Neamţ: UPDATE A supravieţuit miraculos după ce s-a împuşcat în mandibulă şi în piept (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După ce şi-a împuşcat nora, Constantin Bordea a încercat să se sinucidă, trăgându-şi un glonţ în mandibulă şi un altul în torace
După ce şi-a împuşcat nora, Constantin Bordea a încercat să se sinucidă, trăgându-şi un glonţ în mandibulă şi un altul în torace

Constantin Bordea, un bărbat de 63 de ani, din comuna Pângăraţi, a tras două focuri de armă asupra nurorii sale, după care a încercat să se sinucidă.

Ora 16.50

Constantin Bordea, un om liniştit în comună

Deşi gestul bărbatului de 63 de ani i-a îngrozit pe localnicii din Pângăraţi, viceprimarul comunei spune că nu a mai avut de-a face cu el până acum şi că-l ştia drept un om liniştit.

„Îl cunoşteam din vedere, dar nu a creat niciodată probleme, mai ales că aşa ceva s-ar fi aflat destul de repede. Nici el, nici familia lui nu au făcut scandal prin comună şi ne pare rău că s-a ajuns la aşa ceva", a spus David Gîrbuleţ, viceprimarul din Pângăraţi.

Ora 15.45

Poliţiştii nemţeni infirmă varianta glonţului artizanal

Deşi medicul ieşean crede că bărbatul a folosit muniţie artizanală, poliţiştii nemţeni care au anchetat cazul susţin că este vorba de o armă de vânătoare normală.

„Echipa care s-a deplasat la faţa locului a recuperat arma de vânătoare, alte 16 cartuşe de vânătoare, precum şi cele patru tuburi de la cartuşele trase. Nu a fost semnalată existenţa unei muniţii improvizate, ci toate erau de la arma de vânătoare pe care bărbatul o deţinea legal. Este posibil ca moneda găsită în plămânul victimei să fi fost, de fapt, în buzunarul de la haina acesteia, iar cartuşul să fi trecut prin ea", a precizat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Ora 15.00:

Nora bărbatului, programată pentru operaţie

Nora lui Constantin Bordea a scăpat cu viaţă şi va fi operată mâine

Tânăra de 17 ani a fost internată la Spitalul Judeţean Neamţ, unde a fost diagnosticată cu multiple plăgi prin împuşcare la nivelul feţei, toracelui, fesei şi membrului inferior stâng..

„A fost adusă la noi şi i-au fost înlăturate mai întâi alicele superficiale. Starea sa este una bună per ansamblu, iar luni, 11 octombrie, este programată pentru operaţie ca să-i fie scoase şi alicele profunde", a declarat medicul Sorin Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Neamţ.

Ora 14.30:

„N-am văzut aşa ceva în 15 ani de activitate"

Mugurel Bosânceanu, unul dintre medicii care l-a operat pe Constantin Bordea, a fost şocat de cazul nemţeanului din Pângăraţi.

Bărbatul a fost transferat de urgenţă la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi, unde a intrat în operaţie. „În 15 ani de când fac această meserie nu am văzut aşa ceva. Se pare că a folosit un glonţ artizanal. În plămân i-am găsit o monedă şi bucăţi de alice. Am stat în sala de operaţie de la ora 21.00 la ora 24.00", a declarat medicul Mugurel Bosânceanu, de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi.

Constantin Bordea este în comă şi singurele care-l mai ţin acum în viaţă sunt aparatele medicale. „Are osul mandibular rupt, iar celălat glonţ i-a intrat prin partea dreaptă a toracelui şi i-a ieşit prin partea stângă a spatelui. Este la Reanimare, dar nu ne putem pronunţa asupra şanselor de supravieţuire. Este un pacient grav, care se pare că şi-a dorit mult să moară, dovadă fiind rănile pe care şi le-a provocat", a adăugat medicul Mugurel Bosânceanu.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 9 octombrie, când nemţeanul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, şi-a amintit de o datorie mai veche pe care nora şi fiul său o aveau către el şi s-a gândit să-şi recupereze banii. Şi-a luat arma de vânătoare, pe care o deţinea legal, şi s-a deplasat la casa acestora, unde a împuşcat-o pe tânăra în vârstă de 17 ani.

După aceea, Constantin Bordea a încercat să-şi pună capăt zilelor. „Bărbatul a folosit o armă de vânătoare. După comiterea faptei, s-a împuşcat în zona feţei şi a toracelui. Tânăra a fost internată la Spitalul Judeţean Neamţ, iar bărbatul a fost transportat la Iaşi", a declarat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Vezi video cu nora în ambulanţă:

Arma de vânătoare, patru tuburi de la cartuşele trase şi alte 16 cartuşe de vânătoare au fost ridicate de poliţişti. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă de omor şi uz, fără drept, de armă letală.

Vezi video cu bărbatul de 63 de ani, la scurt timp după ce a încercat să se sinucidă:

Piatra Neamţ

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite