Urşii de oraş, un fenomen periculos în România. Traversează pe trecerea de pietoni şi nu se tem de nimic
0Zeci de urşi, adulţi şi pui, au început să coboare zilnic din pădure în centrele staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, chiar şi în timpul zilei, punând în pericol turişti şi localnici deopotrivă.
Prezenţa animalelor sălbatice în mijlocul comunităţilor a devenit un fenomen, astfel că autorităţile locale cer măsuri de urgenţă
Administratorul public al staţiunii prahovene Sinaia, Marian Panait, susţine că în pădurile din jurul oraşului trăiesc aproximativ 30 de exemplare de urs, iar dintre acestea cel puţin 12 coboară constant în centrul localităţii, fie zi, fie noapte.
Sunt zeci de filmări surprinse de camerele de supraveghere sau realizate de turişti care înregistrează momente critice cu urşi, de regulă adulţi însoţiţi de pui, care se plimbă pe străzile din staţiunea Sinaia, printre oameni, ziua în amiaza mare.
O cameră de supraveghere montată pe o clădire din Sinaia a surprins un cuplu de vârstnici care se plimba pe una dintre aleile din apropierea domeniului regal Peleş, făr să ştie că pe urmele lor mergea un urs adult. Se vede clar din imagini că cele două persoane nu conştientizau în ce pericol se află.
Chiar administratorul public al staţiunii Sinaia a fost vizitat în curtea locuinţei sale de către un urs care a sărit gardul, fără să-i pese de prezenţa unui imens câine ciobănesc care l-a atacat. Ursul s-a retras pentru scurt timp, pentru ca ulterior să-şi facă loc până pe terasa casei unui alt localnic din Sinaia.
Traversa strada pe trecerea de pietoni din spatele Cazinoului
Luni, un turist aflat la volanul unei maşini a înregistrat imaginile momentului care au devenit virale pe internet. Un urs adult traversa strada chiar pe trecerea de pietoni aflată în spatele Cazinoului din Sinaia, un drum extrem de circulat de către turiştii care fac plimbări pe jos către cota 1000 sau mai sus.
Nu cu mult timp în urmă, o ursoaică însoţită de trei pui a coborât în centrul staţiunii până în apropiere de intrarea în parcul Dimitrie Ghica, unde se află staţia de îmbarcare pentru trenuleţul turistic. Puii de urs au însoţit trenul o bună porţiune de drum şi nu s-au speriat de zgomotele oraşului sau de ţipetele oamenilor.
Cu mâinile legate
Autorităţile locale susţin că sunt cu mâinile legate. Tot ceea ce pot face reprezentanţii primăriilor este să trimită reclamaţii, plângeri autorităţilor centrale, iar, atunci când este cazul, să solicite alertarea turiştilor şi localnicilor prin mesaje de tip RO-ALERT care să indice zona exactă unde se află ursul. Dar asta ar însemna ca telefonul să sune în permanenţă, pentru că urşii coboară zilnic, iar locurile în care îşi fac apariţia sunt din ce în ce mai multe, între blocuri, în parcări, pe trotuare, în parcuri.
Vineri, la Sinaia, va avea loc o întâlnire între reprezentanţii Ministerului Mediului, ai Ocolului Silvic şi ai primăriei, când discuţiile se vor axa exclusiv pe problema animalelor sălbatice care pun în pericol turiştii, pentru care trebuie de urgenţă identificată o soluţie.
„Nu se mai tem de nimic, nici măcar de sirena maşinii de jandarmi”
Lionel Florin Tăleanu, şeful Ocolului Silvic Azuga, a explicat că şi în celelalte două staţiuni montane de pe Valea Prahovei, Buşteni şi Azuga, situaţia este similară. „În Azuga, coboară nu constant, zilnic deja, trei ursoaice. Două cu câte doi pui şi una cu trei pui. Deci avem trei urşi adulţi şi şapte pui care vin zilnic în Azuga. Două dintre ele ajung şi la Buşteni. Nu se mai tem de oameni, de zgomotele oraşului, de maşini, de nimic. Vin ziua şi noaptea şi ajung până în centru. Le-am găsit în staţiile de autobuz sau pe străzi. Vă spun sincer că nu ştim ce să facem. Noi nu putem decât să le alungăm în pădure. Este deja un fenomen, nu mai este o întâmplare”, a declarat Tăleanu.
Un pui de urs se plimbă pe străzile din Sinaia, ziua, printre turişti FOTO Marian Negotei
Acesta a precizat că nici măcar nu poate să le ofere turiştilor sfaturi cu privire la comportamentul ce trebuie avut în momentul întâlnirii cu un urs, singura soluţie sigură este evitarea unor astfel de situaţii.
„Ce să le spun oamenilor? Să aibă un fluier la ei tot timpul? Să facă zgomot? Păi urşii nu se mai sperie nici măcar de sirena maşinilor de jandarmi. Au un comportament deviant, s-au obişnuit cu oamenii, cu maşinile, nu se mai tem de nimic. Ursul este ca şi omul, un oportunist. De ce să alerge în pădure după hrană, când o are la îndemână în oraş? Cel mai bine este să evitaţi o astfel de întâlnire, mai ales cu o ursoaică însoţită de pui”, spune Tăleanu.
Tăleanu a explicat că nici măcar relocarea urşilor nu mai poate intra în discuţie la acest moment pentru că toate sanctuarele din România sunt arhipopulate.
Vă recomandăm să mai citiţi:
„Mama urşilor din România” îi cere primarului din Timişoara să nu pedepsească porumbeii
Ursuleţul găsit rănit în Piatra Craiului şi-a revenit. El şi fratele său sunt îngrijiţi la Orfelinatul de Urşi