Voluntari în slujba semenilor: povestea elevilor care şi-au unit eforturile pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie
0
În timp ce alţi tineri de vârsta lor îşi pierd timpul prin baruri, o mână de adolescenţi deştepţi şi frumoşi reuşesc să aducă un zâmbet pe chipul năpăstuiţilor de soartă, fără să ceară ceva în schimb. Sunt voluntari într-o ţară în care mulţi consideră că e degradant să aduni gunoiul altora ori să strângi fonduri la colţ de stradă pentru oamenii bolnavi.
Începutul a fost unul timid pentru Clubul Leo Cozia. În 2012, de exemplu, când voluntariatul era încă o noţiune abstractă în România, organizaţia non-profit număra doar 12 membri din rândul liceenilor din Râmnicu Vâlcea. Cu fiecare an, însă, Leo Cozia a crescut încet, dar sigur, la fel şi complexitatea proiectelor.
Aşa se face că în timp ce alţi tineri de vârsta lor preferă să-şi petreacă timpul liber prin baruri, voluntarii Leo Cozia profită de orele libere pentru a strânge fonduri pentru copiii bolnavi, pentru a le putea oferi cadouri micuţilor abandonaţi în centrele de protecţie socială şi victimelor violenţei în familie.
De Paşte şi Crăciun, adolescenţii sunt nelipsiţi din mijlocul sărmanilor, cărora le oferă o masă caldă şi câte ceva de pus pe masă. În plus, tinerii şi-au făcut un obicei din a organiza acţiuni de ecologizare în mai toate zonele „invadate” de vâlcenii certaţi cu bunul simţ.
Tinerii au organizat un concert caritabil de Craciun. FOTO Club Leo Cozia
Voluntariatul, mai mult decat o joaca de copii
În spatele fiecărei acţiuni de binefacere stau ore întregi de muncă şi o „echipă de proiect” din care fac parte cei mai creativi membri ai clubului, copii capabili să găsească soluţii inedite pentru a atrage atenţia asupra fiecărui caz social sau medical, spun într-un glas Anca Bălăceanu, Iulia Statie, Eduard Tudor şi Dan Păunaş, patru dintre tinerii deştepţi şi frumoşi din LEO Cozia.
Mândria şi bucuria se citesc pe chipurile celor patru liceeni atunci când sunt întrebaţi despre acţiunile pe care le-au organizat de când sunt în club. Verva cu care povestesc despre cum au devenit o mare familie, despre cum împărtăşesc aceleaşi bucurii şi necazuri, sau despre proiectele la care au lucrat până acum, i-ar putea pune pe gânduri până şi pe cei mai înverşunaţi critici ai lor, căci da, adolescenţiilor li se întâmplă destul de des să fie muştruluiţi pentru că au devenit voluntari în timpul liber.
„La şcoală ni se reproşează tot timpul că facem voluntariat, deşi avem activităţi doar în timpul nostru liber. Foarte mulţi profesori sunt de părere că pierdem vremea, iar dacă se întâmplă cumva să luăm o notă mică, ne atrag imediat atenţia. Cadrele didactice s-au obişnuit să se lege tot timpul de noi, deşi avem o situaţie şcolară foarte bună. La fel de reticenţi sunt şi directorii, mai ales atunci când avem nevoie să promovăm o acţiune de strângere de fonduri, cu greu ne dau voie să punem un afiş în şcoală”, sustin cei patru voluntari.
Leo Cozia numără în prezent peste 70 de membri, cei mai mulţi dintre aceştia fiind elevi la Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Colegiul Economic, Colegiul „Mircea cel Bătrân” sau Liceul Sanitar din Râmnicu Vâlcea.
Voluntarii, la centrul pentru femei abuzate din Ramnicu Valcea. FOTO Leo Cozia
Priviţi cu neîncredere şi de autorităţi
De-a lungul timpului, voluntarii au avut parte nu doar de reacţii ironice sau reproşuri, ci au avut de înfruntat şi reticenţa autorităţilor locale, asta în ciuda faptului că şi-au declarat intenţiile de fiecare dată când au avut vreo solicitare.
„Nu e chiar uşor, pentru că lumea e reticentă. De multe ori lumea şi autorităţile nu ne iau în serios. Abia după ce le explicăm de câteva ori ce vrem de fapt să facem, înţeleg. Ţin minte că la un moment dat am organizat o masă caldă de Paşte, pentru nevoiaşii din Râmnic, şi am solicitat primăriei o listă cu persoanele care au o situaţie mai dificilă şi pe care le-am putea ajuta. A trebuit să insist destul de mult, pentru că mă tot amânau, îmi tot spuneau: „vino azi, vino mâine”. Până la urmă am obţinut lista, iar autorităţile au înţeles că intenţiile noastre sunt destul de serioase” îşi aminteşte Dan, trezorierul Leo Cozia.
Cele mai impresionante momente
Momentele frumoase au fost multe, aproape la fel de multe ca cele care i-au marcat, susţin voluntarii. Fiecare a lăsat o bucăţică din suflet prin locurile în care a oferit un mic cadou sau a alinat pe cineva cu o vorbă bună.
„Am trăit cel mai emoţionant moment atunci când am mers la copiii cu dizabilităţi din centrul de lângă CPL ,să lăsăm pachete cu hăinuţe, dulciuri. Când am ieşit din centru, eram toţi muţi. Pur şi simplu nu mai puteam să vorbim din cauza a ceea ce am văzut acolo. Toată lumea a fost emoţionată”, spun Anca şi Edi.
FOTO Adevarul
“Ţin minte că am fost într-un orfelinat şi a venit la mine o fetiţă, cred că era în clasa a V-a, şi a început să-mi povestească despre frăţiorul bolnav, despre faptul că ar putea fi despărţiţi. Am aflat că erau de mult timp în centru, că nu-şi mai văzuseră de foarte mut timp părinţii. Înainte să plec mi-au cerut insistent să-i iau la mine acasă. M-a emoţionat foarte mult şi chiar am părăsit căminul cu o strângere de inimă, pentru că nu am putut face mai mult pentru ei”, povesteste Iulia.
Începând din 2015, tinerii şi-au făcut un obicei din a trece din când în când şi pe la centrul de la marginea Râmnicului în care sunt găzduite victimele violenţei în familie.
„Când am ajuns prima dată în centrul pentru femei abuzate, ţin minte că era martie 2015, nu ştiam la ce să ne aşteptăm sau ce o să găsim acolo. Mamele cu copiii în braţe, extrem de reticente, veneau spre noi să se intereseze ce dorim. După ce le-am explicat că vrem să le oferim un mărţişor şi câteva cadouri, s-au relaxat şi s-au bucurat că cineva le acorda atenţie, că cineva le vizitează. Cred că a fost unul din momentele care m-a emoţionat cel mai mult de când sunt în club”, completează şi Dan.
Se pregătesc de facultate
O parte dintre membrii organizaţiei se pregătesc intens pentru examenul de Bacalaureat şi admiterea la facultate. Privesc cu încredere spre viitor, pentru că se ştiu capabili, asumaţi, adevăraţii lideri de mâine, dar regretul că nu se vor mai vedea le-a încolţit deja în suflet, deşi niciunul nu vrea să deschidă o discuţie pe această temă. Anca a fost admisă deja la o universitate din America, în timp ce Dan şi Iulia au optat pentru universităţi din Bucureşti şi Cluj, iar alţi colegi de-ai lor vor fi cu siguranţă admişi la facultăţi de prestigiu. Cu toţii susţin că nu vor renunţa la voluntariat şi îşi încurajează colegii mai mici cu un an sau doi să continue proiectele sociale.
Se încarcă comentariile...
