Procurorul Daniel Bucur din Sinaia, trimis în judecată pentru luare de mită, a fost suspendat din funcţie de CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţie a lui Daniel Bucur, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia

Decizia, luată marţi de magistraţii CSM, a intervenit ca urmare a trimiterii în judecată de către procurorii DNA a lui Daniel Bucur, pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Potrivit statutului judecătorilor şi procurorilor, CSM dispune suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor atunci când aceştia sunt trimişi în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.

Potrivit procurorilor DNA, în luna februarie 2015, procurorul a pretins de la două persoane (martori denunţători) şi a beneficiat din partea acestora de executarea unor lucrări de amenajare, în valoare de aproximativ 1.000 lei, la un imobil pe care magistratul îl deţine în oraşul Comarnic.

În schimbul acestor servicii, procurorul le-a promis celor doi, pe care anterior îi cercetase şi faţă de care dispusese trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă calificată, că va interveni la judecătorul care avea spre soluţionare cauză respectivă, pe lângă care a lăsat să se creadă că are influenţă, astfel încât acesta din urmă să dispună o pedeapsă blândă, respectiv condamnarea celor doi cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În mos asemănător, a beneficiat de lucrări în valoare de aproximativ 4.000 lei, la acelaşi imobil (placare cu piatră a unui gard), de la o persoană (martor denunţător) cercetată de magistrat pentru săvârşirea infracţiunii de rănire sau schingiuire a animalelor. În schimb, procurorul i-a promis persoanei respective că, în cauza respectivă, va adopta faţă de acesta din urmă o soluţie favorabilă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Ploieşti, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză, adică controlul judiciar pentru 60 de zile.

Pe aceeaşi temă

Vicepreşedintele CJ Prahova şi procurorul Daniel Bucur din Sinaia, trimişi în judecată de DNA Ploieşti

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite