Gestul lăudabil al unei doctoriţe. Ce pune la dispoziţia celor aflaţi în linia întâi, în lupta cu pandemia de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Gabriela Liche, un medic veterinar din Piatra Neamţ, oferâ pensiunea pe care o deţine pentru cazarea cadrelor medicale care lucrează în spital şi care vor să îşi protejeze familiile şi nu merg acasă.

În aceste zile, când veştile despre eforturile de combatere a răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus nu sunt prea optimiste, încep să apară şi gesturi altruiste. Astfel de situaţii se petrec şi în judeţul Neamţ, iniţiatori fiind diverse firme, oameni de afaceri, preoţi, sportivi, dar şi simpli cetăţeni, care se implică în sprijinirea spitalelor şi a personalului medical. Astfel, Mihaela Gabriela Liche, medic veterinar din Piatra Neamţ, care deţine o pensiune în oraş, a decis să pună la dispoziţia cadrelor medicale şi nu numai spaţiile de cazare ale Pensiunii Equilibrium. Ea vine astfel în sprijinul celor expuşi posibilelor îmbolnăviri după contactul cu pacienţii şi care ar dori să-şi protejeze familiile, dar nu au cum s-o facă.

Mihaela Liche precizează, într-o postare pe Facebook, că nu are cum să cheme personalul de acasă, fiecare dintre cei ce vor dori să vină la pensiune trebuind doar să-şi întreţină camera.

„Equilibrium oferă camerele pentru medici, asistenţi medicali, voluntari şi poliţişti, care îşi duc munca cu pandemia în Spitalul Judeţean Neamt. Pentru ei, cei care vor să-şi protejeze familiile ştiind că au interacţionat cu bolnavi infectaţi cu covid 19 şi nu au unde dormi! Nu voi putea chema personalul Equilibrium, asa că vor întreţine singuri camera! Vor fi înscrişi la recepţie şi pe proprie răspundere vor gestiona şederea în aceste zile. Detalii locaţie“, scrie Mihaela Liche pe Facebook.

„Am considerat că e util să ajungă acolo unde este «prima linie»“

Celor care au făcut donaţii li s-a alăturat Liviu Axinte, pastorul Bisericii Penticostale Elim din Piatra Neamţ, care a oferit 15.000 de măşti de protecţie şi mănuşi de unică folosinţă Spitalului Judeţean de Urgenţă, dar şi altor persoane.

„S-a întâmplat să le avem şi am considerat că acum trebuie să le donăm acolo unde este nevoie. Am

considerat că este util să ajungă acolo unde este «prima linie»“, a declarat pastorul Axinte.

De asemenea, pentru spitalul din Roman, firmele TCE 3 Brazi, Marsat, Dolinex, Kober, Auto Moldova, Mihoc Oil şi Dinamic 92 au strâns suma de peste 40.000 de euro, bani cu care se va achiziţiona un aparat de diagnosticare moleculară de tip Real Time PCR, pentru efectuarea unor teste de infecţie cu coronavirus.

În Moldova, la acest moment, astfel de analize se realizează doar la Spitalul de Boli Infecţioase Sfânta Cuvioasă Parascheva Iaşi, care este suprasolicitat. Pentru a putea lucra cu acest aparat, doi medici de la Spitalul Roman vor pleca miercuri, 25 martie, la Bucureşti, la Institutul Matei Balş, pentru o instruire.

„Undeva la sfârşitul săptămânii viitoare, medicii care vor lucra pe acest analizator vor avea competenţe şi vor fi pregătiţi. Aparatul are o capacitate de a analiza 96 de teste pe zi“, a declarat prefectul George Lazăr. Un aparat similar urmează să fie cumpărat cu fonduri deja alocate de la Consiliul Judeţean şi pentru Spitalul de Urgenţă Piatra Neamţ.

„În această perioadă, orice ajutor este binevenit şi vă mulţumim tuturor pentru grija şi respectul acordate cadrelor medicale, care sunt mereu în prima linie, chiar dacă sînt primele expuse la risc şi care îşi fac meseria cu dăruire“, a declarat Andreea Trifan, purtătorul de cuvân al Spitalului Roman.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite