Pietrele Detunate „de fulgerele spurcatului drac” şi Clăile lui Miron. Legendele unor stânci din Ceahlău FOTO
0Legendele unor stânci din Ceahlău au fost zămislite de către muntenii de la poalele masivului din Neamţ. Între ele sunt cele despre Pietrele Detunate de fulgerele spurcatului drac şi Clăile lui Miron.
Pe oricare dintre cele opt trasee marcate ce duc spre culmile masivului, turistul plecat în drumeţie întâlneşte uriaşe formaţiuni de piatră, mai toate având şi o legendă. Unele au izvorât din poveşti de dragoste închipuite cu veacuri în urmă de oamenii din aşezările de la baza muntele. Altele sunt de natură fantastică, ducând cu gândul la vremuri trecute.
Şi aşa se face că legende au dăinuit peste timp, ele „vorbind“ despre Clăile lui Miron, Detunatele, Panaghia, Piatra cu Apă, Dochia, Piatra Lăcrimată, Toaca, Vălul Miresei, Cuşma Dorobanţului sau Uriaşul adormit. Despre poveştile Ceahlăului, pentru a nu se pierde, profesorul doctor în istorie Daniel Dieaconu, un pasionat cercetător al muntelui, a scris o carte, iar o mică parte din munca istoricului este prezentată şi pe site-ul Parcului Naţional Ceahlău - www.ceahlaupark.ro, la secţiunea „Legende“.
Pietrele Detunate sunt pe traseul Izvorul Muntelui - Lutul Roşu - Cabana Dochia, cel mai accesat de turişti. Ele apar în calea drumeţului ca nişte arătări ciudate, colţuroase, care înfioară şi duc cu gândul la timpuri îndepărtate când se năşteau toate ale lumii acesteia, când urieşii şi căpcăunii nu primiseră încă aprigă pedeapsă de la Dumnezeu.
„Se spune că pe aceste meleaguri binecuvântate cu câmpii mănoase, păduri nesfârşite, oameni harnici şi aprigi, cu femei mândre şi iubeţe, trăia un rege cu drept de viaţă şi de moarte asupra a toate pe care le stăpânea. Dar cei ce trebuiau să-l moştenească, fiii săi, erau mult prea mult dedaţi desfrâului. Înfuriat de păcatul lor, regele hotărî să-i pedepsească prin dezmoştenire“.
Aşa scrie Daniel Dieaconu despre pietrele pomenite. Şi regele, împreună cu o mână de credincioşi a pornit spre muntele Pionului, îngropând tezaurul, undeva pe lângă Piatra Altarului şi Piatra Lată a Ghedeonului, la poalele unei stânci mari şi rotunde. A lăsat locul în paza unui călugăr bătrân, care a pus o cruce acolo, pentru ca să alunge duhurile rele.
„Ciobanii şi schivnicii, caprele negre, vulturii ţipători îl ştiau acolo“
Vremurile au trecut, împăratul a murit, la fel şi schivnicul, uitarea „lăsându-se“ peste tot şi toate. Dar, Satana, „spurcatul drac“, a căutat-o comoara, a săpat, dar n-a aflat-o. Supărat, a pornit mii de trăsnete asupra stâncii, aceasta s-a detunat, iar aurul s-a topit şi s-a scurs spre măruntaiele pământului. „Au mai rămas doar nişte pietre. Sunt Pietrele Detunate, urâte şi colţuroase precum rânjetul Satanei“.
La urcare spre platoul alpin al Ceahlăului sau de la cabana Dochia coborârea muntelui se poate face pe poteca Ocolaşul Mare - Poiana Maicilor, ajungând în micuţa localitate Izvorul Muntelui. Pe traseu, turiştii n-au cum să nu remarce Clăile lui Miron. Sunt două stânci cu forme ciudate, destul de înalte şi inaccesibile, asemănătoare, respectând dimensiunile, unor căpiţe de fân.
Denumirea lor are la bază numele unui cioban bătrân, despre care se spune că ar fi locuit în Bicazul Ardelean, altă localitate de la poalele masivului. Se zice că venea aici cu oile sale, alegând păşunea de sub Masa Dacică. Fermecat de frumuseţea locului, munteanul se oprea adesea să privească în zare spre Hăşmaş, spre Piatra Singuratică şi-i plăceau cele două stânci ascuţite, lângă care şedea şi cânta din fluier.
„Vietăţile pădurii îl ascultau vrăjite. Chiar şi pustnicul Ghedeon cobora de la adăpostul său de lângă Piatra Altarului ca să-i asculte viersul neasemuit. Ciobanii şi schivnicii, caprele negre, vulturii ţipători numiţi ceahlăi, stâncile şi vârfurile îl ştiau acolo. Îi auzeau fluierul. Toate îl îndrăgeau şi el le iubea peste poate. Ar fi murit stors de vlagă lângă stâncile sale“, este legenda clăilor.
Oasele nu i-au fost găsite vreodată, dar povestea mai arată că, uneori, când vântul se îndârjeşte printre jnepeni şi stânci, parcă se mai aude fluierul lui Miron, răzbătând dinntre pietre. Cele două stânci sunt un reper pe traseul montan precizat, dar parcă-s mai spectaculoase dacă sunt observate venind de la cabana Dochia, fiind scose în evidenţă de valea din spatele lor, cu păduri seculare din care se iţesc crestele Ceahlăului.
Se încarcă comentariile...
