Deţinutul evadat la Piteşti a fost prins. Poiţiştii argeşeni au făcut uz de armă ca să-l oprească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cristian Ioniţă
Florin Cristian Ioniţă

Deţinutul Penitenciarului Colibaşi, care, miercuri, a evadat în timp ce se afla la tratament într-o unitate medicală din Piteşti a fost capturat. Bărbatul se află în custodia luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş.

Florin Cristian Ioniţă, de 24 de ani, a reuşit să  parcurgă 13 kilometri până să fie prins. 

“În urma căutărilor, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albota au depistat bărbatul evadat în cursul zilei de ieri, pe un teren viran de pe raza localităţii Albota.

Pentru prinderea acestuia a fost efetuat uz de armă, fără a fi rănite persoane sau provocate pagube.Bărbatul se află în custodia luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş şi va fi condus la sediul poliţiei pentru luarea măsurilor legale care se impun”, a precizat, joi dimineaţă, IPJ Argeş.

Reamintim că miercuri, tânărul a reuşit să-i păcălească pe supraverghetori şi a ieşit din Centrul de Diagnostic Piteşti, unde fusese adus de la Mioveni, pentru investigaţii medicale.

   

Pentru capturarea deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice. A fost sesizat Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, a fost alarmat personalul penitenciarului şi au fost trimise echipe de căutare. 

Acţiunea de prindere s-a desfăşurat în cooperare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Florin Cristian Ioniţă este condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de doi ani şi o lună de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Potrivit oficialilor Penitenciarului Colibaşi, fapta săvârşită ieri este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani.

 Citeşte şi:  Un deţinut al Penitenciarului Colibaşi a evadat. Bărbatul, un individ violent, fusese adus la Piteşti pentru tratament

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite