Primăria Voineasa, la un pas de faliment. Constructorul Transalpina Ski Resort îi cere 8 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria localităţii vâlcene Voineasa a fost obligată de instanţă să achite peste 34 milioane de lei firmei care a construit domeniul schiabil Transalpina Ski Resort. Pentru că în ultimii doi ani Guvernul nu a mai alocat un leu pentru pârtia de schi deşi lucrările sunt executate în proporţie de 92 %, constructorul a dat în judecată unitatea administrativ teritorială.

Construcţia pârtiei de schi de la Voineasa a început în perioada cât ministru al Turismului a fost Elena Udrea. Proiectul are o valoare de peste 35 milioane euro, iar constructorul trebuie să mai amenajeze în acest moment doar parcarea de la baza pârtiei. Pentru că nu I s-au decontat lucrări în valoare de 11 milioane de euro, inclusiv TVA, firma Acomin S.A din Deva a dat în judecată primăria.

La sfârşitul lunii septembrie, Tribunalul Vâlcea a obligat UAT Voineasa la plata a 34 700 000 de lei, aproape 8 milioane de euro, potrivit contractului de lucrări încheiat cu firma din Hunedoara. La această sumă, constructorul a calculat penalităţi de aproape 6 milioane de lei.

“Este o hotărâre executorie în termen de 20 de zile de la comunicare. Noi suntem obligaţi să-I dăm constructorului banii pentru lucrările executate, dar bugetul nostru e unul foarte mic şi nici nu ştim de unde am putea să plătim această sumă. Indiferent de demersurile noastre în instanţă, sunt sigur că o să pierdem toate procesele. La Râmnicu Vâlcea am pierdut şi la recurs’, declară  viceprimarul Geani Man. 

Primăria localităţii Voineasa  are un buget anual sub un million de lei. 

Primăria Voineasa

Maria Grapini este aşteptată în Voineasa

Dată fiind situaţia, instituţia a chemat în garanţie Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism condus de Maria Grapini

Peste o săptămână , ministrul este aşteptată  judeţul Vâlcea, la pârtia de schi. Autorităţile locale speră că ministrul delegat va lua totuşi o măsură pentru salvarea domeniului schiabil Transalpina.

“Am făcut foarte multe demersuri pentru decontarea facturilor, dar n-am primit niciun răspuns. În data de 14 noiembrie, doamna Grapini o să vină la Voineasa şi o să discutăm despre această problemă. Noi am chemat în garanţie ministerul condus de dânsa pentru că acest proiect este unul de interes naţional care s-a derulat printr-o hotărâre de guvern dată în 2010”, spune viceprimarul comunei. 

Primăria Voineasa

Printre cei care aşteaptă vizita ministrului Maria Grapini se numără membrii ONG-ului “Noi vrem să schiem în România”, cei care au organizat în luna august un lanţ uman pe Transalpina Ski Resort.

“O să ne strângem câţiva şi o să mergem la Voineasa. Nu o să fim foarte mulţi pentru că nu vrem să se sperie doamna ministru şi să facă calea întoarsă. Nu credem că va da bani pentru pârtie în acest an pentru că, într-o discuţie pe Facebook, mi-a spus că abia în 2014 se va rezolva această situaţie, că acum a avut un buget foarte mic. Primăria Voineasa nu are bani pentru această investiţie, abia are bani pentru butelia de gaz de la grădiniţă. Noi sperăm să se găsească o soluţie, măcar să se încheie un parteneriat public –privat pentru exploatarea pârtiei de către constructor”, spune Denisa Pirnea, cea care reprezintă grupul de acţiune “Noi vrem să schiem în România”.

Până în prezent, reprezentanţii guvernului au motivat că nu s-au alocat bani pentru finalizarea lucrărilor la domeniul schiabil Transalpina întrucât nu au fost prevăzute fonduri în bugetul  Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism sau pentru că investiţia de la Voineasa a fost supraevaluată.

  

Cititi si: Udrea, despre activitatea ministrului Grapini: Habar nu are când face bine sau când face rău

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite