Video FOTO VIDEO Comori ascunse: de la „Istoria Constantinopolului“, care se vinde şi cu 4.000 de dolari, la „200 de reţete cercate“, senzaţia secolului XIX

Arhivele Naţionale ascund multe comori prea puţin cunoscute, cum este cazul unor reţete vechi de peste un secol şi jumătate sau al istoriei Bizanţului, o capodoperă care are mai bine de 300 de ani. Serviciul Judeţean Vâlcea deţine un astfel de tezaur.

GALERIE FOTO

Cea mai veche carte din biblioteca Serviciului Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale (SJVAN) are peste trei secole de existenţă. Este o „Istorie a Constantinopolului” de la 1685, în limba franceză, editată la Paris în timpul Regelui Ludovic al XIV-lea. 

La fel de preţioase însă sunt şi cartea despre Decretul Regal privind Transilvania, de la 1763 sau „Convorbirile literare” în care a apărut pentru prima dată în România „Luceafărul” lui Eminescu. În colecţie am dat şi peste un „Cod civil francez” de pe timpul lui Napoleon, din 1806, dar şi peste o carte mai deosebită: „200 de reţete cercate”, editată la Iaşi, în 1841. 

Dar cum Râmnicu Vâlcea se bucură de renumele de „Capitală a tipografiilor”, datorită primei tiparniţe care a funcţionat în Ţara Românească, nu putea lipsi cartea bisericească – un Penticostarion de la 1841. Cea mai deosebită lucrare ca aspect este însă albumul istoric dedicat Regelui Carol I, din 1902, de către Armata Română.

„Toate cărţile sunt deosebite”, ne-a mărturisit Bogdan Aleca de la SJVAN, explicându-ne: „Se pot judeca din diferite puncte de vedere, dar cea mai veche dintre ele este „Istoria Constantinopolului”, din 1685. Este cea mai veche carte din colecţia noastră. S-au editat 10 volume, le avem pe toate, dar n-am scos decât două pentru exemplificare. Această bibliotecă documentară suplineşte materialul arhivistic, informaţiile din documente, într-o formă concentrată. Cercetătorii apelează la informaţiile din biblioteca noastră specializată pe istorie, lucrări juridice. Deţinem lucrări rare”, ne-a mai spus reprezentantul SJVAN.

Cum arată o colecţie de cărţi rare, vechi de secole: de la Istoria Bizanţului, de acum trei secole la reţete de bucate româneşti, prezentată de un specialist al Arhivelor Naţionale, Bogdan Aleca.

„Histoire de Constantinopole” - istoria Bizanţului de la 1685, se vinde pe net cu 4.000 de dolari

Specialistul vâlcean nu a exagerat cu nimic când a spus despre cărţile din colecţia Arhivelor Naţionale, pe care publicul are ocazia, în ultimii ani, graţie Zilelor Europene ale Patrimoniului, să le vadă o dată pe an. „Istoria Constantinopolului” sau mai exact „Histoire de Constantinopole”, spre exemplu este o colecţie de 8 totemuri cu 10 volume.  

În veacul al XVII-lea, Pierre / Louis Cousin a publicat o traducere prescurtată din principalii istorici bizantini: Procopius, Agathias, Menandros, Theofilact Simocata, Leon Grămăticul, Nichifor Briennios, Ana Comnena etc, sub titlul „Histoire de Constantinople depuis le règne de Justin jusqu’à la fin de ľEmpire”, tradusă după originalele greceşti (1672 - 1685), în opt volume. Este perioada în care au început cercetărilor de istorie şi civilizaţie bizantină, când, în lumea ştiinţifică occidentală se vorbea despre Bizanţ o noţiune pentru ceea ce a fost Imperiul roman de Răsărit. Atunci au apărut câteva şcoli naţionale de Bizantinologie. Şcoala franceză s-a remarcat prin scrierile lui Du Cange - Charles du Fresne Du Cange  (Ducange), considerat părintele Bizantinologiei moderne –„inteligenţa cea mai vastă şi cea mai bogată din câte s-au exercitat vreodată în domeniul bizantin”, urmat de Cuisin - Louis Cousin. Acesta a fost un traducător francez, istoric, avocat, cenzor regal şi preşedinte ale monetăriei, dar şi membru al Academiei Franceze.

A mai tradus şi alte lucrări precum „Istoria Bisericii”, scrisă de Eusebiu, „Principiile şi regulile vieţii creştine” - un tratat compus în latină al cardinalului Bona, „Istoria romană”, scrisă de Xiphilin, Zonare şi Zosime, tradusă după  originalele greceşti, „Istoria Imperiului de Apus din Xifilin” etc. „Traducerile lui Mr. Cousin sunt un corp de istorie destul de complet, care să ne înveţe fără alt ajutor principalele evenimente ale Europa sub creştinism”, se spunea despre autor la vremea respectivă.

Ca o paranteză, pe net, pe site-urile străine, întreaga colecţie a „Istoriei Constantinopolului” se vinde la un preţ de 4000 de dolari, care variază în funcţie de starea cărţilor. Pare cea mai valoroasă dintre lucrările colecţiei de la Vâlcea, judecând strict din punct de vedere al laturii financiare. 

Istoria Transilvaniei cu documente - scrisă de un istoric sas, la 1763

Trecem de la istoria Bizanţului la cea a Transilvaniei, pe bază de documente, graţie unei alte lucrări gotice, de această dată de la 1763, a istoricului saxon transilvănean, superintendent luteran - Georg Jeremias Haner. 

Acesta a urmat liceul din Mediaş şi a studiat la universităţi străine, inclusiv cea din Jena, unde a fost influenţat de profesorul de istorie Martin Schmeizel, care era din Braşov. S-a întors în Mediaş, unde a predat la liceu, iar apoi a devenit rector. A fost numit diacon şef la biserica inaugurată de bunicul său, pastorul Lukas Graffius. A fost ales preot al comunităţii luterane din Mediaş, iar ulterior superintendent şi pastor. Susţinător puternic al religiei luterane, a luptat împotriva decretelor guvernamentale care urmăreau să egalizeze religia romano-catolică cu cea luterană. 

Opera sa istoriografică cuprinde remarcabile cercetări în domeniul istoriei politice, bisericeşti şi literare a Transilvaniei. A strâns un imens material documentar inedit şi a alcătuit instrumente de lucru indispensabile cercetării istoriei României din veacurile XVII - XVIII. 

Lucrarea care se găseşte în arhiva de la Vâlcea se numeşte: „Das königliche Siebenbürgen - entworfen und mit nöthigen Anmerkungen vershen, Erlangen”, a apărut în 1763 şi s-ar putea traduce simplu: „Transilvania regală”, care cuprinde o serie de documente istorice. Ulterior, când, marea Maria Theresia a permis naţiunii săseşti să-şi aducă preocupările pe tron, Hanes a ajuns deputat la Viena, de unde s-a întors în Transilvania plin de admiraţie pentru primirea graţioasă cu care a fost întâmpinat de împărăteasă. A dezvoltat o activitate de succes ca scriitor istoric, dar cea mai mare parte a lucrărilor sale au rămas manuscrise, depre care se crede că sunt păstrate în arhiva superintendenţială protestantă a Transilvaniei, la fel ca multe alte documente valoroase.

„200 de reţete cercate” din vechea bucătărie românească, preluate de Negruzzi şi Kogălniceanu

O carte mai deosebită a fost editată la Iaşi în 1841. Este vorba despre „200 de reţete cercate”, scrisă în limba română, dar cu caractere chirilice. Până în 1862 româna s-a scris cu slovă chirilică, iar în timpul lui Cuza s-a trecut la alfabetul latin. 

Secolul al XIX-lea s-a remarca printr-un avânt deosebit în dezvoltarea şi modernizarea limbii române, care s-a îmbogăţit inclusiv din contactul cu limba şi literatura franceză. Au apărut astfel preocupări pentru domenii dintre cele mai diverse, precum gastronomia. 

Cartea de bucate care se află în colecţia Arhivelor Naţionale de la Vâlcea nu are autori. Dar o regăsim scrisă în acelaşi an şi de Negruzzi şi Kogălniceanu sub denumirea „200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti”.

Va cunoaşte un asemenea succes, încât vor apărea încă două ediţii în 1842 şi 1846. La acestea s-a adăugat şi o traducere a unei cărţi de bucate franţuzeşti, care a apărut tot la Iaşi, în aceeaşi perioadă: „Reţete cercate în număr de 500 din bucătăria cea mare a lui Robert întiul bucătar a Curţii Franţiei, potrivit pentru toate stările”. Tradus de Post. Manolache Drăghici. 

Traducerea Postelnicului Manolache s-a remarcat prin soluţii originale în găsirea termenilor potriviţi în română. Cartea lui Negruzzi şi Kogălniceanu se remarcă prin originalitatea unor termeni, echilibrul dintre termenul românesc şi cel împrumutat şi pertinenţa acestor variante.

Albumul istoric al Armatei Române, dedicat Regelui Carol I, de la 1902

În 1902 a fost tipărit un album istoric al Armatei Române, dedicat Regelui Carol I si intitulat “Armata Română, Marelui ei Capitan”. Un exemplar se regăseşte şi în colecţia Arhivelor de la Vâlcea. Albumul, structurat în două părţi, prezintă organizarea armatei române în secolul al XX-lea: şcolile militare, garnizoanele - cazărmile, regimente, corpul ofiţeresc - eşaloanele de comandă ale unităţilor etc. – redate în numeroase fotografii cu structurile armatei române, în prima parte şi istoricul armatei, în cea de-a doua parte. Albumul surprinde inclusiv aspecte din viaţa cotidiană a trupelor care alcătuiau în acea epocă armata română. Istoria succintă a acestor unităţi din partea a doua este redactată în trei limbi: română, franceză şi germană.

Printre fotografii regăsim şi Regimentul 2 Vâlcea, în faţa cazărmii - Şcoala „Panait Donici” – un centru de instrucţie pentru arma geniu care funcţionează şi în zilele noastre.

Albumul este practic o lucrare foto-documentară extrem de preţioasă, în mod special pentru pasionaţii istoriei României regale. El a fost realizat la iniţiativa Marelui Stat Major al Armatei Române şi oferit cadou Regelui Carol I în amintirea campaniei militare din timpul Războiului de Independenţă. Cele 245 de fotografii au fost realizate de un fotograf renumit al epocii - Al. Antoniu, ajutat de locotenentul Eliad.

Albumul începe cu o dedicaţie către suveran, şi portretele regelui din timpul campaniei din 1877, dar şi ale principilor moştenitori Ferdinand şi Maria şi al principelui Carol.

Coperţile sunt din carton gros îmbrăcat în pânză de culoare grena, după cum se observă şi în fotografii. Coperta principală este bogat decorată cu un portret al regelui în plan central, cu stema regatului în colţul din stânga sus, iar pe margini sunt menţionate denumirile locurilor principalelor bătălii din războiul de la 1877 - 1878: „Opanes \ Griviţa \ Plevna \ Corabia \ Nicopole \ Rahova \ Vidin \ Smârdan”. Şnitul este aurit.