Ziua cu dublă semnificaţie în istoria familiei marelui Calistrat Hogaş. Ultima dorinţă a „amantului marilor privelişti ale naturii”

Calistrat Hogaş, fotografie aflată la muzeul memorial FOTO Editiadedimineata.ro

Ultimele cuvinte ale scriitorului pasionat de drumeţii montane, Calistrat Hogaş, au reprezentat de fapt o dorinţă, una care i-a fost îndeplinită de o fiică, Sidonia

S-au scurs 175 de ani de la naşterea lui Calistrat Hogaş, cel mai important reprezentatnt al literaturii de călătorie din ţară, scriitor  care ne-a purtat „Pe drumuri de munte“. Îi plăcea nespus să plece pribeag în lungi drumeţii, pe cărări de munte sau prin codri, pe jos sau călare pe „Pisicuţa“, iapa cumpărată la Piatra Neamţ de la un geambaş, povestindu-ne apoi ce minunăţii văzuse „În Munţii Neamţului“. 

Cel pe care criticii l-au numit „amantului nestrămutat al

marilor privelişti ale naturii” a văzut lumina zilei pe 19 aprilie 1847, la Tecuci, în familia preotului Gheorghe Dimitriu, numele Hogaş fiind pus de învăţătorul său, la înscrierea la şcoală. Peste ani, avea să devină un profesor renumit la Roman, Iaşi şi Piatra Neamţ. În acest ultim oraş se află, în casa în care a locuit, şi singurul muzeu dedicat scriitorului. 

Cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la naştere, muzeografii au realizat o serie de activităţi. Invitaţi au fost liceenii de la colegiul ce-i poartă numele şi de la o şcoală generală. Au fost ateliere de educaţie muzeală intitulate „Lumea lui Hogaş“. În cadrul acestora s-a citit, fiind prezentate şi câteva ceasuri valoroase, care au aparţinut scriitorului (unul de buzunar Longines, un ceas de trăsură şi un ceas muzical realizat pe la  finalul anilor 1700). 

Poate că puţini sunt cei care ştiu că ziua de 19 aprilie are o dublă semnificaţie pentru istoria familiei Hogaş. Prima este cea legată de naşterea lui Calistrat, care era astfel descris: „Încă din faşă, căpos, bălan şi rău, aşa de rău şi neîmpăcat că biata maică-sa, scoasă din fire odată, îi făcu vânt cu covăţică cu tot, de pe prichiciul geamului, drept în omăt: «Să-l iee cine-o vrea, mie nu-mi mai trebuie... că tare-i rău şi hărţăgos»“. 

Apoi, pe 19 aprilie , dar în 1976, se stingea din viaţă la Piatra Neamţ, la vârsta de 94 de ani, Sidonia, fiica scriitorului, o forte apreciată profesoară de muzică, pian şi cor. Ea a fost cea care şi-a vegheat tatăl până în clipa morţii, ulterior făcând demersurile ca locuinţa aflată acum în centrul oraşului să devină muzeu. 

„Sidonie, să mă duci la Piatră!“ 

Profesorul a decedat acum aproape 105 ani, pe 28 august 1917, la Roman, în casa altei fiice, Cleopatra, chinuit fiind de o afecţiune gravă, emfizem. Cu trei zile înainte de deces, Hogaş, stând în

ograda casei, a corectat un manuscris al cărţii „În Munţii Neamţului“. Sidonia avea să scrie despre ultimele clipe ale vieţii şi care au fost ultimele sale cuvinte, de fapt, o dorinţă: 

„În a treia săptămână de când ne aflam la Roman, într-o zi (vineri, 25 august 1917) îl găsii stând în ogradă, departe de ceilalţi, cu privirea pierdută în asfinţitul roşu al soarelui. «Mi-i urât. Să-mi dai volumul meu că vreau să mai corectez ceva». Îi dădui «În Munţii Neamţului» şi în adevăr că începu a-l corecta. Sâmbătă, 26 august şi duminică, 27 august, fu atât de liniştit că nimeni în lume nu m-ar fi putut convinge de sfârşitul de după câteva ore“. 

Muzeul „Calistrat Hogaş“ din Piatra Neamţ FOTO Monitorulneamt.ro

Avea să consemneze că tatăl îi spusese celeilalte surori, Cleopatra, că i-a fost dat să moară în casa ei şi că dorea să fie înmormântat simplu, cu un singur preot, iar soţia, Elena şi cealaltă fiică, Cecilia, rămase la Piatra Neamţ să nu fie înştiinţate. Cel mai probabil din pricina situaţiei din Moldova, în condiţiile Primului Război Mondial. Cât despre clipele sfârşitului, iată ce-a mai scris Sidonia Hogaş:

„Spre ziuă îmi spuse într-un pripit şi prea uşor suflu: «Sidonie, să mă duci la Piatră!». Fură ultimele cuvinte ce mai pronunţă. Respiraţia îi era liniştită şi uşoară, din ce în ce mai uşoară şi mai liniştită. (...) Privi pe rând, pătrunzător şi sigur, încă o dată spre zările de azur, apoi fruntea aceea o sprijini (...) un uşor suflu; mâna mea stângă în dreptul inimii simţii ca o prea uşoară zbatere de puişor în găoace, apoi ... nimic“. 

A fost înmormântat, la Roman, pe 30 august. Dar ultima dorinţă nu-i fusese îndeplinită. Tot Sidonia s-a ocupat de acest lucru, după multe formalităţi şi discuţii cu autorităţile militare. A fost dezgropat sicriul şi pus în altul de zinc şi transportat cu trenul, într-un vagon mortuar, la Piatra Neamţ. Ceremonia de reînhumare a avut loc la Cimitirul Eternitatea, pe 8 octombrie 1917. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Preşedinta unei organizaţii PSD a fost numită inspector general şcolar. Cine este „Flory“ Moisă

Mănăstirea seculară tranformată de regele Carol I în puşcărie, reabilitată cu fonduri europene FOTO