Exportul maidanezilor. România își dă spre adopție câinii și pisicile. Județul care furnizează cele mai multe animale de companie
0Județul Argeș este cel mai mare exportator de animale de companie din România. De la începutul anului, 9.835 de câini au plecat din Argeș în Uniunea Europeană pentru a fi adoptați, adică peste o treime din totalul de la nivel național.
Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor), de la începutul anului au fost expediați din România în Uniunea Europeană un număr de 26.723 câini (9.835 patrupede provenind din Argeș), dintre care cei mai mulți în Germania (18.502), Olanda (2.064) și Belgia (1.525).
Tot de la începutul anului au fost expediați în Marea Britanie 7.002 câini, nu mai puțin de 2.461 dintre aceștia provenind din județul Argeș.
În ceea ce privește pisicile, din România au fost expediate de la începutul anului 3.492 pisici, cele mai multe ajungând în Germania (2.243), Olanda (372) și Elveția (175). Nu mai puțin de 1.561 dintre pisicile trimise în spațiul comunitar provin din județul Argeș.
Tot din România au fost trimise în Marea Britanie de la începutul anului 543 pisici, dintre care 135 provin din județul Argeș. Toate animalele de companie au fost adoptate.
Unul dintre motivele acestor exporturi foarte mari este acela că județul Argeș are multe adăposturi pentru animale de companie (8) și centre de colectare (3), toate la standarde internaționale.
Prin centrele de colectare din Argeș trec multe animale de companie din toată țara, pentru că multe centre de colectare sunt închise în alte regiuni ale țării.
În satul Smeura din comuna argeșeană Moșoaia este și cel mai mare adăpost de câini din lume, intrat în Cartea Recordurilor, cu 5.500 de capete. Adăpostul este administrat de Asociația Tierhilfe Hoffnung.
În luna iunie, autoritățile veterinare din Marea Britanie, acolo unde ajung mulți câini și multe pisici din țara noastră, au derulat în România un audit legat de animalele de companie.
Autoritățile britanice au mers în orașul Curtea de Argeș (Argeș), acolo unde au verificat documentele și au vizitat un adăpost de câini și un centru de colectare pentru câini și pisici. Trebuie spus că într-un centru de colectare, câinii și pisicile stau o perioadă scurtă de timp, în vederea pregătirii lor pentru a fi expediate în alte țări, în spațiul comunitar, sau în afara acestuia.
Cât durează procedura de adopție
„Într-un centru de colectare se verifică documentele, starea de sănătate a animalelor de companie pentru a se vedea dacă sunt acestea apte pentru fi transportate. Echipa de auditori din Marea Britanie a verificat dacă legislația din țara noastră acoperă toate cerințele necesare. Mai precis, a fost urmărit tot circuitul, de când este găsit un câine pe stradă și adus într-un adăpost până când ajunge în Marea Britanie“, a declarat pentru „Adevărul” Sorin Sorescu, directorul DSVSA (Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Animalelor) Argeș.
Oficialii britanici au verificat și dacă se face deparazitarea și vaccinarea, dacă sunt condiții de transport conforme, dacă adăposturile îndeplinesc toate condițiile, dacă au fost făcute controale periodice de către DSVSA Argeș.
„Avem specialiști în domeniu care monitorizează constant și extrem de serios gestionarea animalelor de companie. Suntem la al patrulea audit european în ultimii doi ani. Autoritățile din Marea Britanie au apreciat foarte mult modul profesionist în care se face gestionarea animalelor de companie în Argeș, județul de unde sunt expediați cei mai mulți câini în Uniunea Europeană și Marea Britanie”, a precizat Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș.
Pentru Marea Britanie, procedura de adopție pentru un animal de companie durează minimum 10 zile, în timp ce pentru Uniunea Europeană procedura durează minimum 48 de ore, cu condiția ca acel animal de companie să fie vaccinat anirabic cu minimum 21 de zile anterior, cât stă în centrul de colectare.
„Toate animalele de companie ajung la persoane care adoptă. Animalele respective sunt înainte verificate minuțios de către autorități pentru a ajunge exact la adresele specificate la destinatarii specificați în documente. La ora actuală este un mare interes în Marea Britanie și în țările din Uniunea Europeană pentru adopții de animale de companie din Argeș și din România”, a menționat Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș.