EXCLUSIV Romsilva, în anchetă la Livada. Şeful Ocolului Silvic, demis din funcţie şi cercetat pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful Ocolului Silvic, Gheorghe Bonat, riscă închisoare de la trei luni la şase ani        FOTO arhivă
Şeful Ocolului Silvic, Gheorghe Bonat, riscă închisoare de la trei luni la şase ani        FOTO arhivă

Angajaţi ai Romsilva efectuează o anchetă internă la Livada după ce pădurarii l-au denunţat pe şeful Ocolului Silvic, Gheoghe Bonat, de încălcarea abuzivă a legii. După primele verificări s-au constatat cele menţionate, motiv pentru care acesta a fost demis, fiind cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi pentru neglijenţă în serviciu.

„Gheorghe Bonat este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi neglijenţă în serviciu“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Ana Petric.

Verificările au scos la iveală faptul că în mai multe cantoane de pe raza Ocolului Silvic Livada au fost exploatate cantităţi mari de lemn cu încălcarea legislaţiei în domeniu, ce fac obiectul unor afaceri de milioane de lei.

Potrivit unor surse neoficiale, printre persoanele care l-au denunţat pe Bonat se numără şi Dorin Horga, responsabilul cu autorizaţiile pentru tăierile în fondul forestier, dar şi fostul şef al Ocolului Silvic, Cristian Pop, răzbunându-se astfel pentru faptul că a fost dat afară de la cârma instituţiei pe nedrept. Aceleaşi surse susţin faptul că Gheorghe Bonat a ăcut parte din PDL, dar a trecut la PNL după ce Ovidiu Silaghi i-ar fi propus asta în schimbul numirii acestuia în locul lui Cristian Pop. 

Acealeaşi surse din anchetă susţin că aproximativ 60% dintre pădurarii au dat declaraţii împotriva lui Gheorghe Bonat.

Judeţul Satu Mare se află pe locul doi, la nivel naţional, în ceea ce priveşte tăierile ilegale de arbori din pădurile aflate în proprietate privată, potrivit sintezei raportului de audit privind situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990-2012, realizat de Curtea de Conturi, cu toate că suprafaţa pădurilor este mai mică decât în celelalte judeţe. Satu Mare are 780 de kmp de pădure, reprezentând 17,7% din suprafaţa totală a judeţului, din care 13.371 mc s-au tăiat illegal în perioada menţionată.

Citeşte şi

Mogulii defrişărilor din Bistriţa, daţi exemplu de bune practici de către ministrul Lucia Varga

Alex Dima: „ Am avut momente în care mă gândeam cum ar fi să mă întorc într-un sac pe drumul pe care am venit“

Dezastru în masivul Retezat: pădurea defrişată a fost mistuită de incendii

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite