A început procesul primarului din Câmpina. Horia Tiseanu este cercetat într-un dosar de trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Tiseanu primar Câmpina Sursa foto Diana Frîncu

La Tribunalul Prahova a început judecata pe fond în dosarul de trafic de incluenţă în care inculpat este şi primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu. Alături de acesta sunt judecaţi Gheorghe Ecaterinescu, fostul director economic al Primăriei Câmpina (care a şi decedat între timp), Carmen Gheorghe, fostul director al Poliţiei Locale Câmpina şi Octavian Costin Micu, om de afaceri.

Dosarul în care este judecat Horia Tiseanu a fost înregistrat la Tribnalul Prahova în decembrie 2017, dar până acum s-a aflat în faza de cameră preliminară, când şedinţa nu este publică, iar părţile discută despre legalitea probatoriului. Această fază s-a încheiat, iar din acest moment procesul primarului este public. Primul termen de juedecată a fost sabilit în data de 15 noiembrie, dar judecata s-a amânat pentru că unul dintre inculpaţi a invocat lipsa de apărare.

Următorul termen a fost programat pentru 29 noiembrie.

Horia Tiseanu este acuzat de către procurorii DNA de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influenţă şi  instigare la săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată.

Procurorii acuză că în cursul anului 2014,  Horia Tiseanu, în calitate de primar al municipiului Câmpina, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor în cauză) un procentaj de 10% din valoarea contractelor de execuţie lucrări ce urmau a-i fi încredinţate acestei firme de către două instituţii aflate în subordinea Primăriei municipiului Câmpina sau bugetate din fondurile acesteia, din care a primit efectiv de la acesta din urmă suma de 17.000 de lei.

 În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă conducătorii celor două instituţii publice în vederea atribuirii unor contracte de lucrări de înlocuire tâmplărie pentru geam termopan societăţii administrată de omul de afaceri sau unei societăţi agreate de acesta.
În perioada iulie 2014 - iulie 2015, Tiseanu, în calitate de primar al municipiului Câmpina, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a dispus în mod nelegal achiziţionarea unei maşini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale şi exclusive.
Autoturismul a fost cumpărat din fondurile alocate Poliţiei Locale Câmpina (unitate fără personalitate juridică aflată în subordinea primarului) deoarece, conform prevederilor legale, primăria municipiului Câmpina nu avea dreptul de a achiziţiona niciun fel de autoturism pentru folosinţa proprie.
Pentru a păstra o aparenţă de legalitate au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului, ambele emise de societatea reprezentată de inculpatul Micu Costin-Octavian, în valoare totală de 131.600,66 lei (din care dotări suplimentare, de lux, în suma de 51.798,46 lei).
Ulterior, documentele respective au fost înregistrate în contabilitatea instituţiei publice în conturi separate, cu consecinţa aparentei respectări a pragului valoric legal de 18.000 de euro, în contextul în care s-a considerat că o achiziţie în această limită ar fi fost legală (este de menţionat că potrivit O.U.G. 34/2009, cu completările ulterioare, instituţiilor publice li se interzisese la acea dată dreptul de a achiziţiona autoturisme).
În perioada iulie 2010 – iulie 2015, Hpria Tiseanu, în aceeaşi calitate, i-a determinat pe angajaţii unei unităţi aflată în subordinea Primăriei municipiului Câmpina să-i remită din gestiunea unităţii, un nr. de 1.409 bonuri valorice carburant a 50 lei fiecare, în valoare totală de 70.450 lei, aferentă cantităţii de 12.347,4 litri carburanţi, cantitate folosită în interesul personal al acestuia.
Prin aceste demersuri a fost creat un prejudiciu Primăriei Câmpina în sumă totală de 122.248,46 lei (compusă din suma de 51.798,46 lei - dotări suplimentare şi cei 70.450 lei reprezentând contravaloarea combustibilului).

În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea popririi asupra veniturilor salariale încasate de la Primăria municipiului Câmpina de către inculpatul Tiseanu Horia Laurenţiu, până la concurenţa sumei de 139.248,46 lei.

În acest dosar, Robert Hintz, şoferul primarului, a fost condamnat la închisoare cu suspendare.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite