Pe urmele tatălui, după 70 de ani. Fiul unui deţinut politic caută mormântul părintelui mort în temniţa comunistă FOTO
0
Gheorghe Hera a străbătut sute de kilometri până la Vâlcea, cu speranţa că va afla ceva despre tatăl său care a murit pe când el avea doar trei zile. El a mărturisit că a trăit timp de şapte decenii cu o mare durere în suflet: aceea de a nu putea aprinde o lumânare la mormântul tatălui său, Ion Hera, pentru că nu se ştie nimic despre locul în care acesta a fost îngropat.
Ion Hera este una dintre victimele comunismului. Cercetat timp de doi ani şi achitat în lipsă de dovezi, a fost arestat ulterior, fiind acuzat de aderare la mişcarea legionară. Şi-a găsit sfârşitul în împrejurări şi din cauze neştiute, pe când era deţinut politic, în spitalul din Râmnicu Vâlcea, actualul Spital Vechi. Un deceniu mai târziu, mama lui Gheorghe Hera şi tatăl său vitreg au fost şi ei arestaţi – au stat după gratii 12 ani.
GALERIE FOTO CU FOSTUL DEŢINUT POLITIC CĂUTAT ÎN ÎNCHISORILE VÂLCENE ŞI DOCUMENTELE CNSAS
Arădeanul Gheorghe Hera (72 de ani) a început să caute osemintele tatălui în vara anului trecut, când Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) i-a eliberat mai multe documente. Acestea l-au adus pe Gheorghe Hera şi pe familia sa la Vâlcea, unde, printr-o întâmplare fericită, l-a cunoscut pe istoricul şi arheologul Marius Oprea, omul care şi-a dedicat viaţa dezgropării rămăşiţelor victimelor regimului comunist, ca acestea să se poată odihni, în sfârşit, în pace, la umbra unei cruci.
La Ocnele Mari, unde a existat un penitenciar celebru până în secolul trecut, se intenţionează să fie descoperite alte asemenea morminte.
Peste 800 de kilometri în căutarea tatălui
Ioan/Ion Hera s-a născut în 1920 în Borz, judeţul Bihor. A urmat Politehnica Timişoara, pe care a absolvit-o ca inginer electrotehnist. S-a căsătorit şi a avut doi copii, o fată şi un băiat. A murit la doar 29 de ani, în timpul detenţiei, fără ca familiei să i se spună unde a fost îngropat.
70 de ani mai târziu, fiul a plecat pe urmele tatălui. În arhivele CNSAS a descoperit motivul pentru care a fost arestat: „Aveam trei zile când tata a murit în spital, la Râmnicu Vâlcea. Nu l-am cunoscut niciodată. Ştiu că a fost arestat pe 3 iulie 1948. Am descoperit că a fost în arest la Oradea, de unde a fost transferat la Aiud, iar de acolo, aici, undeva, prin zonă, la Vâlcea. Până acum eram convins că a fost în închisoarea de la Râmnicu Vâlcea, dar în arhiva fostului penitenciar, pe care am găsit-o la Mioveni, Argeş, nu apare numele său în evidenţele lor. Şi atunci am tras concluzia că, cel mai probabil, a fost închis la Ocnele Mari“, povesteşte Gheorghe Hera în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“.
Notă informativă despre fostul deţinut politic Ion Hera căutat după şapte decenii de familie - din arhivele CNSAS Foto Adevărul / DMS
A plătit cu viaţa pentru că i-a ajutat pe legionari
În România de după cel de-Al Doilea Război Mondial, închisorile gemeau de arestaţi proveniţi din grupurile de rezistenţă din munţii patriei. Românii erau paralizaţi de frică. Infuzia de curaj a venit din afara ţării: zeci de tineri, în mare parte legionari, fiind paraşutaţi în regiunile muntoase, pentru a organiza mişcarea de rezistenţă anticomunistă. Ei şi toţi cei care i-au ajutat au fost trădaţi, capturaţi, şantajaţi să se predea, ameninţaţi că familiile le vor fi ucise, mamele, soţiile, fiicele violate – au fost arestaţi şi mulţi ucişi.
Ion Hera s-a aflat printre cei care i-au ajutat pe aceştia, spune fiul. În documentele din Arhiva Securităţii s-a consemnat că a fost legionar. „Ei, de ce a fost arestat?! În Ardeal, pe Muntele Găina au fost paraşutaţi de către nemţi câţiva oameni de bună credinţă ca să întocmească o rezistenţă împotriva comuniştilor. Pe câţiva i-a adăpostit tata“, recunoaşte Gheorghe Hera.
Înainte de a fi arestat, a fost cercetat şi achitat: „A mai fost cercetat între anii 1945-1947. În final, au fost nevoiţi să-l achite din lipsă de probe, pentru că nu au găsit nici pistolul şi nici alte dovezi. Apoi, după un an, l-au căutat din nou şi l-au arestat fără proces. Probabil că au găsit altceva. L-au acuzat că a fost legionar“, mai povesteşte fiul. Fapt confirmat şi de înscrisurile din fişa personală de la CNSAS: „A fost cercetat de către Poliţia Timişoara în 1939. Apoi de către Sig (n.r. – Siguranţa/Securitatea Cluj), trimis şi la Tribunalul Militar pentru activitate legionară şi favorizare de infractori, însă a fost achitat“, se menţionează la rubrica „Antecedente“.
Documentele Securităţii, ultimele mărturii
Aceeaşi Securitate mai avea să consemneze la rubrica „Rezultatul percheziţiilor“ că Ion Hera a recunoscut, în timpul interogatoriilor, că ar fi fost legionar încă din 1936, practic din timpul liceului, pe când avea doar 16 ani, până în 1938. Apoi, s-a reactivat în timpul facultăţii, între 1940-1941, după care a rupt orice legături până în 1946, când şi-a reîntâlnit vechi camarazi. Unul dintre aceştia a declarat şi el că i-ar fi pus în vedere să se activeze, dar nu sunt oferite mai multe detalii, decât că cel din urmă s-ar fi interesat de reţinerile făcute de poliţia politică.
Că Ion Hera a declarat sau nu aceste lucruri, sau cât din declaraţiile înscrise sunt adevărate, că a făcut-o sub imperiul terorii, fiind renumite metodele de tortură ale Securităţii, nimeni nu mai poate spune acum cu certitudine. Cert este că a fost arestat, şi apoi nimeni, cel puţin dintre cei apropiaţi, nu mai ştie ce s-a întâmplat cu el.
Fişa personală a fostului deţinut politic Ion Hera, căutat după şapte decenii de familie - din arhivele CNSAS - Foto Adevărul / DMS
Acum, fiul septuagenar încearcă nu doar să reconstituie întreaga poveste, cu ajutorul documentelor care au rămas în urma tatălui, ci îşi doreşte în mod special să-i găsească osemintele. „Până acum am avut un extras pe care l-am folosit şi acum am venit la Vâlcea să mai aflu ceva. Am luat documente de la CNSAS – fişa personală – din vara anului trecut. Dintr-un act din 1962, obţinut tot de la CNSAS, reiese doar că a murit la spital, nu se spune cauza şi nici din ce penitenciar provenea. De atunci tot încerc să mai aflu câte ceva. Am ajuns şi la Arhivele Statului în Vâlcea, la Mioveni, în Argeş. Nu am găsit nicio menţiune la Râmnicu Vâlcea. A murit în 21 octombrie 1949, la mai bine de un an de când a fost arestat. De la Primăria Râmnicu Vâlcea am reuşit pentru prima dată să obţin certificatul de deces al tatălui meu“, a mai povestit Gheorghe Hera.
Ajutor de la istorici
De la Râmnicu Vâlcea, arădeanul a mers la Ocnele Mari: „Cineva de la Arhive, de la Vâlcea, m-a îndrumat la Ocne, pentru că ştia că domnul Marius Oprea va participa la un eveniment în salină. Am fost şi la spital, dar nici de acolo nu se ştie unde erau duşi decedaţii: la penitenciar, sau într-unul dintre cele două cimitire din Râmnicu Vâlcea. Am aflat că e posibil ca cimitirele să aibă o evidenţă“, mai spune fiul fostului deţinut politic.
La Ocnele Mari a existat, până în 1964, unul dintre cele mai dure centre de detenţie împotriva „inamicilor statului“ din rezistenţa anticomunistă. Condiţiile din Penitenciarul de la Ocne erau menite să distrugă fizic, dar şi psihic deţinuţii. Mulţi dintre ei şi-au găsit sfârşitul în condiţii misterioase, unii fiind îngropaţi în cimitir, alţii, se bănuieşte, într-o zonă de lângă situl arheologic Buridava Dacică, fără o cruce la căpătâi.
Prezenţa istoricului Marius Oprea la Vâlcea, lansarea expoziţiei sale „Poporul pierdut“ şi conferinţa susţinută în Salina Ocnele Mari, dedicată victimelor comunismului şi recuperării osemintelor acestora şi a memoriei istorice, nu sunt deloc întâmplătoare. A venit la insistenţele a doi istorici: conf. univ. dr. Constantin Augustus Bărbulescu, decan în cadrul Universităţii Piteşti, şi asistent univ. drd. Ovidiu Udrescu, preşedintele Fundaţiei Judeţene de Tineret Vâlcea, pentru că se intenţionează ca în viitorul apropiat să se deschidă şi la Ocnele Mari un şantier arheologic precum cel de la Periprava - Tulcea, unde în ultimii şase ani au fost dezgropaţi 67 de foşti deţinuţi ai lagărului de aici, îngropaţi fără cruce, unii redaţi familiilor, alţii care încă mai aşteaptă să fie identificaţi pe baza ADN-ului.
Gheorghe Hera se alătură acestui demers, în speranţa că în sfârşit va găsi osemintele tatălui său. De aceea a şi venit la Vâlcea, ca să discute personal cu istoricul Marius Oprea, membru fondator al IICCMER, şi să facă tot ce este necesar pentru ca acţiunea să demareze cât mai rapid.
Istorici alături de familia unui fost deţinut politic căutat după şapte decenii – Salina Ocnele Mari Foto Adevărul / DMS
Numele tatălui, pe o cruce şi pe un monument
„Copiii i-au făcut o cruce tatălui lor în cimitirul în care sunt îngropaţi şi bunicii. Doar o cruce pe care-i scrie numele, atâta tot a mai rămas în urma lui Ion Hera. Sufletul îi cere însă să-l găsească, ca să poată să-i aprindă liniştit o lumânare. Fiica noastră a venit acasă din Anglia şi am rezervat două zile din concediul ei ca să venim la Vâlcea, să vedem ce mai putem afla. Cea mică a cercetat şi a discutat cu un preşedinte de-al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici – din ce îşi mai amintea de la cei în vârstă era doar ce apărea scris şi ne-a trimis şi nouă“, povesteşte şi soţia lui Gheorghe Hera.
În afara crucii de la căpătâiul bunicilor, numele lui Ion Hera mai este menţionat şi pe monumentul foştilor deţinuţi politici de la Aiud: „Apare ca decedat în Aiud. Am întrebat călugării care este treaba, fiindcă ştiam că a murit la Râmnicu Vâlcea şi mi s-a spus că cei care au alcătuit lista cu eroi au fost oameni bătrâni. Într-adevăr, a trecut prin închisoarea din Aiud şi, probabil, pentru că apărea în continuare în evidenţele lor, a fost pus pe listă“, mai spune fiul fostului deţinut politic. La final, Gheorghe Hera ne mai mărturiseşte printre lacrimi: „M-aţi zdruncinat. Sper să aflu unde este îngropat tata”.
Arestarea mamei şi traumele copilăriei
Ion Hera a reprezentat multă vreme în familia sa un subiect tabu, ca şi în comunitate. La câţiva ani de la moartea sa, mama lui Gheorghe Hera avea să fie şi ea arestată.
„În familie, pe când eram copil, nu s-a vorbit despre tata. Pe vremea aceea nu era bine să ştii. Apoi, pe când eram în clasa a III-a, i-au luat şi pe mama, şi pe tatăl meu vitreg. Ea era contabilă-şefă la o cooperativă şi probabil i-au găsit dosarul. Nu au avut cum s-o acuze politic şi au găsit altă variantă ca să o bage la închisoare. A făcut 12 ani de puşcărie. Au spus că ar fi făcut un transfer de la o cooperativă la alta, pentru trei zile, sau ceva de genul. Se întâmpla în 1958. Noi, eu şi sora mea, am fost crescuţi de bunica“, spune bărbatul.
Printre lacrimi, Gheorghe Hera mărturiseşte: „Erau alte vremuri. Nu ştiu să vă spun cât m-a afectat. Pe vremurile acelea, lumea era altfel. Oamenii se ajutau, ştiau toţi ce se întâmplase, dar preferau tăcerea. Probleme a avut sora mea la intrarea la liceu. La început nu i s-a dat voie, dar a ajutat-o profesorul de matematică. Pe mine m-au acceptat în liceu pentru că mama fusese colegă de şcoală cu unul dintre profesori. După liceu, m-am dus la facultate“. Şi a urmat aceeaşi specializare ca şi tatăl său, inginer electrotehnic.
Soţia lui Gheorghe Hera a povestit un episod din copilăria soţului, când acesta a refuzat să fie făcut pionier: „Era în şcoala primară, când i-a sunat învăţătorul şi i-a anunţat că au fost arestaţi mama şi tatăl lor vitreg. Iar la şcoală, când să-l facă pionier a refuzat, spunând că nu vrea deoarece comuniştii i-au arestat pe mama şi pe tatăl său. Învăţătorul a venit acasă la bunica şi i-a spus: «Vedeţi, doamna Munteanu, să nu mi-l lăsaţi să vorbească aşa, în ziua în care îi vom face pionieri!». Dar el a spus că nu vrea să fie pionier, ci toboşar“, relatează ea.
Vă mai recomandăm şi:
Expoziţia unică din oraşul subteran de la Ocnele Mari, cu mărturiile ororilor Securităţii FOTO VIDEO
Se încarcă comentariile...
