Cum şi-a câştigat Râmnicu Vâlcea supranumele de „capitala tipografilor“. Istoria cărţilor rare şi scumpe editate cu sute de ani în urmă
0
Prin episcopii cărturari care au trăit la Râmnicu Vâlcea, prin colaboratorii lor, traducători, meşteri tipografi, prin cărţile tipărite şi prefeţele lor originale, prin şcolile pe care le susţinea, Râmnicul a fost unul dintre primele centre culturale din tot spaţiul românesc, care îşi justifică aprecierea de „capitală a tipografilor”.
Tipografia de la Râmnic a însemnat un focar de iradiere a culturii scrise nu numai pentru români, şi pentru vecinii de la sud-vest, care îi acordă un loc de prim rang în istoria culturii şi literaturii sârbe, relevând sprijinul primit în vremuri de restrişte din partea poporului nostru.
„Capitala tipografilor” - este o sintagmă care îi aparţine marelui savant Nicolae Iorga, cucerit de marea transformare culturală şi spirituală a străvechii urbe olteneşti într-un puternic centru tipografic al Ţării Româneşti, din veacul al XVIII-lea. Acest lucru s-a petrecut odată cu venirea pe scaunul eparhial de la Râmnic a luminatului ierarh Antim Ivireanul şi a continuării tipăririi de carte de către episcopii care îi vor urma pe scaunul vlădicesc”, aflăm de la prof. dr. Florin Epure, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea.
Viitor mitropolit, descoperit la Constantinopol de Constantin Brâncoveanu
Despre cel care purtase numele de Andrei, înainte de călugărie, ştim că s-a născut prin 1660 în Iviria (Georgia), ca fiu al lui Ioan şi al Mariei. Răpit la vârsta de şaseprezece ani de către turci şi dus la Constantinopol, a fost vândut ca sclav, unde prin destoinicia sa învaţă meşteşugul imprimeriei, limba turcă, greacă, arabă, acest fapt aducându-i libertatea.Talentatul tânăr a fost descoperit, în capitala imperiului otoman, chiar de către domnul Ţării Româneşti Constantin Basarab Brâncoveanu.
Secretarul florentin Antonio Maria del Chiaro ne spune că deţinea, pe lângă arta tiparului, şi sculptura, pictura, gravura în lemn şi broderia. Numit la conducerea tipografiei Mitropoliei Bucureştilor, Andrei a fost uns în monahism, sub numele de Antim. La Snagov, denumire care în traducerea din slavonă înseamnă „locul zăpezilor”, a început părintele „Antim tipograful”, să ducă în lumina tiparului însemnate volume. A avut o bogată activitate tipografică, tipărind 15 cărţi dintre care 5 în româneşte, iar una bilingvă ”Liturghierul greco-arab”, prima ediţie în limba arabă, pentru credincioşii din Antiohia.
Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti, tabloul votiv de la Schitul Fedeleşoiu - Vâlcea, Foto: Arhiva personală, Florin Epure
„Nici în visul mieu nu mi-am închipuit să mă fac arhiereu”
De la Snagov se va întoarce la Bucureşti, unde, timp de patru ani, scoate alte 15 cărţi.
În 1705, la Mitropolia din Bucureşti, Antim avea să fie ales Episcop de Râmnic, în locul Preasfinţitului Ilarion, pedepsit pentru simpatii marcante faţă de catolici.
Despre această alegere, Antim avea să mărturisească şapte ani mai târziu că: „La Episcopia Râmnicului puiu martur pe Dumnezeu, care cunoaşte ascunzişurile inimii, că nici în visul mieu nu mi-am închipuit să mă fac arhiereu, cunoscându-mă pe mine mai păcătos şi mai nevrednic decât toţi oamenii pământului”.
Cu utilajul tipografic de la Snagov, a început la Râmnic o frumoasă poveste
Vlădica Antim a luat cu sine o parte din utilajul tipografic de la Snagov, rodul muncii sale, cum obişnuia să-l numească, plecând la Râmnic, unde va sta următorii trei ani ani.
„Odată cu venirea Sfântului Antim Ivireanul în fruntea eparhiei râmnicene activitatea culturală a prins viaţă. Cu sprijinul lui Vodă Brâncoveanu şi cu strădania noului ierarh, această tiparniţă, cu posibilităţi de imprimare în greceşte şi româneşte, va scoate de sub teascurile sale, numeroase cărţi. Bun cunoscător al limbilor turcă, arabă, greacă, slavonă şi română, în primul an al şederii la Râmnic, Antim începe seria tipăriturilor sale, menite să ducă la triumful limbii române în biserică”, ne spune Florin Epure.
Antim va tipări la Râmnic nouă cărţi, unele în româneşte, altele în ediţie bilingvă slavo-română.
„Tomul bucuriei” prima carte scoasă de tipografia râmniceană
Prima carte care apare în noua tipografie râmniceană este în greceşte: „Tomul bucuriei”, prin care ripostează în numele bisericii ortodoxe tendinţelor de extindere ale catolicismului şi calvinismului. Alte tipărituri apărute la Râmnic sunt „Antologhionul”, „Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţei” (lucrare originală), „Slujba Adormirii Născătoarei de Dumnezeu cu Paraclisul”, „Liturghier” cu „Molitfelnic”.
Antologhion, Râmnic, 1705, Foto: Arhiva personală, Florin Epure
„Motivul pentru care oamenii s-au lăsat stăpâniţi de răutate: lipsa de cultură”
În lucrarea „Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţei” Antim Ivireanul consideră că motivele pentru care oamenii s-au înrobit păcatului şi s-au lăsat stăpâniţi de răutate trebuie căutate în lipsa lor de cultură: „Nu aflu altă pricină fără numai neînvăţătura şi neslovenirea, pentru că nu iubim să cetim şi să învăţăm carte, nici să auzim măcar pe dascălii care ne învaţă cuvântul lui Dumnezeu (...) că omul carele nu ştie să citească Sfânta Scriptură şi cărţile besericii noastre şi sfintele pravile (...) să asamână cu dobitoacele cele necuvântăreţe carele nu ştiu ce fac, de vreme ce n-au minte. Să asamână orbilor, pentru că precum orbul, nevăzând lumina soarelui, nu ştie unde merge, nici ce iaste înaintea lui (...), într-acest chip şi mintea omului, neavând învăţătură şi dăscălie a cuvântului celui dirept, care iaste lumina, iaste orb şi nu simte ce pricepe, piarde cuvântăreasca lui blagorodnie şi stăpânirea şi să face rob necuvântătoarele lor patimi. Deci pentru ruşinata aceasta neînvăţătură facem atâtea şi mari răutăţi şi păcate de moarte, fără frica lui Dumnezeu...“
„Inestimabil tezaur al patrimoniului cultural naţional”
Ultima dorinţă a mitropolitului Teodosie a fost ca Antim Ivireanul să-i fie succesor. „Antim Ivireanul a fost unul dintre cei aleşi de divinitate să ajute la desăvârşirea operei culturale a voievodului Constantin Basarab Brâncoveanu; doi oameni care au sfinţit aceste locuri şi mai apoi Dumnezeu i-a aşezat în sinaxar, în rândul sfinţilor, pentru râvna şi martiriul lor. Cărţile tipărite de Sfântul Antim Ivireanul, împodobite cu miniaturi, gravate cu multă măiestrie chiar de mâna sa, uimesc şi astăzi prin învăţăturile şi frumuseţea lor, constituind un inestimabil tezaur al patrimoniului cultural naţional.
Sfântul Antim Ivireanul a deschis calea ierarhilor ce îl vor urma, pe scaunul vlădicesc de la Râmnic, spre luminarea clerului şi a întregului popor cu ştiinţa de carte. Damaschin, Inochentie, Climent, Socoteanu, Partenie, Chesarie, Filaret şi Nectarie, toţi episcopi cărturari ai veacului de aur al Râmnicului, prin izvodirea de carte au făcut din acest oraş o adevărată capitală a tipografilor”, a mai adăugat directorul Florin Epure.
„Văzând că românii noştri stau în biserică ca boii”, aşa au apărut cărţile în română
Antim creează la Râmnic o adevărată şcoală a tipografiei, contribuind nu numai la promovarea tradiţiilor, ce vor perpetua pe toată perioada secolului al XVIII-lea, ci şi a iluminismului.
În perioada 1705 - 1825, cât timp a funcţionat tipografia, sunt cunoscuţi 58 de tipografi, gravori, diortositori şi zeţari. Aici îşi vor desfăşura activitatea o serie de mari cărturari a căror operă şi-a pus temeinic amprenta asupra vieţii spirituale a societăţii. Ediţiile tipărite la Râmnic se remarcă prin calitate tipografică ilustraţie deosebită şi aspect grafic interesant.
Dascălul Damaschin este cea mai marcantă figură ce a păstorit eparhia olteană. Poliglot şi cult, se remarcă, prin imensa activitate de traducător, dar şi dârzenia cu care apăra drepturile bisericii române în faţa cuceritorilor austrieci. El cerea pe lângă independenţa dreptul de a-şi tipări şi răspândi traducerile şi de a înfiinţa o şcoală românească la Râmnic şi una latinească la Craiova.
Întreaga lui activitate o subordonează unui scop, acela de a înlocui limba slavonă şi grecească din biserică şi de a răspândi învăţământul în graiul românesc. În 1715, dascălul Damaschin „văzând că românii noştri stau în biserică ca boii, neînţelegând ce se ceteşte şi iese fără nici un folos din biserici “a hotărât” a preface cărţile din limbile grecească şi slavonească în limba noastră proastă românească şi a le da la lumină”, după cum spunea Nicolae Iorga în „Istoria Bisericii Româneşti”.
Limba armonioasă, simplă, corectitudinea traducerilor şi, mai ales marea lor circulaţie şi accesibilitatea au făcut ca aceste cărţi să depăşească mult sfera religioasă, integrându-se în cadrul mai general al culturii româneşti, contribuind la unificarea şi dezvoltarea limbii literare.
Molitvelnic, Râmnic, 1706, Foto: Arhiva personală, Florin Epure
Centrul din Vâlcea a influenţat toate ţările româneşti, dar şi Serbia
Aria de răspândire a cărţilor râmnicene s-a întins cu o mare forţă de iradiere şi cu putere de atracţie exercitată asupra celor trei ţări româneşti. Ea a pătruns până în nordul Transilvaniei şi în sudul Banatului, aducându-şi contribuţia la cimentarea unităţii culturale româneşti.
Dintre toate tipăriturile româneşti, cele de la Râmnic sunt şi cele mai răspândite în Transilvania şi Banat şi datorită legăturilor mai strânse şi directe pe care cărturarii şi tipografii râmniceni le aveau cu centrele culturale şi economice ardeleneşti şi în primul rând cu Sibiul, prin negustorii căruia cărţile se difuzau în diversele sale puncte ale provinciei de peste munţi. Cărţile râmnicene puteau fi cumpărate şi de la negustorii ambulanţi în târgurile de pe întreg teritoriul locuit de români.
Cărţile tipărite la Râmnic au fost mult apreciate. Acest lucru reiese şi din faptul că pentru ridicarea prestigiului, uneori tipografii din Transilvania menţionează că au folosit ca model în realizarea unor lucrări pe cele editate în Ţara Românească.
Sursa: Corneliu Tamaş, Istoria municipiului Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys Rm. Vâlcea, 2006
Se încarcă comentariile...
