Conacele şi palatele impunătoare ale unor vestiţi boieri şi prinţi, ruinate de vremuri şi de ignoranţă FOTO
0Neamț este doar un exemplu de județ încărcat de istorie: clădiri ce în urmă cu peste o sută de ani găzduiau serate și petreceri, savanți și figuri monarhice, astăzi sunt locuite doar de ruină și de uitare.
Edificii impunătoare, zidite de boieri şi prinţi vestiţi din judeţul Neamţ cu veacuri în urmă, au ajuns ruine din cauza lipsei de interes pentru conservarea lor în timpul comunismului sau a noilor proprietari, care le-au revendicat după 1990. Dar şi din cauza autorităţilor care le au acum, mai mult sau mai puţin voit, în administrare.
Unele dintre ele sunt declarate monumente istorice şi de arhitectură, dar exact asta nu mai sunt, nemaiavând frumuseţea de odinioară după ce au fost naţionalizate de la „duşmanii poporului“, devenind sedii de primării, cooperative agricole, staţii de mecanizare, depozite, şcoli, grădiniţe, dispensare sau biblioteci.
Timpul le-a afectat iremediabil, dar la acest lucru a contribuit în mare parte şi factorul uman, construcţiile din alte vremuri fiind într-o avansată stare de degradare. Doar nişte ruine dizgraţioase, cu geamuri lipsă şi acoperişuri sparte ce se sprijină pe pereţi care se încăpăţânează să cadă. Plus că au fost vandalizate încontinuu în anii de după 1989, eventuale restaurări fiind de domeniul fantasticului.
„Majoritatea sunt în stare avansată de degradare, iar trecerea timpului îşi pune iremediabil amprenta. Este o imagine tristă a dezinteresului proprietarilor faţă de ceea ce au realizat înaintaşii. Unii sunt persoane fizice, cu domiciliul în străinătate. La fel stau lucrurile şi la cele aflate în proprietatea administraţiilor locale, care, din varii motive, nu întocmesc proiecte de reabilitare“, a declarat Rocsana Josanu, directorul Direcţiei pentru Cultură Neamţ.
„Un exemplar excepţional de arhitectură istorică, pe cale să dispară“
Într-o astfel de situaţie este şi conacul de la Tupilaţi (localitate unde se află Hanul Ancuţei, cel despre care a scris Mihail Sadoveanu), construit în 1842, pe locul unuia vechi, de către logofătul Ştefan Catargiu, caimacam al Moldovei. Suprafaţa de 10.400 de metri pătraţi a clădirii cuprindea pe lângă ea tot felul de dependinţe, locuinţe pentru îngrijitori, grajduri, beciuri şi hambare.
Despre cât de impozant era, o atestă şi cele consemnate în Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, din septembrie 2009: „Construit în secolul al XVIII-lea şi modificat în 1842, este cel mai bun exemplu de curte boierească din Moldova, datorită supravieţuirii componentelor arhitecturale în picioare, poarta, zidurile, împrejmuirea fortificată cu turnurile cilindrice de la colţuri, anexele şi impunătoarea casă boierească“.
Ansamblul era înconjurat, după modelul fortificaţiilor marilor reşedinţe feudale, de un zid din piatră nefasonată, spunându-se că ar fi fost ridicat încă din vremea lui Ştefan cel Mare. Aici este şi un stejar secular, care dăinuie tot din vremea voievodului, după cum se putea citi pe o plăcuţă. Din ceea ce a mai rămas din conac se poate vedea că era cu un etaj, faţada fiind împărţită de un pavilion vertical cu geamlâc în două corpuri inegale.
După 1948, Casa Catargi, după cum i se mai spunea, a fost naţionalizată de noul regim instalat în ţară şi a devenit sediul cooperativei agricole din localitate. Şi, ani de zile, nici vorbă de lucrări de reparaţii sau de întreţinere. Iar în raportul din anul 2009 se mai preciza că, folosit ca sediu CAP în perioada comunistă, „conacul este abandonat în stare de ruină, fiind un exemplar excepţional de arhitectură istorică pe cale să dispară“ – lucru la care contribuie fiecare zi ce trece.
După evenimentele din Decembrie 1989, imobilul şi anexele care mai rămăseseră pe lângă acesta au trecut în administrarea Primăriei Tupilaţi, dar nu s-a făcut ceva în vederea conservării. Apoi, urmaşii ultimului proprietar al conacului, generalul Radu Strâmbeanu, au făcut demersuri pentru retrocedare, lucru care avea să se petreacă după ani de procese.
Iar în tot acest timp, localnicii au contribuit la degradarea construcţiei, furându-se tot ce se putea, inclusiv uşi şi ferestre, iar scara interioară s-a prăbuşit. La fel și o parte din acoperiş, pereţi şi plafoane, astfel că totul arată dezolant. Noii proprietari nu au avut puterea financiară de a investi pentru repunerea în valoare a conacului.
Conacul savantului Aristide Caradja, drum fără întoarcere
La Grumăzeşti, o aşezare din apropierea oraşului Târgu Neamţ, (încă) se află un monument de arhitectură a cărui vechime se apropie de 130 de ani. A fost „ctitorit“ între 1890 şi 1895, pe domeniul moştenit de la părinţi, de principele academician Aristide Caradja, care se întorsese în ţară în anul 1887, după ce urmase studii în Germania şi în Franţa.
Deşi are un singur nivel, clădirea impunea prin dimensiune şi detalii arhitecturale, cu o terasă largă în faţa unui salon mare, din care se deschid intrările în celelalte încăperi. În jurul conacului a fost amenajat un parc dendrologic constituit din arbori seculari de stejar, frasin, carpen, castan, tei, dar şi alte specii rare de copaci şi arbuşti aduşi din întreaga lume.
În această casă, proprietarul, savantul entomolog şi membru al Academiei Române Aristide Caradja (1861-1955) s-a dedicat studiului, colecţionând o inegalabilă şi vestită colecţie de fluturi, cu peste 110.000 de exemplare, care a fost donată Muzeului „Antipa“. Cuprindea lepidoptere capturate atât în România (inclusiv în zona Neamţului), cât şi în China, India, America Centrală şi de Sud.
Oaspete de seamă al conacului a fost Regina Maria, la finalul lunii septembrie 1917, când Moldova era prinsă în ostilităţile din Primul Război Mondial. Vizitase spitalele militare înfiinţate la Piatra Neamţ (peste 10), inclusiv cel pentru contagioşi, iar în drum spre Iaşi a poposit la Grumăzeşti.
Despre aceste lucruri, Regina a consemnat în volumul III din cartea „Povestea vieţii mele“: „Trecurăm peste mai multe dealuri şi prin păduri ruginite de toamnă, până la conacul Prinţului Caragea, unde nora lui se grăbi să-mi arate un spital mic, înjghebat de ea, în satul lor. Cu toate că spitalul nu era mare, strădania ei era vrednică de toată lauda şi o felicitai foarte călduros. Apoi stărui să ne ducă la casa socrilor ei (…). Când plecarăm se făcuse noapte; un drum lung, foarte lung în întuneric sub stele; era o noapte dulce şi blajină, plină de încântare“.
De la primărie, la casă de naşteri și bibliotecă
În timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, după intrarea trupelor sovietice în România, conacul a găzduit un spital de campanie, spunându-se că soldaţii ruşi au furat nenumăraţi saci cu cărţi rare deţinute de savant. După război, de locuinţă – dată fiind vârsta proprietarului – s-a ocupat principele Ionel Caradja, dar acesta a fost nevoit, în anul 1949, să plece cu familia în străinătate.
Naţionalizarea conacului şi trecerea lui în „avutul obştesc“ de către comunişti a făcut ca în imobil să funcţioneze, în diverse perioade, primăria, postul de poliţie, o casă de naşteri, biblioteca sau poşta, iar clădirea a fost cât de cât întreţinută. Lucrurile aveau să se schimbe odată cu instaurarea democraţiei. După ani de litigii, conacul a fost retrocedat, dar acum este în paragină, nefiind întreţinut.
„Din 1990, conacul şi parcul dendrologic au fost revendicate în instanţă de urmaşii principelui Caradja, stabiliţi în Germania. Astfel, instituţiile care funcţionau în conac s-au mutat în alte clădiri, iar conacul a început să se degradeze. Primăria Grumăzeşti a evitat să aloce fonduri pentru reparaţii, în condiţiile în care situaţia juridică a imobilului era neclară“, se arată pe Monumenteneamt.ro.
Acum, acoperişul e găurit, tavanele sunt prăbuşite, geamuri nu există, iar duşumelele putrezesc. Cât despre colecţia academicianului, ea a fost salvată chiar de el. În primăvara anului 1944, conştient de pericolul războiului, a donat-o Muzeului Antipa. A fost preluată de la Grumăzeşti din ordinul ministrului de Război, generalul Pantazi, cutiile etanşe, cu feţe de sticlă, fiind transportate pe afeturi de tun.
Conacul Krupenski, o poveste sfârşită în flăcări
Istoria conacului Krupenski, un alt impunător edificiu în alte vremuri, aflat în comuna Podoleni, judeţul Neamţ, a început acum mai bine de trei secole şi s-a terminat iremediabil la data de 3 iunie a anului 2011. A avut vremuri de glorie, fiind construit în mijlocul unui parc dendrologic, cu fântâni arteziene, foişoare şi înconjurat de ziduri de piatră. Era ca o cetate în miniatură.
În perioada interbelică dispunea de apă curentă şi electricitate, fiind gazda unor petreceri şi serate renumite, mai ales la marile sărbători, prilej cu care se strângeau fonduri pentru elevi merituoşi, persoane necăjite sau pentru fete fără zestre. A avut proprietari din rândul unor familii de boieri, avocaţi ori oameni înstăriţi, deţinători a mii de hectare de teren.
„Figurează pe lista monumentelor istorice de patrimoniu. A fost construit în jurul anului 1700, iar primii proprietari au fost un anume Centa, apoi familia Prăjescu. Iancu Prăjescu a fost cel care a înfiinţat în comună şcoala de fete şi pe cea pentru băieţi, iar fata sa, Maria Pulcheria, a fost căsătorită cu avocatul Nicolae Krupenski, descendent al unei familii poloneze de viţă nobilă, stabilită prin aceste locuri prin secolul XV“.
Aceasta este scurta „istorie“ a aşezământului de pe site-ul Monumenteneamt.ro. După naţionalizarea decisă de regimul comunist, în perioada 1949-1953, clădirea a devenit sediu de şcoală, apoi secţie de mecanizare a agriculturii, fiind preluată de primărie în 1978. În clădire au funcţionat un dispensar, casa de naşteri, un cabinet stomatologic şi biblioteca localităţii.
„Un colţ de Occident“
În anul 2000, biblioteca a fost mutată, iar camerele conacului, închiriate unor societăţi comerciale. Ultimii „locatari“ permanenţi au fost elevii Şcolii de Arte şi Meserii. În anul 1997, monumentul a intrat în posesia unui descendent direct al familiei Krupenski, care l-a revendicat în instanţă, vânzându-l apoi primăriei pentru 250 de milioane de lei vechi.
În anii de după 1989, administraţia locală a încercat să obţină fonduri pentru renovare, dar fără rezultat, imobilul degradându-se încet şi sigur. Sfârşitul conacului Krupenski a fost consemnat în ziua de 3 iunie 2011, când a ars aproape în totalitate. Au mai rămas din el doar nişte ziduri înnegrite de fum, care atestă cât de impunătoare era clădirea.
Trei ani a durat ancheta până ce autorul a fost identificat, fiind vorba despre un elev în vârstă de 15 ani la data faptei. Împreună cu trei colegi au chiulit de la o oră, s-au plimbat prin conac, iar autorul a aprins un ziar pe care l-a aruncat lângă un perete, unde se aflau mai multe cartoane şi hârtii. În scurt timp a izbucnit un incendiu, care avea să fie catastrofal.
Despre ce însemna conacul Krupenski, un fost primar, Radu Albu, rememora: „În curte erau fântâni arteziene şi chioşcuri pentru odihnă. Acest conac a fost un colţ de Occident în interbelic. Dispunea de apă curentă şi electricitate. Într-o aripă era o seră. Se organizau serate, pomul de Crăciun – prilej cu care se strângeau fonduri pentru necăjiţi. Sunt lucruri pe care le-am aflat de la bunica şi de la mama“
Palatul Bogdan, ocrotit de „un Dumnezeu al monumentelor“
Palatul Bogdan, care este situat la Gâdinţi, aproape de Roman, oraşul de la confluenţa Moldovei cu Siretul, are o soartă „privilegiată“ în raport cu alte clădiri ridicate de vechi familii boiereşti din zona Neamţului. La începutul toamnei anului trecut a fost vândut, cu câteva sute de mii de euro, unui întreprinzător din municipiul menţionat, care vrea să-l introducă în industria ospitalităţii.
Vânzarea imobilului arhitectonic de patrimoniu a fost anunţată acum aproape un an de către Romania Sotheby’s International Realty, o agenţie de intermediere a proprietăţilor de lux, valoarea fiind de 350.000 de euro. Conacul a intrat în posesia familiei Glod, de reabilitare ocupându-se cineva din familie, Alexandru, licenţiat în Economie şi Drept, pasionat şi de istoria artelor, cu studii în domeniu.
Rocsana Josanu, şefa Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Neamţ, referindu-se la conacul de la Gâdinţi, afirma că „există şi un Dumnezeu al monumentelor“, însă, din păcate, este un caz punctual prin judeţ.
Puţine imobile impunătoare ridicate în alte vremuri prin diverse localităţi din Neamţ sunt în situaţia acestuia, având şansa de a fi repuse în valoare.
„Vom începe cu un proiect de reabilitare a monumentului, realizat de un specialist în domeniu. Ideea la care ţinem este păstrarea valorii istorice şi de adaptare a acesteia la industria ospitalităţii. Ne gândim ca acest conac să aibă şi locuri de cazare şi că se vor desfăşura evenimente având o mare componentă culturală – conferinţe, reuniuni ştiinţifice, întâlniri ale oamenilor de afaceri“, a declarat, pentru „Monitorul de Neamţ“, Alexandru Glod.
Micul, dar foarte impozantul castel de la Gâdinţi a fost construit între anii 1806 şi 1812, de către vornicul Dimitrie şi Georgeta Bogdan, fiind amplasat pe un domeniu de 17.500 de metri pătraţi, suprafaţa construită având 1.406 metri pătraţi. În timpul regimului comunist, după naţionalizare, conacul a găzduit un sanatoriu TBC pentru copii şi ulterior a fost sediul unui spital de bolnavi neuropsihici.
„Domeniul pare mai degrabă a înconjura un castel de poveste la scară mică. Intrarea princiară susţine această afirmaţie, fiind vorba despre un corp de clădire cu turn şi şapte încăperi. Stilul neogotic creionează faţada unui castel cu turn şi turle zvelte. Turnul central poartă o emblemă în centru, sub golurile de aerisire – bourul Moldovei şi stema unui leu cu sabie a familiei Bogdan“, se arăta pe site-ul Romania Sotheby’s.
Se încarcă comentariile...
