A murit unul dintre supravieţuitorii Fenomenului Piteşti: „Pe suferinţa fizică au altoit siluirea morală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Cojocaru FOTO Memorialul Închisoarea Piteşti
Mircea Cojocaru FOTO Memorialul Închisoarea Piteşti

Mircea Cojocaru a fost printre primii studenţi care au trecut prin violenţele cunoscute în prezent ca „Experimentul Piteşti“. Moartea sa a fost anunţată de Memorialul „Închisoarea Piteşti”.

Mircea Cojocaru s-a născut la 24 septembrie 1923 şi a fost inginer în domeniul contrucţiilor forestiere. Între martie 1949 şi aprilie 1950, el a fost deţinut politic în puşcăria terorii, dar a supravieţuit şi a povestit tot ce-a pătimit: „A fost ceva inedit şi monstruos. Pe suferinţa fizică au altoit siluirea morală. Cei credincioşi erau obligaţi să-şi bată joc de Dumnezeu, te obligau să-ţi torni mama sau sora, să spui cele mai ordinare lucruri despre tine însuţi ca să-i convingi că eşti reeducat. Rezultatul final era completa dezumanizare”.

Ascuns între zidurile puşcăriei, rolul fiecărui deţinut a rămas o taină care a hrănit permanent suspiciunea celor din afară. „Nu-mi place să-mi amintesc prin ce am trecut, pentru că o minte normală nu poate înţelege. Am fost tot timpul ca nişte proscrişi. După ce am stat un an închis la Piteşti, în 1950 am fost transferat la Canal. Deţinuţii de acolo ne urau. Ne numeau pe toţi turnători «reeducaţi» şi torţionari. Chiar şi Ierunca, în scrierile sale, vorbeşte despre diviziile de torţionari tranferaţi de la Piteşti ca să repete «experimentul» la Canal. Total fals. Am fost doar cei mai nefericiţi dintre deţinuţii politici din România. Pentru simplul fapt că am fost închis la Piteşti, oamenii m-au socotit, dacă nu un element periculos, cel puţin dubios. Culmea este că şi eu, într-un mod ilogic şi absurd, m-am simţit cumva vinovat că am fost acolo. Unicul vinovat este, însă, sistemului comunist care a putut inventa acel genocid al sufletelor, cum îl numea cineva. În rest, totul e o poveste de viaţă şi de moarte care a stors până la ultima picătură lumina şi întunericul din firea omenească”, a povestit Mircea Cojocaru într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.

Experimentul Piteşti, prin care deţinuţii politici au fost siliţi să se tortureze reciproc, a avut aproximativ 5.000 de victime. Majoritatea dintre ei erau studenţi de elită, tineri care se opuneau regimului comunist, dar şi membri ai fostelor partide politice. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite