CNAIR a avizat traseul final pentru autostrada Ploieşti-Braşov. Va costa 5,5 miliarde de euro
0Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), costul estimat al proiectului fiind de 5,5 miliarde de euro, fără TVA. Anunțul a fost făcut de directorul general al companiei, Cristian Pistol, pe Facebook.

„Am avizat astăzi în CTE - CNAIR varianta finală de traseu pentru autostrada Ploieşti - Braşov! În lungime totală de 112,7 km (cu sectorul Cristian - Râşnov) această autostradă va avea 12 noduri rutiere, 13 tuneluri (12,4 km) şi 61 de structuri (28,75 km). Costul estimat pentru construcţia autostrăzii este de 5,5 miliarde euro fără TVA”, a notat Pistol, potrivit Digi24.ro.
Autostrada Ploieşti - Braşov va asigura conectivitatea între centrele turistice importante de pe Valea Prahovei, respectiv Comarnic, Sinaia, Azuga, Predeal şi Braşov. Traseul autostrăzii traversează 23 de Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT), a adăugat şeful companiei de drumuri.
Autostrada Ploiești – Comarnic – Brașov urma să fie construită prin PPP și în mandatul fostului premier Viorica Dăncilă, însă după ce fusese selectată o asociere de constructori din China și Turcia, contractul nu a mai fost semnat. Din 2004 au mai fost încă alte trei tentative de construire a autostrăzii montane prin PPP/concesiune.
Autostrada Ploiești – Brașov este unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură ale României. Drumul național existent, pe porțiunea Comarnic – Brașov, reprezintă un adevărat coșmar pentru șoferii nevoiți să stea bară la bară, ore în șir.
Un nou drum expres se va construi în Transilvania
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a aprobat analiza multicriterială pentru stabilirea traseului Drumului Transregio Blaj – Teiuș – A10, proiect de peste 200 de milioane de lei.
Au fost studiate trei variante de traseu, iar punctajul cel mai bun a fost obținut de Varianta V2.
„A fost făcut un pas mare spre realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de mobilitate atât pentru comunitatea noastră, cât și pentru județul Alba, care face parte, alături de varianta ocolitoare a municipiului Blaj, din marile proiecte de infrastructură prin care vom asigura o conexiune rapidă a Blajului cu autostrada A10 (Sebeș – Turda).