Reşiţa: ORAŞUL PE SCURT / Poliţist campion la şah

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţist campion la şah Comisarul Mihai Bolintiş din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin este campion în finala Campionatului de şah al Ministerului Administraţiei şi

Poliţist campion la şah
Comisarul Mihai Bolintiş din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin este campion în finala Campionatului de şah al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Titlul a fost dobândit la finalul săptămânii. La competiţia din Mureş au participat 49 de competitori. Bolintiş a acumulat 7,5 puncte, din nouă posibile. Oana Carasâz

Tratamente amânate
Pensionarii care vor să plece în staţiuni pentru tratamente nu îşi mai pot depune, momentan, cererile. Aceste acte ar fi trebuit să fie depuse de astăzi. Cererile vor putea fi aduse la Casa Judeţeană de Pensii după ce Casa Naţională de Pensii va schimba criteriile de acordare a biletelor de tratament. Oana Carasâz

Şomeri muncitori
Majoritatea şomerilor care sunt înscrişi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) şi care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sunt necalificaţi. Din cele peste şapte mii de persoane care beneficiază de şomaj, patru mii sunt muncitori, peste 2.300 au studii medii, iar 653 studii superioare. În evidenţele AJOFM sunt peste 12.000 de şomeri. Oana Carasâz.

Schimburi de experienţă
Voluntarii Fundaţiei Youth For Understanding România sunt astăzi la Reşiţa. Aici  ei vor vizita mai multe licee pentru a promova un program al fundaţiei. Acesta se adresează elevilor din clasele a IX- a şi a X-a şi presupune schimburi de experienţă. Elevii care se vor înscrie în acest program vor putea studia un an în alte ţări europene. Dana Firiţeanu

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite