Povestea fantastică a Schitului Iezer din Vâlcea. Locul unde au fost ucişi 300 de călugări pentru o comoară
0Ţinuturile Vâlcii sunt pline de legende. Printre ele se numără şi cele legate de un loc mirific, Schitul Iezer care a dat al doilea sfânt românesc din secolul al XVII-lea - Sfântul Antonie.
În Parcul Naţional Buila - Vânturariţa, în apropiere de staţiunea Băile Olăneşti, ascunse printre pădurile Munţilor Căpăţânii, se află trei perle ale monahismului românesc, printre cele mai izolate sihăstrii nu doar din Oltenia de sub munte, ci din întreaga Românie: Iezer, Pahomie şi Pătrunsa.
Este vorba despre lăcaşuri de cult seculare, în jurul cărora circulă o serie de legende şi poveşti locale despre comori, haiduci, domnitori, căutători şi blesteme, morţi misterioase, crime odioase etc.
GALERIE FOTO CU SCHITUL IEZER - VÂLCEA, UNDE AU FOST UCIŞI CĂLUGĂRI PENTRU O COMOARĂ
Schitul Iezer, de pe malul pârâului Cheia, se află la aproximativ 20 de kilometri depărtare de Râmnicu Vâlcea.
Încă din primele secole ale creştinismului în această zonă au trăit sihaştrii, în peşteri şi grote săpate în munte, unde să nu fie deranjaţi, pentru a trăi în comuniune cu Dumnezeu.
Schitul Iezer - Vâlcea Foto Silviu Cluci
Biserica schitului - mănăstire a fost construită la jumătatea anilor 1500, de către domnitorul Mircea Ciobanu şi soţia sa, doamna Chiajna. A fost apoi refăcută şi terminată în 1705.
Potrivit documentelor, în 1661, schitul era lăsat în ruină, fără nici un vieţuitor. Abia în 1693, a reînceput reabilitarea sa, de către Antonie Schimonahul, cel care a devenit al doilea ctitor al Iezerului. După aproximativ cinci decenii de încercări, fiind considerat făcător de minuni încă din timpul vieţii, acesta a fost canonizat în 1992, de către Biserica Ortodoxă care-l prăznuieşte în fiecare an pe data de 23 noiembrie.
Schitul de călugări a devenit schit de maici în 1950. În 1996, cu ajutorul Băncii Naţionale a României, aici s-a început construcţia unei noi biserici, cu hramul „Schimbarea la faţă” şi „Sfântul Antonie de la Iezer”.
Cazanul cu galbeni, zidit de primul ctitor pentru vremuri de restrişte
Schitul Iezer a fost ridicat pe locul unui străvechi lac de munte - de la care şi-a luat denumirea, pe Valea Cheii, în apropierea satului Cheia, ce aparţine de staţiunea Băile Olăneşti. Lăcaşul de cult este străjuit de păduri seculare, fiind aşezat într-o poieniţă.
După cum reiese şi din pisania bisericii, schitul a fost construit de voievodul Mircea Ciobanu şi de soţia sa Chiajna, în anii 1552 - 1553.
Potrivit uneia dintre legende, domnitorul ar fi îngropat într-unul din zidurile lăcaşului un cazan cu galbeni, aşa cum se obişnuia în acele vremuri, pentru a fi de ajutor în vremuri de restrişte.
Gelep (negustor de vite) în Ţara Românească, Mircea Ciobanu a făcut comerţ cu Imperiul Otoman, fiind foarte bogat la vremea lui. A făcut avere cu berbecuţii duşi la Înalta Poartă, dar şi-a făcut şi relaţii, pe care le-a folosit şi după ce a fost înlăturat de la domnie, după cum ne împărtăşeşte directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure, de la care am aflat legendele zonei, dar şi dovezile istorice.
Prof. dr. Florin Epure, directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea, la Schitul Iezer Foto captură video
Crucile Moşilor, cioplite în stâncă în memoria călugărilor ucişi
„Aceste zone care i-au atras atât pe călugări şi pe maici, dar şi pe haiduci, sunt încărcate de legende despre comori, lupte, păcate şi tragedii. Se mai vorbeşte şi încă se mai caută comorile Haiducului Sava care a fost căpitan de oaste şi ale lui Barbu Craiovescu care s-a călugărit cu numele de Pahomie”, susţine prof. dr. Florin Epure despre zona în care oricine ajunge are parte de o revelaţie şi o linişte interioară, o întâlnire cu Dumnezeu, dar şi cu istoria ori legendele.
„De patru secole încoace, legendele vorbesc despre Crucile Moşilor şi spun povestea celor 300 de călugări ucişi în vremea unei sărbători religioase, la Iezerul - Vâlcii”, continuă gazda noastră, de la care aflăm că în Epoca medievală, pe Valea Cheii, a fost comisă o crimă odioasă.
Drept mărturie a rămas un loc care aminteşte de tragedia petrecută aici, unde şi-au găsit sfârşitul a „sute de monahi”.
„Se spune că 300 de călugări au fost decapitaţi şi măcelăriţi. Localnicii de aici, din Olăneşti, le-au luat trupurile şi le-au înmormântat într-un loc izolat, din munte. Există două legende care vorbesc despre acest loc şi ce s-a întâmplat atunci, nici una însă nu este probată de realitatea istorică. Ele însă s-au transmis mai departe din generaţie în generaţie”, mai spune directorul de la Cultură.
Zona Iezer - Vâlcea din Munţii Căpăţânii în Parcul Naţional Buila - Vânturariţa Foto Adevărul
Trădarea domniţei
Una dintre ele a fost culeasă de Chiriac Râmniceanul, un strănepot al Sfântului Antonie de la Iezer. Acesta susţine că a auzit-o de la cel care era stareţ al Schitului Iezer în 1806, Stareţul Ştefan.
Potrivit acesteia, totul a pornit din familia domnitorului Mircea Ciobanu şi de la cazanul cu galbeni: „Domnitorul avea două fete de măritat. Întâmplarea a făcut ca prima să se mărite cea mică, nu cea mare, după cum era cutuma tradiţională. Supărată, aceasta, Stana pe numele ei, a fugit peste munţi. S-a căsătorit cu un nemeş ungur”,
Potrivit Wikipedia, denumirea de „nemeş” o regăsim în Transilvania Evului Mediu, ca definind nobili mici şi mijlocii, dar şi în Moldova, referindu-se la stăpânii de pământ fără titluri nobiliare, făcuţi boieri de către domnitor. În acelaşi timp, se referă şi la nobilimea maghiară, ca în cazul nostru.
Unii cercetători l-au identificat pe nemeşul ungur cu care s-a căsătorit Stana sub numele de Balas Havaseli. Se pare că acestuia i-a dezvăluit domniţa unde este îngropată comoara.
Nemeşul şi ceata lui din Ţara Ungurească care „i-au căznit” pe monahi
„Legenda spune că după moartea lui Mircea Ciobanu, nemeşul ungur ar fi venit cu ceata lui, de dincolo de Carpaţi, din Ţara Ungurească, şi „i-a căznit” potrivit documentelor şi după cum spune şi cronicarul, pe aceşti monahi ca să dezvăluie unde este locul tainicului cazanului cu galbeni. Şi cum aceştia au refuzat să încalce legământul făcut pentru păstrarea secretului, cei 300 de călugări ar fi fost decapitaţi”, povesteşte specialistul de la Cultură.
În locul în care au fost îngropaţi, în taină au fost cioplite trei cruci, ca să amintească de sacrificiul lor, cunoscute şi astăzi sub denumirea de Crucile Moşilor.
Crucile Moşilor - zidite în piatră în memoria celor 300 de călugări măcelăriţi pentru o comoară Foto Adevărul
Praznicul care s-a transformat într-o tragedie
„Cred că numărul este exagerat, pentru că este greu de crezut că la acele vremuri exista o obşte monahală atât de mare ca număr. Există voci însă care spun că în acea zi tragică se sărbătoarea un praznic, la care asistau nu numai călugării de aici, ci şi de la alte mănăstiri, alături de credincioşii din zonă. Dar sâmburele legendei rămâne”, este de părere istoricul Florin Epure.
Visteria ţării ascunsă de Mihai Viteazul, la Iezerul - Vâlcii
O altă versiune a legendei, mai spune acesta, vine de la scriitorul şi arheologul Alexandru Odobescu. „Cert este că acesta a venit la 26 iulie 1860 să viziteze mănăstirile din judeţul Vâlcea, însoţit de artistul plastic Henric Trenk. La Iezer, Odobescu a cules însă o variantă diferită a acestei legende, legată de această dată de domnitorul Mihai Viteazul. Se ştie că, în acele timpuri, în zonă existau exploatări de aur, ale saşilor. Aşa cum avem Crucile Moşilor, mai există şi astăzi un lac denumit Iazul saşilor. Odobescu a aflat că şi Mihai Viteazul a avut visteria ţării la Iezer, într-un loc ştiut numai de călugări. Când a trebuit să plece în Transilvania şi-a lăsat visteria în grija călugărilor. Numai că domnitorul a fost decapitat în 1601, pe Câmpia Turzii, iar tezaurul ar fi rămas la Iezer. Şi în această legendă păgânii din Ţara Ungurească ar fi aflat despre comoară şi pentru că nu au reuşit să găsească aurul, au distrus biserica. După cum vedem, deşi versiunile sunt diferite, deznodământul este acelaşi”, mai spune prof. dr. Florin Epure.
Nu sunt singurele legende despre comori care circulă în această zonă, altele sunt legate de Sfântul Antonie de la Iezer şi de minunile pe care se spune că le face de mai bine de trei secole.
Din acest motiv, directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea susţine că zona nu este suficient pusă în valoare, pe cât ar merita şi că ar trebui să existe şi aici pelerinaje în memoria călugărilor de la Schitul Iezer, aşa cum se întâmplă în alte zone populare ale ţării.
Vă mai recomandăm şi: