Se rejudecă recursul prin care a fost condamnat unul dintre primii edili din România pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat marţi soluţia la cererea de reviziuire a unei decizii, prin care un edil din România a fost condamnat la puşcărie pentru luare de mită. Altfel spus, magistraţii au decis rejudecarea recursului în care primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău (PER), a ajuns după gratii.

În 2010, primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a fost condamnat, printre altele, la 3 ani şi 6 luni de puşcărie. Între timp, a mai primit o condamnare într-un alt dosar de corupţie legat de nişte locuri de joacă, a fost eliberat condiţionat şi reales în fruntea Primăriei Râmnicu Vâlcea, calitate pe care o îndeplineşte şi astăzi.

Considerându-se nevinovat, la finele anului trecut, edilul formula o cerere de revizuire, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dosarului prin care a primit condamnarea. Cererea sa se baza şi pe faptul că CEDO i-a dat câştig de cauză, considerând că nu a beneficiat de un proces echitabil şi i s-a încălcat dreptul la apărare.  

La al treilea termen, care a avut loc pe 2 aprilie, dar a cărui soluţie a fost publicată astăzi, magistraţii Înalţii Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus desfiinţarea deciziei penale prin care edilul a fost condamnat şi rejudecarea recursului. 

Iată cum sună soluţia: „În temeiul art. 465 alin. 11 lit. b Cod procedură penală, admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Gutău Mircia împotriva deciziei penale nr. 273 din data de 27 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 698/57/2008.

Desfiinţează decizia penală, numai cu privire la revizuentul Gutău Mircia şi dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs. Fixează termen la data de 14 mai 2018, cu citarea părţilor. Definitivă.”

Prin decizia 273 anterior - menţionată,  Mircia Gutău era condamnat la închisoare pentru luare de mită, împreună cu viceprimarul de la acea vreme, Nicolae Dicu. Cei doi au fost denunţaţi la DNA de către un om de afaceri local, că ar fi cerut 50.000 de euro pentru un certificat de urbanism. 

Soluţia dată în acel dosar a fost asumată doar de doi dintre cei trei membri ai completului de judecată. Ana Hermina Iancu, preşedintele completului, a făcut opinie separată, respingând recursul DNA, pe motiv că este nefondat, fapt ce l-a îndreptăţit pe primar să afirme ulterior că este nevinovat, din moment ce nu toţi judecătorii au luat decizia de a ajunge după gratii.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite