Colonel veteran de aviaţie, omagiat de Armată la 102 ani. „Am avut o viaţă frumoasă. M-am născut să zbor“ FOTO
0Locotenent-colonel Mihai Adăscăliţei este unul dintre puţinii veterani de război ai României în viaţă. Despre ofiţerul superior, detalii au fost oferite de către reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.
„La mulţi ani domnului locotenent-colonel Mihai Adăscăliţei, veteran de război, la împlinirea frumoasei vârste de 102 ani!“. Acesta este mesajul făcut public de oficialii de la Departamentul relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului din cadrul instituţiei menţionate, cu prilejul aniversării aviatorului militar.
Cel care avea să devină cadru militar s-a născut pe data de 7 martie 1922, în satul Butnăreşti, comuna Secuieni, judeţul Neamţ. Era cel mai mare copil al familiei, una în care aveau să mai vină pe lume alţi paisprezece fraţi. Copilăria şi-a petrecut-o în localitatea natală, una prosperă în perioada interbelică, iar primele studii și le-a susţinut tot aici.
A urmat înscrierea la Şcoala de Meseriaşi din Giuleşti, unitate de învăţământ tot din comuna Secuieni, unde Mihai Adăscăliţei a obţinut diploma de maistru tâmplar. A plecat apoi la Bucureşti, angajându-se la Uzina de Apă. Se pare că nu era mulţumit de „statulul“ de muncitor la societatea din capitala României.
Astfel, la sfatul unui coleg, s-a înscris la Şcoala de Aviaţie Bucureşti, o noutate prin România acelor vremuri în ceea ce priveşte „zborul“. Avea să o termine după trei ani, efectuând stagii de pregătire intense în zona judeţului Braşov, unde planorismul prinsese rădăcini de pe la începutul anilor 1930.
„Fiecare zbor era o satisfacţie, am avut o viaţă foarte frumoasă, ca şi cum m-am născut să zbor“, mărturisea veteranul. În anul 1940 a primit brevetul de pilot de planor, categoria C, cu dreptul de a pilota tipurile de planoare corespunzătoare. Activitatea de planorism a fost folosită ca fază primară în pregătirea viitorilor piloţi militari”.
„Ea a fost dintotdeauna cea mai curajoasă dintre noi“
Acestea sunt precizările postate de Mirela Florian pe Facebook Departamentul relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului. Când a început a doua conflagraţie mondială, aviatorul era pilot de vânătoare pe IAR 80, participând la misiuni pe fronturile din Estul şi Vestul Europei, dar și din altele în perioada 1944-1945.
A mai participat şi la acţiunile de luptă ale Bateriei AA 144 din Regimentul Apărare contra Aviaţiei, care avea sediul în Ghencea - Bucureşti. După război, veteranul a fost instructor planorist la mai multe aerocluburi din ţară, începând cu cele din Braşov, după care au urmat cursuri predate la Timişoara, Arad, Târgu Jiu şi Bucureşti.
„Pentru elevii săi a fost un adevărat părinte, iar pentru colegi un frate fără egal, învăţându-i să fie curajoşi, să se avânte spre albastrul cerului pentru a-l cuceri şi a-l supune. A participat la multe concursuri naţionale şi internaţionale, ramura de sport «Aviaţie», ca membru al Federaţiei Aeronautice Române, obţinând rezultate excepţionale“, a mai transmis MApN.
Începând cu 1968, Mihai Adăscăliţei a fost numit comandant al Detaşamentului de Zbor la Federaţia Aeronautică, structură de unde s-a pensionat. Destinul a făcut ca ofiţerul să se căsătorească cu o femeie pasionată de paraşutism şi sporturi extreme, Geta. După ce a cunoscut-o, până la nuntă, îi trimitea telegrame zilnic, de la Bucureşti la Iaş.
„Mă cunoşteau toţi poştaşii“, declara soţia sa despre cum s-au cunoscut pe Aerodromul din Iaşi. „Dacă am ajuns până la această vârstă este datorită soţiei mele, care m-a îngrijit şi m-a încurajat. Ea a fost dintotdeauna cea mai curajoasă dintre noi“, spunea colonelul, citat fiind de Mirela Florian, care în numele instituţiei a mai transmis: „Cinste şi onoare veteranilor de război!. La mulţi ani, domnule Mihai Adăscăliţei!“.