Tragedie în Oradea: o tânără de 27 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 7. Era fotoreporter sportiv
0O tânără de 27 de ani din județul Bihor, cunoscută în mediul local ca fotoreporter sportiv, a murit sâmbătă dimineața după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările tragediei.

Mălina era din comuna Drăgănești, dar locuia cu chirie în Oradea. La nivel local, tânăra era apreciată pentru activitatea sa ca fotoreporter sportiv și pentru implicarea în evenimentele comunității. Potrivit apropiaților, în ultima perioadă părea copleșită de probleme personale. Tatăl ei era grav bolnav, iar ea însăși s-ar fi confruntat cu o formă de cancer, situații care ar fi putut contribui la gestul extrem, potrivit Observator.
Cu o seară înainte de tragedie, Mălina participase la un concert și publicase mai multe stories pe contul său de Facebook.
Incidentul a fost semnalat sâmbătă dimineața, în jurul orei 6. Echipaje de poliție și criminaliști au ajuns rapid la fața locului, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma necropsiei.
Ce spun autoritățile
Polițiștii din Oradea au fost alertați în dimineața zilei de 20 decembrie, la ora 06.01, printr-un apel la numărul de urgență 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuințe situat pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Oradea, județul Bihor.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje de ordine publică, polițiști din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei al Poliției Municipiului Oradea, precum și specialiști criminaliști.
În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că este vorba despre o femeie în vârstă de 27 de ani, din comuna Drăgănești, județul Bihor, care locuia cu chirie în imobilul respectiv.
Cauza exactă a decesului urmează să fie determinată după efectuarea necropsiei, iar până în acest moment nu există indicii că tânăra ar fi fost victima unei infracțiuni. Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror, pentru a fi clarificate circumstanțele în care s-a produs tragicul eveniment.























































