Video Hanul Ancuţei, loc de popas vechi de trei secole. „Lăutarii cântau fără oprire. Ancuţa împărţea vin şi mâncări, râsete şi vorbe bune“ VIDEO
0Istoria Hanului Ancuţei, un loc de popas vechi din Neamţ, a început acum trei secole. „Nu era han - era cetate! Se puteau oploşi oameni şi nici habar n-aveau dinspre partea hoţilor“, scria, despre el, Mihail Sadoveanu.
Stabilimentul turistic din județul Neamț este situat la o intersecţie de pe Drumul European 85, în comuna Tupilaţi, la circa 30 de kilometri de Roman, înspre Suceava şi la 40 de kilometri de Piatra Neamţ, fiind o destinaţie apreciată de turişti pentru calitatea preparatelor băcătăriei tradiţionale româneşti şi a vinurilor.
Dacă în alte vremuri era frecventat de localnicii din împrejurimi şi de negustorii care veneau de la Suceava, Fălticeni, Iaşi, Roman sau Piatra Neamţ, în perioada interbelică a devenit şi mai celebru după plasarea aici a acţiunii din volumul „Hanu-Ancuţei“ (nouă povestiri), publicat în anul 1928 de scriitorul Mihail Sadoveanu.
Cârciuma a fost construită în secolul al XVIII-lea, mai exact în anul 1718, după cum se arată pe placa amplasată la intrare. Se află la marginea unui sat strămutat pe moşia boierilor de la Tupilaţi, iar în anul 1819, vornicul Ştefan Catargiu a obţinut printr-un hrisov dreptul de a înfiinţa târguri şi iarmaroace, construindu-se un nou han, care a fost folosit şi ca staţie de poştă.
Într-un document din 1876, un inventar al moşiei Tupilaţi, era trecut şi „Rateşu de la Ancuţa“. Hanul era zidit pe temelie de piatră, avea o lungime de 36 de metri şi o lăţime de 16, iar zidurile din cărămidă aveau circa 70 de centimetri grosime. Clădirea originală a hanului, care reprezintă locul de desfăşurare al acţiunii din nuvela lui Mihail Sadoveanu, a fost demolată în 1967.
„Fie să rămână loc de vrăjit popas şi desfătare sufletească“
Iată cum descrie locul marele povestitor român: „Trebuie să ştiţi dumneavoastră că hanul acela al Ancuţei nu era han - era cetate! Avea nişte ziduri groase de ici până colo şi nişte porţi ferecate cum n-am văzut în zilele mele. În cuprinsul lui se puteau oploşi oameni, vite şi căruţe şi nici habar n-aveau dinspre partea hoţilor“.
Hanul dispunea de patru odăi pentru musafiri, o odaie pentru crâşmari, una pentru hangiu, două camere de odihnă şi grajdul. În partea din dreapta erau camerele de dormit pentru călători, cu intrări separate, iar în stânga erau cârciuma, birtul şi locuinţa hangiului. Sala comună sau birtul, cu mese lungi, era pentru mâncare, taifas şi adesea pentru chef cu lăutari.
Cât despre atmosfera din han, tot Sadoveanu o descrie meşteşugit: „Lăutarii cântau fără oprire. (...) Oameni încercaţi şi meşteri frigeau hartane de berbeci şi de viţei, ori pâr-pâleau clean şi mreană din Moldova. Iar Ancuţa cea tânără, tot ca mă-sa de sprâncenată şi de vicleană, umbla ca un spiriduş încolo şi-ncoace, rumănă la obraji, cu catrinţa-n brâu şi cu mânicile suflecate împărţea vin şi mâncări, râsete şi vorbe bune“.
Hanul a cunoscut perioade de glorie şi decădere. În 1920 a fost preluat de Casa Rurală, în contul datoriilor pe care le avea Nicolae Catargi. În forma originară a dăinuit până în 1943, când proprietarii l-au demolat, neputând plăti impozitele. S-a propus preluarea de către Oficiul Turism, pentru a-l transforma în loc de popas pentru tinerii drumeţi prin Neamț, pe Valea Moldovei, dar nu s-au găsit fonduri.
În perioada 1957-1960, autorităţile au dispus reconstrucţia hanului după planurile existente la Arhivele Statului din Iaşi, iar în iunie 1967 a fost expropriat în folosul statului. Imediat după, a fost demolat în întregime, păstrându-se din vechiul han numai podeaua şi beciul, fiind ridicată o nouă construcţie, care respecta linia tradiţională şi de arhitectură specifică secolului al XVIII-lea.
Cei care-i trec pragul acum pot citi cele scrise pe o placă de marmură în partea dreaptă a intrării: „Pe locul vechiului han ce s-a ridicat în anul 1718 şi risipit cu ani în urmă s-a clădit, cinstindu-se slova românească a marelui Sadoveanu, noua construcţie. Fie să rămână loc de vrăjit popas şi desfătare sufletească pentru toţi călătorii pământeni sau veniţi de pe alte meleaguri“.
Se încarcă comentariile...
