O tânără și iubitul ei au ajuns în arest după o „lecție de șofat” care s‑a transformat într-un șir de incidente rutiere. Ambii consumaseră alcool
0O lecție de șofat improvizată s-a încheiat cu două accidente, în localitatea prahoveană Băicoi. O tânără fără permis și iubitul ei, ambii băuți, au lovit pe rând mașini și obstacole, până când polițiștii i-au găsit blocați în zăpadă și i-au condus direct în arest, potrivit Știrilor ProTV.

Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 30 de ani și-a lăsat iubita, în vârstă de 26 de ani, să conducă autoturismul, deși aceasta nu deține permis. Înainte de a se urca la volan, femeia ar fi consumat alcool, iar primele sute de metri parcurse au fost și ultimele: a lovit două mașini parcate pe marginea drumului.
Realizând că situația scapă de sub control, iubitul tinerei a trecut la volan, încercând să plece de la locul incidentului.
Nici el nu a mers însă prea departe. La nici măcar un kilometru, autoturismul a derapat și s-a oprit într-un morman de zăpadă, unde a rămas blocat.
Acolo i-au găsit polițiștii, iar testarea cu aparatul etilotest a confirmat suspiciunile oamenilor legii: ambii erau băuți.
Bărbatul avea o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar femeia 0,51 mg/l. Ambii au fost duși la spital pentru recoltarea probelor biologice, care vor stabili cu exactitate nivelul de alcool din sânge.
Cei doi tineri au fost reținuți, iar pe numele lor au fost deschise dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului, iar în cazul femeii, pentru conducere fără permis.























































