Cele mai bune mâncăruri de post din Ţara Oaşului: Boace cu păsat şi hribe, după o reţetă veche de cel puţin 100 de ani
0
Ţara Oaşului nu se poate lăuda cu foarte multe mâncăruri tradiţionale gustoase, dar cele câteva renumite sunt unice în ţară şi au un gust inconfundabil. Cele mai apreciate sunt „boacele (sarmalele) cu păsat şi hribe”, pregătite după o reţetă veche de cel puţin 100 de ani.
Boacele pot fi pregătite şi cu carne, afumătură sau orez, dar cele de post cu păsat şi ciuperci sunt renumite. Pe lângă păsat şi hribi, în boace se mai pun ceapă, pătrunjel, un pic de ardei, puţin orez, poprică (boia), tiper (piper), sare şi ulei.
Două dintre expertele preparării acestor delicatese sunt mătuşa Floare Finta, declarată tezaur uman viu, şi mătuşa Floare Hotca, luminător al satului.
„Se spală orezul, păsatul, le aduni toate laolaltă, tai vreo patru-cinci cepe, un ardei dacă ai, se pune un pic de mărar, frunze de pitrinjel (pătrunjel). Dă un gust foarte bun la boace, când le faci de post. Apoi piper, sare, la care cum îi place”, povesteşte mătuşa Floare Hotca.

După ce se pregăteşte, compoziţia se umple în foi de varză cât mai mici şi bine îndesate, după ce în prealabil a fost pregătită, şi se aşază în oală, care stă pe foc circa o oră, oră şi jumătate, în funcţie de preferinţe.
„Asta îi reţetă de când am fost eu mică, de la mama, aşa se făcea atunci, de post. Când nu era post făceau cu carne. Toată duminica făcea sarmale mama, făcea şi altfel de mâncare”, mărturiseşte mătuşa Floare Finta, în vârstă de 82 de ani.

Ar fi de preferat ca boacele să se servească aburinde, alături de pâine de mălai, şi bineînţeles, după ce a fost gustată o pălincă de prune de Oaş.
Vă mai recomandăm
Cea mai bună reţetă de făcut în Postul Paştelui: Tocăniţă cu praz şi măsline