Râmnicu Vâlcea:Turiştii aflaţi în staţiunile vâlcene pot face dializă într-un centru modern
0
Prin programul „Dializa de Vacanţă", la clinica vâlceană vor putea fi trataţi prin hemodializă pacienţi din ţară, dar şi din străinătate.
Turiştii cu probleme renale aflaţi în Vâlcea pot face dializă la cel mai nou centru înfiinţat în Râmnic. Medicul nefrolog Dionisie Dubinciuc, managerul Centrului de Dializă Vâlcea a povestit în această dimineaţă ce înseamnă noua investiţie pntru pacientii vâlceni şi nu numai. „Avem în prezent posibilitatea să dializăm 150 de pacienţi dar dacă situaţia o cere putem să extindem numărul bolnavilor cu încă 20. Am primit cereri de la pacienţi din Germania, Israel sau Irlanda care doresc să fie trataţi aici", a declarat pentru Adevărul de Seară, doctorul Dionisie Dubinciuc. Pentru că judeţul Vâlcea este o zonă turistică tranzitată de foarte mulţi oameni, printre care si persoane dependente de dializa, aceştia au posibilitatea acum să se trateteze în noua clinică. „Centrul a fost inclus in programul international »Dializa de vacanţă», iar turiştii care tranzitează judeţul se pot trata fără probleme în clinica noastră. Avem un stoc de medicamente pentru tot felul de afecţiuni, iar oamenii vor fi trataţi la standarde europene fără sa plătească nimic", a completat medicul nefrolog Dionisie Dubinciuc.
Contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
Clinica a încheiat contract cu Casa Natională de Asigurări de Sănatate, iar pacienţii asiguraţi au parte de cel mai bun tratament. „Toţi bolnavii noştri beneficiază de un prânz proteic asigurat de o firmă de catering cu care am încheiat un contract de colaborare," a adaugat managerul Clinicii. „Aici este totul modern, nou şi curat. Cadrele medicale au grijă de noi şi nu ne scapă nicio secundă din priviri", a povestit Violeta T. una dintre pacientele venite la Clinică in acesta dimineata, pentru dializă.