Povestea fascinantă a vieţii lui Vintilă Brătianu: de la primar al Capitalei la ministru de Finanţe şi prim-ministru

O personalitate de prim-rang în politica, economia şi istoria României, Vintilă Brătianu a avut o evoluţie profesională absolut fascinantă, fiind primar al Bucureştiului, ministru de Finanţe şi prim-ministru. Vintilă Brătianu este recunoscut drept economistul care a formulat principiul economic liberal „prin noi înşine”, în baza căruia a fost elaborată şi aplicată politica economică a PNL în primul deceniu interbelic.

Vintilă Brătianu s-a născut la 3 septembrie 1867 la Vila Florica. A fost al treilea fiu al Ion C. Brătianu, fraţii săi fiind Ionel Brătianu şi Dinu Brătianu.

Încă din copilărie, tatăl său intuise abilităţile fiului mai mic şi îl alinta „precupeţul” tocmai pentru că era „mai ager şi se tocmea mereu”. Vintilă face studiile liceale la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti. Ar fi dorit sa devină arhitect, însă întocmai dorinţelor părintelui său, din 1886, tânărul urmează un an preparator pentru matematici la Liceul „Saint Louis” din Paris, după care trece la Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi. La 15 iunie 1887 a trecut examenul de admitere la Şcoala Centrală, fiind clasificat al 85-lea din 285 de studenţi admişi. A fost înmatriculat în toamna aceluiaşi an, declarând că este „fiu de agricultor” din România. Acest fapt avea să creeze vâlvă puţin timp mai târziu când universitatea a descoperit că „agricultorul” era chiar primul ministru al României. Solicitat să dea explicaţii despre această omisiune, Vintilă a precizat că nu a minţit, profesia de agricultor fiind ocupaţia permanentă a tatălui său, pe când cea de prim ministru este doar una temporară. La absolvirea cursurilor Şcolii Centrale a obţinut titlul de inginer. Întors în ţară cu diploma de inginer a participat la lucrările de construcţii ale podului de peste Dunăre de la Cernavodă. Apoi, a primit conducerea lucrărilor de construcţie a podurilor de pe Siret, Argeş şi Vădeni.

A sistematizat şi lărgit cele mai importante artere din Bucureşti

Revenit în ţară, Vintilă este angajat inginer-şef la construcţia podului de peste Dunăre, Feteşti- Cernavodă. După ce se ocupă de conducerea lucrărilor de construcţie a unor poduri importante, în 1897 este numit director al Regiei Monopolurilor Statului. În 1900 se înscrie în PNL, iar din 1903 este ales deputat în Reprezentanţa Naţională. Un an mai târziu, se căsătoreşte cu Lia Stolojan, fiica lui Anastase Stolojan, unul dintre membrii importanţi ai PNL. Alături de fratele său mai mare, Vintilă face parte din rândul tinerilor liberali care doreau reformarea şi modernizarea societăţii româneşti prin măsuri radicale, precum introducerea votului universal şi exproprierea marii proprietăţi. Treptat, se afirmă drept unul dintre cei mai buni teoreticieni economici ai României. Vintilă Brătianu a formulat principalele noţiuni ce caracterizau principiul liberal „prin noi înşine”. Între 1907- 1910, Vintilă ocupă funcţia de primar general al Capitalei. Din această poziţie, a rezolvat unele dintre cele mai stringente probleme ale Bucureştilor: sistematizarea şi lărgirea unor artere precum Calea Victoriei, Ştirbei Vodă, Calea Moşilor, Calea Călăraşilor, bulevardele Dacia şi Ferdinand, crearea Societăţii de locuinţe ieftine, îmbunătăţirea reţelei de tramvaie, ameliorarea alimentării cu apă potabilă. Totodată, a introdus iluminatul cu electricitate de-a lungul bulevardelor Elisabeta şi Carol, pe Şoseaua Kiseleff şi în Grădina Cişmigiu.

Ministru de Război în guvernul fratelui său

Manifestul-Program al PNL din 1911 a constituit primul document programatic liberal în care a fost afirmată clar necesitatea promovării unei politici economice în spiritul principiului „prin noi înşine”, în condiţiile în care capitalurile străine deţineau poziţii importante în cadrul economiei naţionale. După intrarea ţării noastre în primul conflict mondial de partea Antantei, pe 15 august 1916, Vintilă este numit ministru de Război în guvernul fratelui său, apoi ministrul al Materialelor de Război pe 19 iulie 1917. În acestă funcţie avea de fapt tot o sarcină economică, asigurând dotarea armatei cu echipament modern. În timpul marii guvernări liberale din perioada 19 ianuarie 1922- 27 martie 1926, Vintilă este numit ministru al Finanţelor, fratele său cedându-i toată puterea pentru a coordona politica economică a României. Concepţia financiară a lui Vintilă Brătianu se baza pe două coordonate majore: afirmarea urgenţei modernizării sistemului fiscal românesc şi opţiunea pentru respectarea strictă a principiului echilibrului bugetar. Proiectul de lege a contribuţiilor directe, elaborat sub îndrumarea sa şi votat de Parlament în anul 1923, a răspuns cerinţelor de modernizare a sistemului fiscal din România, având un puternic impact pozitiv asupra mărimii şi structurii veniturilor bugetare, iar ordinea impusă de ministrul de finanţe în repartizarea cheltuielilor a permis realizarea unui pas important în direcţia consolidării situaţiei financiare a ţării în primul deceniu interbelic. Vintilă Brătianu a insistat asupra utilizării optime a resurselor petroliere din România în condiţiile creşterii cererii de energie pe plan intern şi internaţional, pronunţându-se în favoarea implicării active a capitalului şi muncii naţionale pentru valorificarea bogăţiilor ţării, ca fundament pentru crearea unui complex economic românesc independent faţă de capitalul străin, în vederea înlăturării pericolul înrobirii economice şi politice.

Pe 22 iunie 1927, Vintilă Brătianu este numit iarăşi la conducerea Ministerului Finanţelor. După moartea lui Ionel Brătianu, pe 24 noiembrie 1927, Vintilă este numit atât preşedinte al Consiliului de Miniştri, cât şi la conducerea PNL. Guvernul său şi-a concentrat eforturile spre realizarea stabilizării monetare, combaterea curentului „carlist” şi stăvilirea ofensivei PNŢ către putere. Însă, toate aceste trei linii de direcţie pentru politica guvernamentală au eşuat. Perioada guvernării lui Vintilă Brătianu a discreditat partidul în ochii maselor, fapt ce a fost reflectat în alegerile parlamentare din noiembrie 1928, când PNL a obţinut un procent de numai 6,55 %, în timp ce PNŢ a obţinut cel mai mare succes electoral înregistrat vreodată de un partid politic din România în perioada interbelică, de 77,76%. Pus în faţa acestor fapte, preşedintele partidului a demarat o intensă activitate pentru a elabora un program nou. Acesta a fost adoptat în mai 1930, afirmându-se că PNL rămânea „credincios ideilor naţionale, democratice, de ordine, de dreptate, de înfrăţire socială, care stau la baza doctrine şi activităţii liberale”. Singura formaţiune politică ostilă restauraţiei carliste din 1930 a rămas PNL, fapt ce a dus la câteva ruperi din rândul liberalilor. Pe 15 iunie, tânărul Gheorghe Brătianu, fiul lui Ionel Brătianu a înfiinţat PNL- Gheorghe Brătianu, care se declara „profund dinastic”. În pofida acestor declaraţii iniţiale, treptat, fiul lui Ionel Brătianu îşi va revizui atitudinea, neacceptând să devină un element de manevră în mâinile suveranului şi a camarile sale, ajungând în cele din urmă un adversar vehement al jocurilor politice practicate de rege. O altă sciziune notabilă a fost părăsirea partidului de către Constantin Argetoianu în decembrie 1930. Vintilă Brătianu şi-a menţinut până la sfârşitul vieţii atitudinea anticarlistă, declarând că regele reprezintă „o adevărată primejdie” pentru destinul ţării. Decesul său a survenit pe 21 decembrie 1930, la vârsta de 63 de ani, în localitatea vâlceană Mihăieşti. A fost înmormântat la Florica.