Studenţi orădeni „masacraţi” de tăierea taberelor gratuite la munte și la mare
0
Tinerii contestă măsurile de austeritate luate de oficialii din capitală şi ameninţă cu părăsirea facultăţilor. Ca urmare a deciziei Ministerului Educaţiei de a nu mai acorda biletele gratuite la mare sau la munte, studenţii se pregătesc de protest.
Studenţii orădeni şi-au exprimat nemulţumirea faţă de decizia Ministerului Educaţiei de a tăia taberele gratuite, trimiţând o adresă ministerului, coalizându-se astfel cu marile federaţii studenţeşti din România.
„Suntem nelămuriţi şi nemulţumiţi privitor la biletele de tabere care, în anii precedenţi, deja erau distribuite în această perioadă”, a transmis Răducu Şerbănescu, preşedintele studenţilor din Oradea.
Tinerii consideră că decizia oficialilor de la Bucureşti de a tăia şi taberele pentru studenţi este încă o privare de drepturi pentru studenţii din România. „Practic, este eliminată orice şansă a studenţilor cu posibilităţi financiare reduse, dar foarte buni la învăţătură, de a merge la munte sau la mare“, a mai transmis reprezentantul studenţilor.
Nicio satisfacţie
Potrivit reprezentanţilor studenţilor, tinerii nu se mai simt motivaţi să urmeze o facultate, unul dintre motivele invocate de ei fiind taxele prea mari. „Tinerii ar trebui să primească ce li se cuvine, pentru că ei reprezintă viitorul, din punct de vedere educaţional şi cultural. Pe zi ce trece, Ministerul Educaţiei este tot mai nedrept cu studenţii români”, a spus Florin Gherlea, student la universitatea orădeană. Tinerii care învaţă la Oradea au anunţat că nu vor renunţa la luptă şi speră să schimbe decizia ministerului. „Noi ne manifestăm public împotriva oricărui demers de eliminare a acordării biletelor de tabere pentru studenţii performanţi, precum şi pentru cazurile sociale grave“, a mai spus Şerbănescu.
Tot mai puţini studenţi în facultăţi
Rectorul Universităţii Oradea a anunţat că tot mai puţini tineri se înscriu la facultate din cauza problemelor financiare. Acesta spune că problema a apărut după anii ’90, dar efectele se resimt acum. Numărul studenţilor care s-au înscris anul acesta la facultăţile din Oradea este cu 500 mai mic decât anii trecuţi.























































