Scriitori celebri despre beţie, patima românilor: „Desfătarea lor mai mare este să petreacă în ospeţe“
0Scriitori celebri au lăsat mărturii despre patima românilor, beția, descriind plastic înclinaţia pentru alcool. Acestea apar în cele scrise de domnitorul Dimitrie Cantemir, Alecu Russo, Calistrat Hogaş sau Mihail Sadoveanu.
Precizări interesante, unele dintre ele comice, despre această meteahnă, apar în scrierile rămase de la domnitorul Dimitrie Cantemir, Alecu Russo, Calistrat Hogaş sau Mihail Sadoveanu. Din cele consemnate reiese şi o tentă critică, autorii condamnând viciul, aşa cum o face Hogaş, în „Amintiri dintr-o călătorie“.
Neobositul călător pe drumuri de munte descrie atmosfera dintr-un han, „La Dumesnicu“, din Pipirig - Neamţ unde sătenii, pe la 1900, beau „rapciu“ (rachiu) în draci. Era o zi de duminică, iar „lumea, câtă fusese şi câtă nu fusese la biserică, năvălise în crâşmă“, birturile având şi atunci, ca şi acum clienţi fideli.
„În toate locurile, dar în munte mai cu seamă, crâşma îşi are, ca şi biserica, zeloşii săi închinători. Vinul e înlocuit aici prin un rachiu prost, care arde şi descompune trupul bietului muntean. Astfel, nu e greu deloc să găseşti pricina pentru care oamenii, chiar de munte, sunt decăzuţi fiziceşte şi moraliceşte“, scria Hogaş.
Iar acest lucru, pe lângă boli, contribuiau, în opinia sa, la o mare rată a mortalităţii: „Dacă mai adaugi, pe lângă aceasta, boalele lumeşti, care, neoprite de nimeni, rod pe locuitorii munţilor, de la copil până la bătrân, apoi dai peste cei doi factori, înspăimântător de harnici, care lărgesc şi populează cimitirele rurale“.
În han, Hogaş, însoţit fiind în călătorie de un prieten, este abordat de un „moşneag lung şi uscat, c-un pahar într- o mână şi cu o sticlă de rachiu în alta“, care-l știa pe scriitor din timpul unor alegeri electorale de la Piatra Neamţ. Şi-i îndeamnă să bea: „Da' ia poftiţi şi-ţi cinsti câte o ţî' de rapciu, zise el turnând în pahar; îţi hi osteniţi“.
„Tovarăşul meu se înroşise ca o sfeclă şi răsufla din greu ca un bou la jug“
Ce-a urmat e descris cu mult umor: „Tovarăşul meu, recrut în asemenea treburi şi crezând că hatârul se măsoară cu paharul, dete rachiul de duşcă până în fund; dar în schimb se oţerî mai rău decât Hristos pe cruce; se vede că rachiul era mai otrăvit decât oţetul de la Ierusalim. (...) Tovarăşul meu se înroşise ca o sfeclă şi răsufla din greu ca un bou la jug“.
Şi cărturarul Dimitrie Cantemir îi surprinde, în „Descriptio Moldaviae“, cu bune şi mai puţin bune, pe oamenii simpli din ţinutul unde a fost domnitor. De lăudat ar fi credinţa cea adevărată şi primirea de oaspeţi, că sunt glumeţi şi veseli, ceea ce au în suflet le stă şi pe buze“, iar de criticat obiceiuri pe care le găsim şi la alţii, „de nu prea multe, încă nu prea puţine“.
O altă caracterizare ar fi că au cumpătare, care nu înseamnă zgârcenie, o bunăcuviinţă obştească şi sunt cutezători, semeţi, dar puşi pe gâlceavă.
O altă constatare a scriitorului este aceea că de felul lor erau primitori şi petrecăreţi, iubitori de veselie, dar fără dezmăţuri, nu în fiecare zi, ci pe la sărbători sau iarna, când gerul îi sileşte să stea acasă: „De băutură nu au prea multă greaţă, dar nici nu-i sunt plecaţi peste măsură. Desfătarea lor mai mare este să petreacă în ospeţe, uneori de la al şaselea ceas al serii până la al treilea ceas după miezul nopţii; altora până ce se crapă de ziuă şi să bea până ce varsă. Rachiul nu-l iubeşte nimeni, afară de oştean; ceilalţi beau numai un pahar mic înainte de masă“.
Mihail Sadoveanu, în romanul „Baltagul“, spunea despre oamenii de la munte că sunt iuţi şi nestatornici ca apele, ca vremea, răbdători în suferinţe, fără griji în bucurii, plăcându-le dragostea, şi beţia, şi datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri.
Despre patima românilor, şi Alecu Russo a făcut o menţiune: „Munteanul e sprinten, potrivit cu legăturile sale, mai mult muşchi decât carne, vesel din fire şi glumeţ şi plin de pătrundere. Obiceiurile sălbatice se potrivesc cu îmbrăcămintea lui. E violent, zgomotos, încăpăţânat până la răscoală şi iubitor mare de rachiu, pentru care îşi dă toată munca lui (...) şi mai mult chiar decât poate munci“.
Se încarcă comentariile...
