Ultima femeie veteran de război din Neamţ a murit la 102 ani. Maria Pantazi a fost martoră a istoriei României
0Maria Pantazi era singura femeie veteran de război în viaţă din judeţul Neamţ. Ea a murit la 7 martie 2024, fiind înmormântată cu onoruri militare.
Slujba religioasă a Mariei Pantazi, care s-a născut pe 6 septembrie 1921, a avut loc la Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamţ, oraş în care şi-a trăit cea mai mare parte din viaţă. Ea a avut experienţe strâns legate de epocile prin care a trecut, fiind martora perioadei regalităţii, celui de-Al Doilea Război Mondial, apoi a a regimului comunist şi a democraţiei postdecembriste.
„Mama mea a fost ultima femeie veteran de război din Neamţ, fiind un exemplu nu doar pentru mine şi generaţia mea. Ar trebui să inspire şi generaţia de azi, şi cele care vin. A fost un om drept, care nu s-a temut să spună adevărul întotdeauna. Vreau să mulţumesc celor care i-au fost aproape, care i-au fost ca o familie în ultima perioadă a vieţii“, a declarat Antoaneta Istrate, fiica veteranei, pentru Mesagerul de Neamţ.
Maria Pantazi s-a născut în comuna Mănăstirea Caşin, judeţul Bacău, iar când avea 2 ani a ajuns în oraşul Piatra Neamț. La împlinirea vârstei de 100 de ani, era omagiată de membrii familiei şi diferite instituţii, între care Prefectura şi Complexul Muzeal Naţional Judeţean Neamţ, prilej cu care, perfect lucidă, ea a destăinuit cele ce i-au fost date să trăiască în lunga-i existenţă.
În timpul celui De-al Doilea Război Mondial a fost infirmieră voluntar în spitale militare, apoi a fost evacuată, împreună cu familia, în spatele liniei frontului şi a îndurat foametea cumplită din anii 1947-1948.
Cei ce o cunoşteau afirmau că era o femeie hotărâtă, ghidându-şi viaţa pe bun simţ şi cu tonus pozitiv. Iată ce declara Maria Pantazi despre perioada când a fost infirmieră: „În 1943, am fost voluntar, o vară, la spitalul din Piatra Neamţ, ca infirmieră. Era în timpul războiului şi eu ajutam doctorul care pansa şi curăţa rănile soldaţilor. Eram la o secţie unde erau numai răniţi cu infecţii şi nu am rezistat mai mult de o lună. Apoi am plecat la un spital de campanie din Bucureşti, care venise o perioadă şi în Piatra Neamţ“.
A lucrat ca dactilografă după conflagraţie, dar după ce s-a recăsătorit a renunţat, dedicându-se îngrijirii mamei, care era bolnavă. Deşi experienţa războiului a fost grea, veterana era convinsă că cele mai grele vremuri au fost în anii de după, când seceta a făcut ravagii. Îşi amintea că părinţii au vândut aproape tot din casă, pentru a cumpăra alimente.
„Am simţit multe în acei ani. Şi război, şi boală, şi foamete. Am prins toate epocile. Am trecut prin toate şi le-am trecut mai uşor. Cât eşti tânăr, le treci mai uşor. Am dus toate lucrurile într-un sat lângă Tulgheş, unde era graniţa cu Ardealul (se referă la perioada refugiului - n.red.) şi când am plecat mama plângea, dar mie nici nu îmi păsa“, relata Maria Pantazi.
Despre vremurile actuale, ea spunea că multe s-au schimbat faţă de un trecut nu prea îndepărtat - unele în bine, altele în rău, deoarece a dispărut noţiunea de „respect“. Remarca şi faptul că, de ceva ani, avea loc un fenomen invers celui încurajat de regimul comunism, migraţia ţăranului la oraş, acum oamenii renunţând la viaţa stresantă din urban, pentru a se retrage la un trai tihnit, în rural.
Se încarcă comentariile...
