S-a dezgheţat piaţa imobiliară din Oradea. Cu cât se vând apartamentele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a dezghetat piata imobiliara din Oradea
S-a dezghetat piata imobiliara din Oradea

Evoluţia din a doua jumătate a anului 2014 demonstrează o uşoară tendinţă de creştere a preţurilor la apartamentele din Oradea, în timp ce preţul terenurilor pentru dezvoltări imobiliare continuă să scadă, iar chiriile birourilor au rămas la acelaşi nivel ca în primul semestru al anului trecut.

Preţul de vânzare a apartamentelor vechi din Oradea se situează la o medie de 836€/mp, în creştere cu 1,5% faţă de semestrul I şi cu 1,7% mai mult decât în semestrul II din 2013 şi cu aproximativ 22% mai mici comparativ cu perioada de început a crizei, relevă datele companiei de consultanţă şi evaluare Darian.

Comparativ, la nivel naţional, în al doilea semestru din 2014, preţul mediu de tranzacţionare a apartamentelor vechi a fost de 678 €/mp. Cele mai scumpe apartamente rămân cele din Bucureşti, unde preţul mediu a fost de 965 €/mp, urmate de Cluj Napoca şi Timişoara cu 932 €/mp şi, respectiv, 860 €/mp.

În zona centrală, apartamentele vechi cu două camere, de exemplu, s-au vândut cu preţuri cuprinse între 27.000 şi 46.000 €, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente din zone mai slab cotate, cum ar fi Velenţa, acestea au avut preţuri cuprinse între 22.000 şi 32.000 €. În zona Ioşia, apartamentele cu două camere se tranzacţionează la o medie de 833 €/mp, iar în zona Rogerius preţul mediu este de 871 €/mp. Cât priveşte apartamentele noi, preţurile acestora au crescut cu 1% până la aproximativ 832 €/mp.

În ceea ce priveşte terenurile din Oradea, preţurile s-au redus cu 2% faţă de semestrul I din 2014 şi cu 8% faţă de semestrul II din 2013.

Raportul privind analiza pieţei imobiliare realizat de biroul Darian din Oradea, mai relevă faptul că, la momentul actual, chiriile spaţiilor de birouri s-au menţinut la acelaşi nivel ca în primul semestru, respectiv între 6 şi 9 €/mp.

Mai puteti citi:

Apartamente sociale, transformate în apartamente de lux. Firma Selina, trimisă în instanţă de Consiliul Judeţean

Consilierii judeţeni au abrobat promovarea în instanţă a unei acţiuni împotriva firmei Selina având ca obiect rezoluţiunea contractelor de vânzare-cumpărare a terenurilor pe pe Calea Aradului, respectiv Universităţii.

Un bloc de apartamente nu poate fi înscris în cartea funciară. Constructorul a cerut autorizaţie de construire pentru 12 apartamente, dar a ridicat 25

Proprietarul unui bloc din Oradea a fost amendat cu 10.000 de lei după a obţinut autorizaţie de construire pentru 12 apartamente, dar în final a construit 25 de apartamente fără să solicite vreo modificare.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite