Reorganizare cu scandal a spitalelor din Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadrele medicale şi pacienţii nu vor ca unităţile sanitare să se transforme în cămine de bătrâni sau să devină secţii ale unităţilor mari. În comuna Domneşti, a avut loc ieri un protest spontan, la care au participat atât angajaţii spitalului „Dr. Teja Papahagi”, cât şi locuitori sau primari.

La începutul lunii, Ministerul Sănătăţii publica pe site-ul propriu o înştiinţare prin care anunţa că a început procesul de reorganizare a sistemului spitalicesc din România. 182 de spitale din ţară, fără personalitate juridică, vor fi comasate sau reprofilate, conform acestei măsuri. În total, din judeţul nostru, 10 unităţi medicale nu vor mai fi ce-au fost odată. Spitalele “Dr. Teja Papahagi” din Domneşti, de boli cronice Mozăceni şi “Dr. Ion Crăciun” din Călineşti ar urma să fie transformate în cămine de bătrâni,  alte şase unităţi vor fi transformate în secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, iar unul va intra în subordinea spitalului Municipal Câmpulung.

Protest cu medici, pacienţi şi primari

Vestea n-a fost primită cu aplauze de cadrele medicale, şi nici chiar de locuitorii deserviţi de aceste unităţi. Astfel că primele reacţii nu au întârziat să apară. Ieri, la Spitalul “Dr. Teja Papahagi” din Domneşti, a izbucnit un protest spontan, în jurul orei 10. Rudele venite în vizită la pacienţi au aflat de intenţiile Ministerului şi au rămas în curtea spitalului pentru a protesta. "Vrem spital, nu vrem azil", au strigat protestatarii care au purtat pancarte. Lor li s-au alăturat bolnavii internaţi pe secţii, cei 65 de angajaţi ai unităţii medicale, dar şi primarii din Domneşti şi Corbi.

image

Aproape 100 de oameni au protestat în faţa Spitalului "Dr. Teja Papahagi" (captură foto: Absolut TV)

“Spitalul acesta e de când mă ştiu aici. Am avut mâna ruptă, medicii de aici m-au tratat. Am avut copilul bolnav, aici l-am adus, cu căruţa că n-avem mijloc de transport. Nu vrem să-l transforme în cămin de bătrâni. Noi nu ne putem deplasa la zeci de kilometri pentru o problemă medicală”, ne-a spus Gheorghiţa Florea, locuitor din Domneşti.

„Cum să trăim bine, dacă nu mai avem spitale? Ce-o să ne facem la bătrâneţe?”, se întreba o femeie din mulţimea de protestatari. Cadrele medicale se tem şi ele că odată cu reprofilarea acestui spital, mulţi angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă.

image

Protestatarii au ridicat pancartele şi au strigat că nu vor să rămână fără spital

“Aici sunt 8 medici, 3 rezidenţi, 23 de asistente şi restul personal Tesa şi administrativ. Poate cadrele medicale vor fi redistribuite, dar ce se va întâmpla cu restul oamenilor? Îi aruncă în stradă? Plus că pacienţii au de mers 25 de kilometri până la cel mai apropiat spital, dacă acesta se va desfiinţa”, ne-a spus Eugenia Popescu, lider Sanitas din cadrul acestui spital.

“Vrem să lase spitalele în pace”

Luni seara, a avut loc la Consiliul Judeţean Argeş o întâlnire între primarii, directorii şi sindicatele din spitalele supuse măsurii de comasare sau reprofilare. Toţi cei prezenţi au sperat să nu se ajungă la această decizie.

“Vrem să lase spitalele în pace, aşa cum erau ele era bine. Altfel, se vor face disponibilizări şi nu e bine pentru nimeni”, a spus Doina Fănică, lider Sanitas Argeş.

Spitale care vor fi comasate:

În subordinea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti vor intra:

Spitalul de Pediatrie Piteşti

Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni

Spitalul de Psihiatrie "Sf. Maria" din Vedea

Spitalul de Geriatrie şi Boli cronice "C.B. Stolnici" Ştefăneşti

Spitalul de boli cronice Rucăr

Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Ilie" din Piteşti

Iar în subordinea Spitalului Municipal Câmpulung va intra Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung.

Spitale care vor fi transformate în cămine de bătrâni:

Spitalul "Dr. Teja Papahagi" din Domneşti

Spitalul de boli cronice Mozăceni

Spitalul "Dr. Ion Crăciun" din Călineşti

<!--[if gte mso 10]>

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite