Piatra Neamţ: Pistoale celebre şi săbii la Muzeul de Istorie
0La Muzeul de Istorie şi Arheologie al Judeţului Neamţ a fost inaugurată o inedită expoziţie de replici de arme, care cuprinde mai mult de 80 de exponate.
Vizitatorii vor descoperi puşca cu creme Brown Bes sau pistolul mitralieră M1 Thompson, dar şi replici după catana (sabia samurailor) sau pumnalele romane.
Totodată, expoziţia este completată cu o ilustraţie reprezentând reconstituiri ale echipamentelor purtate de diferiţi războinici în antichitate: legionari romani, ieniceri otomani sau cavaleri medievali.
Exponatele vor rămâne la Piatra Neamţ până la sfârşitul lunii mai. Programul zilnic de vizitare a muzeului este între orele 9.00 - 17.00, iar preţul unui bilet este de doi lei pentru elevi, studenţi şi militari, şi de patru lei pentru adulţi. Lunea, muzeul este închis.