FOTO/ VIDEO EXAMEN CAPACITATE 2014 Satu Mare. Subiectele la Limba Română la testul de Evaluare Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În judeţul Satu Mare s-au înscris peste 2.500 de elevi       FOTO   arhivă
În judeţul Satu Mare s-au înscris peste 2.500 de elevi       FOTO   arhivă

Subiectele la Limba Română de la examenul de Capacitate 2014, testare naţională care începe luni, vor fi rezolvate în direct la Adevărul Live, luni, de la ora 11.00. Până atunci elevii pot consulta modelele de subiecte propuse de Ministerul Educaţiei. În judeţul Satu Mare, 2.800 de elevi susţin acest examen.

UPDATE

Prima probă a evaluării naţionale, cea de limba română, le-a propus elevilor de clasa a VIII-a subiecte "uşoare", la care s-au descurcat, potrivit mărturisilor acestora. Evaluarea la limba română a umplut, cel puţin la Satu Mare, sălile cu elevi, iar împrejurimile, cu părinţi marcaţi de emoţii.

În sala de examen, pentru cei mai mulţi dintre elevii sătmăreni, cele două ore ale probei au trecut extrem de repede. Afară, însă, minutele petrecute în sălile de examen înseamnă mult mai mult pentru părinţi, toţi prinşi în discuţii şi calcule .

"Am mai multe emoţii decât fiica mea. Cred că e şi normal ca şi părinte. E totuşi un examen important", mărturiseşte o mamă care îşi aştepta fiica de la primele ore ale dimineţii.

Cei mai mulţi elevi au început să iasă după ora 11.00, când şi cele două ore de examen au expirat. Despre subiecte, numai de bine. Cel puţin la Şcoala Generală “Grigore Moisil” din Satu Mare, unde sunt înscrişi cei mai buni elevi din judeţ.

"Subiectele au fost destul de uşoare. La subiectul I a fost floare la ureche. La II am întâmpinat câteva probleme, dar care s-au rezolvat şi ele. Mă aştept să iau 9 sau 10”, a declarat una dintre elevele de la Grigore Moisil.

Subiectele de la examenul de Limba şi literatură română din cadrul Evaluării Naţionale 2014 au fost structurate pe două mari cerinţe, fiecare cu mai multe sub-puncte. 

SUBIECTUL 1

Poezia „Rânduri pentru Anul Nou“, de Ion Minulescu


SUBIECTUL 2

Comentarea unui articol de ziar - „Empatia, o abilitate dobândită prin lectură“, de Corina Zorzor, material jurnalistic publicat în ziarul „Adevărul“.

”Cărţile de ficţiune pe care le citim ne ajută să empatizăm cu cei din jur şi să ne adaptăm mai uşor la diverse situaţii de viaţă, arată cele mai recente studii psihologice”, este ideea articolului din adevarul.ro.

Evaluarea Naţională 2014 începe luni, cu proba la română, prin care vor trece peste 160.000 de elevi de clasa a VIII-a, aceasta fiind estimarea de anul acesta, urmând ca Ministerul Educaţiei să publice cifrele oficiale zilele acestea.

subiecte romana capacitate 1

La nivelul judeţului Satu Mare sunt înscrişi 2802 candidaţi. Examenul se desfăşoară în 90 centre de examen. Sunt organizate patru centre de evaluare în cadrul următoarelor unităţi de învăţământ: Şcoala Gimnazială Lucian Blaga Satu Mare, Şcoala Gimnazială Avram Iancu Satu Mare, Şcoala Gimnazială Constantin Brâncoveanu Satu Mare şi Liceul Reformat Satu Mare.

subiecte romana capacitate 2

Modelele de subiecte la limba română la Capacitate 2014 pot fi consultate pe site-ul Ministerului Educaţiei dedicat acestora, subiecte.edu.ro. Subiectele primite de elevi la examenul de Capacitate 2014 vor fi rezolvate în direct luni, de la ora 11, la Adevărul Live, după examenul de capacitate la limba română.

În 2014, media de la aceste teste naţionale va reprezenta 75% din media de admitere la liceu, iar 25% vor conta mediile din gimnaziu, faţă de 50%, anul trecut, de altfel singura noutate faţă de Capacitatea din 2013, ne-au declarat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Calendar Evaluare Naţională 2014

23 iunie - Limba Română

24 iunie – Limba maternă

25 iunie – Matematică

27 iunie – afişarea rezultatelor parţiale

1 iulie – afişarea rezultatelor finale

La examenele de simulare din martie 2014, s-au înscris aproape 188.000 de elevi şi s-au prezentat la probe aproape 178.000, însă rezultatele au fost foarte slabe, mai proaste decât anul trecut. Aproape 70% din ei nu au reuşit să ia nota 5 la matematică, conform datelor de la Ministerul Educaţiei. 

Mai puteţi citi:

EXAMEN CAPACITATE 2014. Subiectele la Limba Română la testul de Evaluare Naţională

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Presiune pe elevii de clasa a VIII-a, de luni

GRAFIC ADMITERE LICEU 2014 Care este cea mai populară specializare

VIDEO EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Luni încep înscrierile. Ultimele pregătiri pentru examenele de la Capacitate 2014

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite