Realitatea Plus, pusă la colț de CNA: Postul, obligat să difuzeze doar textul sancțiunii, timp de 3 ore
0Consiliul Național al Audiovizualului a decis, miercuri, 27 mai, să sancționeze postul Realitatea Plus prin obligarea acestuia ca, în data de 4 iunie, să difuzeze, timp de trei ore, exclusiv textul deciziei de sancționare, fără alte programe.

Măsura a fost luată după ce CNA a constatat încălcarea a Codului de reglementare a conținutului audiovizual, în cadrul unor emisiuni difuzate în luna ianuarie a acestui an. Abaterile au fost identificate în aproape toate rapoartele analizate.
„Consiliul a constatat încălcarea prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual în cadrul unor emisiuni difuzate în perioada 06-31.01.2026 și prezentate în 34 din cele 38 de rapoarte analizate. Conform prevederilor legale invocate, 'în programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să asigure imparțialitatea și echilibrul și să favorizeze libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică'”, precizează CNA într-o postare pe Facebook.
Realitatea Plus, redusă la tăcere în prime-time
Consiliul Național al Audiovizualului a decis să sancționeze postul Realitatea Plus „cu obligarea radiodifuzorului de a difuza – joi, 4 iunie 2026 - timp de 3 ore, între orele 18.00 şi 21.00, numai textul deciziei de sancţionare”.
În aceeași ședință, CNA a decis emiterea unui ordin de acțiune împotriva conținutului ilegal pentru două materiale postate pe TikTok, pe contul „Griffin Patriotul”. Conținutul acestora contravine articolului 52 alineatul (1) din Codul audiovizualului, care interzice prezentarea apologetică, negarea sau trivializarea regimurilor totalitare, precum și denigrarea victimelor acestora.
CNA precizează că textul integral al deciziei de sancționare și ordinul privind conținutul ilegal vor fi publicate pe site-ul instituției, www.cna.ro, după redactare și comunicarea oficială către părțile vizate.
Tot în ședința de miercuri, Consiliul a hotărât retragera licenței audiovizuale deținute de Infinit TV SRL pentru postul regional Infinit TV (Iași), în baza articolului 57 alineatul (1) litera b) din Legea audiovizualului.
























































