Bacterii coliforme şi exces de amoniu la un izvor public din Piteşti
0Direcţia de Sănătate Publică Argeş a mai închis un izvor din Piteşti, după ce în probele de apă recoltate şi analizate din punct de vedere fizico-chimic şi microbiologic au fost găsite bacterii şi amoniu în exces.
Este vorba de un izvor situat în cartierul Nord, în vecinătatea blocurilor L5 şi L6, în a cărui apă au fost identificate bacterii coliferme şi depăşiri ale limitei maxime admise de amoniu.
Direcţia de Sănătate Publică Argeş a dispus inchiderea izvorului aflat în administrarea ADP-Piteşti până la igienizarea şi remedierea deficienţelor constatate.
Potrivit specialiştilor, valoarea amoniului peste parametri normali poate indica o poluare a apei şi contraindică folosirea în scop potabil dacă este însoţită de creşteri ale substanţelor organice şi ale parametrilor microbiologici sau dacă se înregistrează creştere bruscă a concentraţiei acestuia.
Cu toate că amoniul, în sine, nu are efecte toxice asupra organismului uman şi animal şi nu ar limita folosinţa apei, importanţa lui sanitară constă în faptul că el indică poluarea apei cu alte elemente chimice sau mai ales bacteriologice care pot avea efecte nocive asupra populaţiei (şi care pot apărea în apă prin descompunerea substanţelor organice).
Anul acesta DSP Argeş a închis mai multe izvoare publice din Piteşti şi a pus anunţuri cu mesajul “Apă nepotabilă - concentraţia de amoniu depăşeşte maxima admisă", însă atunci, ceilalţi parametri se încadrau în valorile stabilite de lege. „Se poate consuma din toate izvoarele din Piteşti“, spunea, atunci, dr. Mioara Bucur - DSP Argeş.
Doar că în cazul izvorului închis săptămâna aceasta este vorba nu doar de exces de amoniu, ci şi de bacterii coliforme.
Numele de coliform a fost adoptat în 1914 de Serviciul de Sănătate Publicădin SUA pentru familia Enterobactericeae, familie ce include vreo douăzeci de genuri diferite având în comun câteva caracteristici biochimice, precum şi habitatul lor: tubul digestiv al omului sau cel al animalelor.
În general bacteriile coliforme se găsesc în cantitate mare în excrementelor „animalelor cu sânge cald”.
Când apar într-o probă de apă, de obicei indică o contaminare cu patogeni fecali a sursei.