Câinele anti-tabac de la frontieră a găsit țigări în mașina unui reșițean de 22 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii vamali din cadrul Biroului de la Naidăş, împreună cu câinele anti-tabac au descoperit peste 300 pachete de țigări ascunse în mașina personală a unui reșițean de 22 de ani. Deși „marfa” era ascunsă într-un locaș special amenajat, câinele vameșilor le-a mirosit, iat tânărul s-a ales cu o amendă serioasă. 

Marți, în jurul orelor 19.30, inspectorii vamali din cadrul Biroului Naidaş împreună cu câinele special antrenat pentru descoperirea de ţigarete au descoperit  310 pachete de ţigarete marca Fast, cu timbru de Serbia.

„Ţigările, în valoare de aproximativ 3 100 lei, erau disimulate într-un locaş amenajat special în instalaţia de gaz a unui autoturism marca Dacia, înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un cetăţean român în vârstă de 22 de ani, cu domiciul în municipiul Reşiţa, județul Caraş-Severin”, a spus Simona Lazăr, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale Vamale Timiș.

Autoritatea vamală a dispus ridicarea în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigarete, confiscarea autoturismului în cauză şi sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Reşiţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite