UPDATE Studentul din Coasta de Fildeş dispărut în apele barajului Prundu de lângă Piteşti ar fi consumat etnobotanice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un student de 21 de ani, din Coasta de Fildeş, aflat în an pregătitor la Universitatea din Piteşti, a dispărut, miercuri, în apele unui baraj de lângă municipiu, autorităţile argeşene căutându-l până spre miezul nopţii, însă fără niciun rezultat, transmite Mediafax.

UPDATE:  Studentul din Coasta de Fildeş, aflat în an pregătitor la Universitatea Piteşti, care a dispărut, miercuri, în apele unui baraj de lângă oraş, fumase o ţigară cu etnobotanice împreună cu prietena sa şi cu un alt prieten, după care a dispărut de lângă ei, motivând că îl doare capul şi s-a aruncat în apă, potrivit Mediafax.

„Din declaraţii şi din cercetări rezultă că cei trei, studentul din Coasta de Fildeş, prietena sa şi un alt băiat au fumat o ţigară cu etnobotanice, înainte de a avea loc incidentul. Ulterior, cel dispărut acum s-a depărtat de aceştia, spunând că nu se simte bine, a sărit balustrada şi a stat o clipă cu mâinile sprijinit de aceasta, după care s-a aruncat în apă, deşi celălalt băiat a strigat la el, cerându-i să nu facă acest gest“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu.

Reprezentanţii IPJ Argeş spun că este vorba despre o sinucidere, pompierii militari continuând, joi, căutările în apele acumulării din cartierul piteştean Tudor Vladimirescu, cu o barcă pneumatică şi mai multe echipaje, băiatul nefiind încă găsit.


Prietenii care îl însoţeau au sunat la Serviciul unic de urgenţă 112 şi au anunţat că amicul lor, un student de 21 de ani, din Coasta de Fildeş, a căzut în apă, peste balustrada barajului Prundu, de lângă Piteşti.

„Era cu mine şi cu un cuplu de prieteni pe barajul Prundu de la Piteşti, iar la un moment dat a plecat de lângă noi şi a căzut peste balustradă de pe podul barajului. Imediat, cei care îl însoţeam am sunat la 112“, a declarat prietena studentului.

Două echipaje de la Serviciul de Ambulantă Judeţean Argeş şi de la SMURD, poliţişti, pompieri şi angajaţi ai Oficiului Român pentru Imigrări au ajuns la locul incidentului. Pompierii au lansat în lacul de acumulare o barcă pneumatică, în timp ce angajaţii de la ape au oprit deversarea.

„S-a început cercetarea în aces caz, sunt căutări în baraj pentru găsirea persoanei care a fost dată dispărută în apă, urmează să vedem ce s-a întâmplat“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisarul şef Dănuţ Dinu.

Căutările, care au fost oprite la miezul nopţii, vor fi reluate joi dimineaţă pentru găsirea tânărului student, totdată poliţiştii continuând ancheta în acest caz.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite