rost şi pentru a o lua din nou de la zero. Acolo e o altă poveste întreagă, am stat la un hostel până am rămas fără bani. Mă simţeam exclus de peste tot iar când am rămas fără bani am stat o noapte întreagă în ploaie şi am plâns şi m-am rugat să primesc un semn de la Dumnezeu”, mai afirmă grecul.
Paşii i-au fost călăuziţi spre o biserică grecească, care i-a dat de mâncare, haine şi nişte bani, cât să ajungă la o comunitate de greci unde a fost găzduit câteva luni până şi-a găsit de lucru.
„Nu aveam eu nu ştiu ce bani, puţini, ce îi primisem de la biserică. De ei mi-am luat un costum de la un second hand, un magazin de caritate era. Şi aşa îmbrăcat am mers la un interviu şi am şi obţinut un post de recepţioner la un bloc cu oameni de toate naţionalităţile, eu le dădeam corespondenţa, cheile. Dar cum îmi plăcea să fac ceva şi fizic, cu mâinile, tot reparam una alta pe la oameni prin case, ba schimbam un bec, ba o clanţă. Până într-o zi când am avut un accident de muncă, am picat de pe scară şi am suferit o leziune la coloană şi de atunci doctorii nu m-au mai lăsat să muncesc”, mai povesteşte Petros.
„Aici m-am simţit cel mai acasă din toate locurile unde am fost”
A stat pe ajutorul primit în urma accidentului de muncă, dar lipsa de ocupaţie l-a făcut să resimtă o decădere psihică severă, cu episoade de gânduri suicidale. Atunci şi-a amintit de România, pe care o vizitase într-un concediu în perioada în care lucra ca recepţioner, şi a mai făcut câteva vizite pentru a uita de problemele din Londra. În 2016, după multe drumuri de Satu Mare – Londra, şi-a luat un apartament în Satu Mare şi l-a adus şi pe tatăl său aici.
„L-am adus şi pe tata să stea cu mine, pentru că aici m-am simţit cel mai acasă din toate locurile unde am fost în lume, de când locuiam în Zimbabwe. La început am trăit amândoi din pensia lui de câteva sute de euro, şi a mea la fel. Nici nu vă puteţi da seama cât de bine mă simt în România, cât de mult îmi place, mai mult decât în orice altă ţară din Europa în care am fost. Căldura oamenilor e cu totul una specială, aici nu mă simt străin pe stradă cum mă simţeam în Londra, de aceea am ales pentru ultima parte a vieţii mele să stau la Satu Mare. M-am îndrăgostit de mâncarea românească, am avut 75 de kg când am ajuns în România iar acum am peste 90, deci vă puteţi da seama cât de mult îmi place”, povesteşte grecul.
La doi ani de la stabilirea aici s-a decis să deschidă şi o afacere, o franciză de ceasuri exclusiviste, produse în Germania, pentru care are exclusivitate în toată România.
„O afacere cu ceasuri de lux, dar totuşi accesibile românilor. Sunt ceasuri destul de scumpe, dar sunt sigur că vor fi cu priză la publicul român, pentru că aici lucrurile sunt în dezvoltare. Ceasurile pe care le voi distribui în toată România de la Satu Mare sunt cu curea de lemn, foarte uşoare. Afacerea nu o fac pentru că nu am din ce trăi, ci pentru că din profitul acestei afaceri doresc să întorc comunităţii cea mai mare parte din bani. Mă simt dator faţă de acest oraş, faţă de această comunitate care m-a primit, şi vreau ca din banii ce îi voi face cu această afacere să ajut în primul rând copiii bolnavi, de cancer şi orice alte boli”, povesteşte grecul care se simte deja român.
Petros doreşte ca povestea sa de viaţă să fie o lecţie pentru cei mai tineri, aceea că viaţa trebuie trăită, dar trebuie trăită cu responsabilitate şi cu gândul că în măsura în care primeşti ceva de la viaţă, trebuie să oferi şi înapoi.
Se încarcă comentariile...
