Cum zace în anonimat şi ruină Valul lui Athanaric, cea mai vastă fortificaţie militară antică din zona Moldovei
0Vestigiile lui, vechi de două milenii, încă se mai păstrează, însă oamenii habar nu au ce reprezintă, deşi traversează judeţul Galaţi de la un capăt la altul, cale de 90 de kilometri. Ştiu detalii doar câţiva împătimiţi ai istoriei şi arheologiei. În esenţă, ar putea un fi un obiectiv turistic major, dar este uitat. Cel care a ridicat fortificaţia a fost proprietarul tezaurului „Cloşca cu puii de aur”.
Atunci când vine vorba despre regele vizigot Athanaric, cei mai mulţi se gândesc la celebrul tezaur de la Pietroasele („Cloşca cu puii de aur”), despre care majoritatea istoricilor afirmă că a aparţinut amintitei căpetenii şi a fost ascuns acolo în vremerea retragerii vizigoţilor (în calitatea lor de aliaţi ai romanilor) din faţa năvălirii hunilor.
Adevăr sau nu în privinţa tezaurului (controversele continuă), este cert că Athanaric a fost un personaj militar foarte puternic în zona extraxarpatică a Daciei cucerite de romani. El a apărat, practic, graniţele imperiului după cum notează mai multe surse („Enciclopedia Britannica”, dar şi studiile făcute de istoricul Costin Croitoru).
Cine a fost Athanaric
Înainte de a vorbi despre uriaşa fortificaţie contruită de vizigoţi în zona de sud a Moldovei, se cuvine să clarificăm cine a fost Athanaric. Izvoarele istorice arată că el s-a aflat în fruntea confederaţiei tribale gotice care, în calitate de federaţi („foederati”) ai Imperiului Roman, au colonizat regiunile extracarpatice ale Daciei. Sprijinindu-l pe Procopius împotriva lui Valens (aliat cu Fritigern, rivalul său de moarte), este învins de acesta (367-369) la nord de Dunăre.
Surprins de atacurile hunilor pe Nistrul mijlociu, Athanaric se retrage în anul 376 şi ridică un val de pământ de mari proporţii (identificat în sudul Moldovei cu valul dintre Ploscuţeni şi Siret). Neputând rezista presiunii hunilor, se retrage în zona de curbură a Carpaţilor Răsăriteni.
Tezaurul de la Pietroasele este atribuit lui Athanaric FOTO Arhiva Adevărul
În 381, cu puţin timp înainte de moartea sa, Athanaric a fost primul rege barbar care a vizitat capitala Constantinopol. A încheiat un tratat de pace cu noul împărat Teodosie cel Mare (Flavius Theodosius), tratat prin care a obţinut pentru vizigoţi statutul de aliaţi oficiali ai imperiului. Astfel, poporul nou colonizat a primit o autonomie cum nu fusese niciodată permisă popoarelor supuse de romani. La câteva săptămâni a survenit decesul regelui vizigot, însă tratatul bilateral a rămas în vigoare până la moartea împăratului Teodosie, în 395.
Pe planul politicii interne, în timpul domniei lui Athanaric, printre vizigoţi au apărut tulburări din motive religioase, cauzate de împrejurarea că o parte a populaţiei a fost convertită la arianism. Liderul got Fritigern, dar şi împăratul roman Valens erau aderenţi ai acestui curent confesional. Continuator al credinţelor şi tradiţiilor germanice păgâne, Athanaric a dispus persecutarea sângeroasă a goţilor creştini (între victime a fost şi martirul Sava Gotul, cunoscut ca „Sfântul mucenic Sava de la Buzău”).
Valul lui Athanaric, pro şi contra
Valul lui Athanaric (sau Atanaric) este un zid de apărare, din pământ şi întărit cu palisade din lemn (dar şi cu şanţ, gropi-capcană şi turnuri de vcghe), cu o lungime de circa 90 de kilometri (din el se mai păstrează chiar şi în zilele noastre câteva porţiuni), aflat între localităţile Ploscuţeni (sat vrâncean aflat în apropiere de Buciumeni, judeţul Galaţi, la malul Siretului) şi Stoicani (comuna Folteşti, judeţul Galaţi, la malul Prutului).
Se consideră că valul separă Câmpia Română de Podişul Moldovei, însă aprecierea făcută de arheologi este destul de forţată, căci dealurile care fac parte din podişul Moldovei încep ceva mai la sud (cam cu 30 de kilometri) de această fortificaţie.
Valul este clasat ca monument istoric pe teritoriul judeţului Galaţi, având codul GL-I-s-A-02975. Cercetările arheologice au determinat existenţa unei palisade de lemn, care a sfârşit printr-un incendiu şi a unor capcane, în faţa şanţului, concretizate prin gropi adânci şi dese.
Un aspect inedit pe care îl oferă valul Ploscuţeni - Stoicani este poziţia şanţului, nu spre nord ca în celelalte valuri din Moldova, ci spre sud. Această observaţie a generat multe ipoteze legate de apartenenţa etnică a construcţiei. C. Schuchardt, A. D. Xenopol şi Vasile Pârvan, ignorând acest ultim amănunt, îl atribuiau romanilor, punându-l în legătură cu fortificaţia romană Vadul lui Isac - Lacul Sasâc (aflată peste Siret, pe actualul teritoriu al Republicii Moldova).
Istoricul Costin Croitoru arată însă că fortificaţia de la est de Siret avea o altă conexiune cu zona de la vest de râu, respetiv cu Valul Traian - Tuluceşti sau Valul Galaţiului . Cu o lungime de 23 de kilometri, această lucrare defensivă are capătul vestic situat în apropierea satului Şerbeştii Vechi (comuna Şendreni), la aproximativ 200 de metri de meandrul Siretului, iar cel estic la marginea localităţii Traian (comuna Braniştea), în apropierea malului Prutului.
„Cercetările arheologice au dovedit existenţa a două faze de construcţie a fortificaţiei, iniţiate la o diferenţă de câteva secole una de alta, precum şi faptul că aceasta era prevăzută cu o bermă de cca. 4,50 metri şi o palisadă de lemn care a dispărut prin ardere. Dată fiind orientarea nordică a şanţului şi caracteristicile tehnice şi tactice, ridicarea valului este atribuită romanilor”, notează istoricul în lucrarea „Sudul Moldovei în cadrul sistemului defensiv roman. Contribuţii la cunoaşterea valurilor de pământ”. Acta terrae septencastrensis, Editura Economica, Sibiu 2002.
„Dacă iniţial traseul său a fost pus în legătură cu Brazda lui Novac de N, ulterior, avându-se în vedere unele asemănări în privinţa dimensiunilor şi a aspectului general cu valul Vadul lui Isac - L. Sasâc, s-a considerat că cele două făceau parte dintr-un sistem unitar conceput de romani în timpul domniei lui Hadrian”, continuă istoricul.
Contradicţia a fost observată anterior şi de E. Fabricius şi C. Uhlig, în volumul „Limes, în Real-Encyclopädie der klassischen Altertumswissenschaft, Berlin, 13, 1 (1926), însă nu a fost decisivă în a stabili dacă nu cumva valul Ploscuţeni-Stoicani a fost ridicat de dacii liberi anterior venirii vizigoţilor în teritoriu, tocmai pentru a se apăra de năvălitorii de la sud.
Totuşi, Radu Vulpe (în „Istoria românilor la Dunărea de Jos – Editura Academiei Române, 1968) conchide, punând accentul tocmai pe orientarea sudică a şanţului (dar şi pe baza textului lui Ammianus Marcellinus - XXXI, 3, 7), că ridicarea valului trebuie atribuită goţilor conduşi de Athanaric.
Reluând discuţia cu noi argumente şi dintr-o altă perspectivă, prof.univ.dr Ion Ioniţă (în volumul „Din istoria şi civilizaţia dacilor liberi”) combate această ipoteză şi propune identificarea Valului lui Athanaric cu valul Moldovei de Mijloc, dintre Prut (satele Victoria şi Cârniceni) şi Nistru (în zona oraşului Paşcani).
În privinţa valului Moldovei Inferioare, autorul citat concluziona: „linia pe care ulterior s-a construit valul Stoicani - Ploscuţeni, a fost marcată în teren fie de romani, fie de o populaţie care a trebuit să ţină seama de interesele acestora”.
Cum elementele care au stat la baza ridicării valului sunt tributare tiparelor romane, observaţia enunţată pare justă. Rămâne însă un mister în ce condiţii au ridicat romanii această construcţie.
„Poziţionarea şanţului demonstrează clar că valul este ,,adresat” unui adversar aflat la data ridicării lui în S, SE, în Câmpia Română. La aceiaşi dată, zona din nordul gurilor Dunării trebuie să se fi aflat sub controlul Imperiului din moment ce strategii romani par să nu se teamă de un atac venit din această parte. Ridicarea unui val roman, cu şanţul spre S, este logică numai în timpul existenţei provinciei Dacia (106–271 / 275), întrucât se încerca îngreunarea accesului barbarilor, prin trecători, în spaţiul intracarpatic. Strategii romanii trebuie să fi avut în vedere, totodată, şi prezenţa sarmaţilor în Câmpia Română, sub un strict control”, notează istoricul Costin Croitoru.
Există, dar există cam degeaba
Având în vedere cele amintite (care reprezintă doar o superficială trecere în revistă; chestiunea este cu mult mai amplă) ar fi fost de aşteptat ca rămăşiţele imensei fortificaţii să fie adevărate locuri de pelerinaj pentru turiştii interesaţi de istoria îndepărtată şi de geneza poporului român.
Din păcate, însă, totul se rezumă la lucrările istoricilor şi arheologilor, Valul lui Athanaric (ca de altfel şi Valul Galaţiului) nefiind puse absolut deloc în valoare din punct de vedere turistic. Câteva comune din judeţul Galaţi amintesc fortificaţia în monografiile proprii, însă nimeni nu a pus măcar o plăcuţă sau un indicator care să amintească faptul că acolo a fost cândva ultima linie de apărare între lumea civilizată şi cea barbară.
Resturile valului însă se mai văd, sunt realmente impresionante, însă în lipsa unor indicatoare trecătorul poate crede lesne că ar putea fi vorba de o construcţie recentă, probabil din vremea remodelării intensive a terenurilor agricole, din perioada 1960-1980.
Se încarcă comentariile...
